Ultima schimbare: 18.02.2021 02:46
- Urmăriți titlul
- Spune unui prieten
- Recenzii (0)
- Comentarii (5)
Conținutul cărții: Crocodilii trăiesc în mare
Dacă te-ai născut în Afganistan într-un moment nepotrivit, într-un loc nepotrivit, se poate întâmpla ca, chiar dacă ești doar un copil mic ca o capră și unul dintre cei mai buni jucători din jocul buzul-bazi, cineva îți revendică viața. Tatăl tău a murit lucrând pentru un proprietar bogat. Sarcina camionului care a condus se va pierde și ar trebui să fii „compensat”. De aceea, când bat la ușă, alergi să te ascunzi. Dar, în timp, ești prea mare pentru a te potrivi în gaura săpată de mama ta. Așa că într-o zi el îți va spune că trebuie să călătorești. Ea te va însoți în Pakistan, îți va mângâia părul, îi promiți că vei deveni o persoană decentă și te va lăsa în pace.
Pentru Enaiatollah Akbari, această expresie tragică a iubirii începe viața unui adult precoce și călătoria lui incredibilă, care îl va conduce prin Iran, Turcia și Grecia în Italia. O odisee, în care a întâlnit mizeria și nobilimea umană, nu i-a șters totuși un zâmbet impresionant sau un sentiment de ironie de pe față.
Enaiatollah a găsit în cele din urmă un loc în care voia să stea și să îmbătrânească. Aceasta este povestea lui.
Traducere din originalul italian Nel mare ci sono i coccodrilli (B. C. Dalai editorore, Milano 2010) de Roman Sehnal.
Versiuni disponibile ale titlului
Detalii carte
Titlu: Crocodilii trăiesc în mare
Numele original: În mare sau în cabină
Codul de comanda -
Produsul este inclus în genurile:
ISBN: 978-80-551-2621-0
EAN: 9788055126210
Anul și luna emiterii: 2011/08
Număr de pagini: 152
Legare: Cărți Hardcover
Format, greutate: 135 × 207 mm, 270 g
Link-uri
Evaluările cititorilor
nimic mult (salome, 07.06.2013) Răspunde
Krajina (Ľudmila Kormanská, 05.03.2012) Răspunde
Viata este prea scurta. (Jana Kabinova, 16/01/2012) Răspuns
pravdivý pribeh (Veronika, 15.01.2012) Răspunde
Am dat această carte (Marta Pliešovská, 20.12.2011) Răspuns
Adaugă comentariul tău
Mostre din carte
Talibanii i-au condus pe toți la curtea școlii, atât copiii, cât și adulții. Ne-au ordonat să ne aliniam în cerc, copii în față pentru că eram mai mici, adulți în spate. Apoi au adus un profesor și un director la miercuri. Directorul și-a adulmecat jacheta de parcă ar fi rupt-o, a plâns și s-a întors spre dreapta, spre stânga, ca și când ar căuta ceva. Pe de altă parte, profesorul stătea tăcut ca înainte, cu mâinile șchiopătând atârnând de-a lungul corpului, cu ochii deschiși, dar întorcându-se spre interior: avea ochi frumoși care radiau bine de jur împrejur.
Ba omidi didar, copii, a spus el. La revedere.
Au fost împușcați în fața tuturor.
Școala a fost închisă din acea zi, dar viața fără școală este ca cenușa.
Țin mult la asta, Fabio.
Pe ce?
Explicați că afganii și talibanii sunt diferiți. Vreau ca oamenii să știe. Știi câte naționalități au fost printre ucigașii profesorului meu?
Nu. Cât costă?
Au fost douăzeci dintre ei care au venit pe jeep. Poate că nu existau până la douăzeci de naționalități diferite. Dar unii nici măcar nu știau să vorbească între ei. Pakistanezi, senegali, marocani, egipteni. Fabio, mulți oameni cred că talibanii sunt afgani, dar asta nu este adevărat. Bineînțeles, există afgani printre ei, dar nu numai ei: sunt oameni ignoranți, restricționați din întreaga lume, care împiedică copiii să studieze, deoarece se tem că ar putea înțelege că ceea ce fac nu este făcut în numele Doamne, dar în numele lui Dumnezeu. Magazinele lor.
O vom spune clar și tare, Enaiat, contează pe ea. Unde am ajuns?
În Kandahar.