abordarea

Stilul de învățare este modul în care o persoană primește și procesează informații noi și le amintește. Fiecare persoană are propriul stil unic de învățare.

În practica lor pedagogică, fiecare profesor întâlnește faptul că, în ciuda faptului că abordează procesul educațional în mod responsabil, unii elevi nu obțin rezultatele scontate. Care poate fi cauza? Aceștia pot fi factori diferiți. De exemplu, mediul familial, statutul la școală, nivelul proceselor cognitive mentale, relația dintre profesor și elev și altele asemenea. În mod ideal, profesorul cunoaște stilurile de învățare ale elevilor săi. Este o informație foarte valoroasă pentru el, deoarece îi permite să-și adapteze învățarea la toate tipurile de studenți.

Cauze care determină diferențe în stilurile de învățare ale elevilor

Nu veți găsi elevi din aceeași clasă care să aibă aceleași stiluri de predare. Din această cauză, profesorul trebuie să fie foarte creativ pentru a putea proiecta lecția pentru a implica fiecare elev. Principalii factori pe baza cărora diferă elevii sunt: ​​inteligența, statutul socioeconomic, motivația de a învăța, cunoștințele anterioare, dizabilitățile de învățare, etnia. Adaptarea la un număr atât de mare de factori nu este deloc ușoară și, prin urmare, este important ca profesorii să cunoască în primul rând diferitele stiluri de învățare ale elevilor. Pedagogia și didactica în acest context indică abordare diferențiată pentru studenți, principiul abordare individuală A principiul proporționalității. În ultimii ani, cursul și rezultatele activităților de învățare ale elevilor au fost asociate cu problemele stilurilor de învățare ale elevilor.

Stilurile de învățare ale elevilor

Problema stilurilor de învățare este relativ nouă și poate fi inclusă în domeniul psihodidacticii. Cunoașterea stilurilor de învățare poate crește calitatea educației. Trebuie remarcat faptul că problema stilurilor de învățare nu este rezolvată teoretic, opiniile asupra acesteia nu sunt uniforme. Din mai multe teorii despre stilurile de învățare, voi enumera pe scurt cele care pot fi aplicate în practica pedagogică a școlilor noastre.

Stiluri de învățare clasificate în funcție de preferințele senzoriale

De asemenea, oamenii diferă între ei prin preferința lor de a primi informații și de a învăța. Unii învață mai bine ascultând pe alții, alții citind, alții uitându-se la imagini, grafice, diagrame și alții manipulând obiecte. Una dintre clasificările stilurilor de învățare în funcție de preferințele senzoriale se numește acronim VARK, care este o abreviere formată din primele litere ale cuvintelor în limba engleză Vizual (vizual - vizual), Aural (auditiv - auditiv), Citit/scrie (citire/scriere - verbală, verbală), Kinestetic (kinestezic - mișcare). Conform acestei clasificări, există 4 stiluri de învățare:

  • stil de învățare vizual-non-verbal (vizual-vizual),
  • stilul de învățare auditiv (auditiv),
  • stilul de învățare vizual-verbal (vizual-verbal),
  • stilul de învățare kinestezic (mișcare).

Stil de învățare vizual-non-verbal

Elevii care domină acest stil de învățare preferă să învețe cel mai bine dacă văd informațiile în formă picturală (imagini, diagrame, grafice, hărți, fotografii, simboluri, caractere din text - săgeți, marcaje color). Preferă să învețe studiind manuale ilustrate decât ascultându-l pe profesor. Ei preferă observarea decât activitatea fizică.

Stil de învățare auditivă

Elevii care domină acest stil de învățare preferă să învețe cel mai bine atunci când aud informații. Preferă să asculte și să spună cum citesc și scriu. Înțelegerea și amintirea cuvântului scris le face dificile. Dar își amintesc bine ce aud. Îmi amintesc numele auzite, versurile, cântecele chiar și după o singură audiere. Ei învață cel mai bine ascultând prelegeri, înregistrări și vorbind cu alți studenți. Își amintesc vocea naratorului și conversația din memoria lor. Își amintesc bine poveștile interesante, glumele pe care le-au auzit. Atunci când interpretează programa, ei tind să facă puține note, deoarece preferă să asculte profesorul.

Stilul de învățare vizual-verbal

Elevii cu acest stil de învățare preferă să învețe cel mai bine citind texte didactice. Ei preferă observarea decât ascultarea și activitatea fizică. Își amintesc cel mai bine programa când își pot folosi vederea pentru a învăța. Își amintesc bine cuvintele și numerele scrise. Îmi pot imagina întregul text al paginii. Au dificultăți în a-și aminti când ascultă profesorul sau alte persoane. Prin urmare, preferă să noteze cele auzite. Au o gândire abstractă bine dezvoltată și pot învăța singuri.

Stil de învățare kinestezic

Elevii care domină acest stil de învățare preferă să învețe cel mai bine dacă pot face ceva cu informațiile, ating materialele didactice, le manipulează dacă se pot mișca în timp ce învață, adică dacă învață prin activitate. Le place să lucreze cu mâinile lor, învață prin experiență, adesea prin încercări și erori. Își amintesc bine mișcarea, abilitățile motorii și evenimentele care au avut loc de fapt, în care au fost activi. Au o bună coordonare motorie și dobândesc cu ușurință abilități psihomotorii.

