La început, au existat titluri în toate mass-media lumii că Israelul trăgea asupra „palestinienilor care protestau pașnic” la granița cu Gaza. Punctul culminant a venit pe 14 mai, la 70 de zile de la fondarea statului modern Israel. După acea zi, mass-media din lume a raportat că 62 de persoane amenințătoare au murit pe partea palestiniană. Unul dintre titluri a afirmat chiar că unul dintre copiii de opt luni se număra printre victime. Cafea tare - pentru fiecare persoană civilizată și iubitoare de viață. „Mânia dreaptă” a lumii a culminat.
La acea vreme, numai Israelul și Statele Unite au pus oficial responsabilitatea acestor victime pe umerii mișcării teroriste Hamas. Adică mișcarea care a controlat în totalitate Fâșia Gaza de la alegerile din 2006. De asemenea, a expulzat membrii Fatahului „moderat”. Acesta este tocmai teritoriul pe care Israelul l-a defrișat literalmente într-o concesie unilaterală în 2005 pentru a oferi autorității palestiniene spațiu pentru a-și realiza intenția declarată de a construi așa-numitul Stat palestinian. Frontierele de astăzi cu Gaza copiază linia de frontieră în fața așa-numitelor Războiul de șase zile din 1967. O graniță care nu este pusă la îndoială de majoritatea criticilor Israelului.
Violența, în timpul căreia au fost dărâmate împrejmuirile la granița cu Israel, a fost descrisă de Hamas drept „Marșul Mare pentru Întoarcere”. Abia după calmarea lor, pe 17 mai, oficialul Hamas Salah Al-Bardawil a recunoscut în mod deschis în presă că 50 din cele 62 de victime erau membri ai Hamas. Și la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe 24 mai, unele mass-media au raportat că Hamas a scos în liniște un copil de opt luni de pe lista