Clasificarea stilurilor în funcție de motivație și intenție

Conform motivației și intenției, recunoaștem un stil de învățare superficial, aprofundat și strategic. Stil de învățare la suprafață constă în reproducerea curriculumului și acceptarea pasivă a cunoștințelor. Elevii preferă învățarea memoriei, memorarea fără prea mult efort pentru o înțelegere mai profundă. Motivul de bază este îndeplinirea cerințelor cu efort și timp minim. Motivația externă predomină în ele. Stil de învățare aprofundat constă în încercarea de a înțelege programa, de a capta semnificația acesteia, de a înțelege lucrurile și fenomenele din jurul tău. Elevii învață nu numai să îndeplinească cerințele, dar vor să știe cum să aplice învățăturile în practică într-un mod demonstrabil. Motivația internă prevalează. Utilitar (stil pragmatic, strategic) se caracterizează prin calculul elevului, efortul de a-i plăcea, de a pătrunde în favoarea profesorului, adesea într-un mod incorect. De fapt, studentul nu este interesat de subiect. Se străduiește să obțină cele mai bune performanțe cu orice preț, se poate adapta flexibil la diferitele cerințe ale diferiților profesori și le identifică rapid punctele tari și punctele slabe și le folosește în avantajul lor.

Clasificare după teoria inteligențelor multiple a lui H. Gardner

Potrivit lui H. Gardner, în creierul uman au evoluat sisteme separate, independente, de diferite tipuri de abilități, numite inteligență. În teoria sa numită teoria inteligențelor multiple, sau pe scurt teoria MI, el a furnizat dovezi pentru existența a cel puțin șapte tipuri de inteligență care apar în toate culturile. Acestea sunt tipurile de informații:

  • inteligență lingvistică (lingvistică, vorbitoare, verbală),
  • inteligența logico-matematică,
  • inteligență spațială (vizuală),
  • inteligența corp-cinetică (mișcare),
  • inteligența muzicală,
  • inteligență interpersonală,
  • inteligența intrapersonală.

Clasificare în funcție de percepția realității și metoda de prelucrare a informațiilor

Deja Dewey, reprezentant al Școlii de Pragmatism din Chicago și reprezentant al pedagogiei reformelor, a dezvoltat ideea că există o relație strânsă între experiența practică și educația eficientă. El a susținut ca predarea școlară să fie practic concentrată. El a preferat ca elevii să intre în contact direct cu realitatea pe care o studiau. Pe baza acestei abordări, recunoaștem următoarele tipuri de studenți:

Tipuri active - activiști

Ei caută noi experiențe și activități care să aducă cunoștințe. Ei au capacitatea de a folosi rapid cunoștințele rezultate din experiențe noi. Se lasă ușor influențați de ei, reacționează rapid la activități noi, dar se plictisesc atunci când pun în aplicare cunoștințele în practică. Este cel mai eficient ca activiștii să învețe prin propriile experiențe concrete. Ei învață prin manipularea directă a lucrurilor, elaborarea activă a ideilor și rezolvarea creativă a problemelor.

Tipuri reflectorizante - reflectoare

Preferă să obțină informații noi. Ei preferă să stea în fundal, să ia în considerare experiența acumulată, să observe ce se întâmplă și să evalueze observațiile lor din diferite unghiuri. Ei primesc informații nu numai prin experiență directă, ci folosesc și alte surse, ezită mult timp înainte de a decide, le place să gândească bine lucrurile. Pot învăța din experiențele altora. Cel mai eficient pentru ei este reflectarea, obținerea de informații, explorarea naturii fenomenelor și a lucrurilor. Sunt toleranți, tind să fie de acord cu opinia de bază a altora, deși a lor poate fi diferită. Consolidarea urmelor de memorie în reflectoare se bazează nu numai pe legături asociative primare, ci și pe gândirea intensivă a informațiilor obținute în legătură cu alte informații.

Tipuri teoretice - teoreticieni

Acestea se concentrează pe obiectivitatea rațională, examinarea aprofundată și sistematică a problemei. Folosesc analiza, sinteza, principiile de bază, teoriile, modelele, sunt caracterizate de gândirea sistemelor. Le place să integreze informațiile obținute în teorii complexe și corecte din punct de vedere logic. Ei trebuie să cunoască semnificația activității. Ei evaluează problemele strict logic, nu apreciază concluziile subiective. Sunt foarte confortabili cu concluziile din experiență, t. j. derivarea cunoștințelor, clasificarea acestora, generalizarea concluziilor, integrarea în teorii, sisteme de cunoaștere, includerea noilor cunoștințe în sistemele dobândite.

Tipuri pragmatice - pragmatici

Încearcă cu entuziasm idei noi, gânduri, teorii și tehnici și modul în care funcționează în practică. Aceștia acționează rapid și cu încredere. Pot rezolva rapid sarcinile practice. Nu sunt interesați de fundamentele lor teoretice ale activităților și fenomenelor, dar mai ales de aplicarea lor practică. Le plac exemplele din viață, nu le place să discute probleme teoretice pentru că le pare inutile.

Există multe alte modalități de a împărți stilurile de învățare. Numai cele mai cunoscute și cele mai utilizate au fost menționate în articol.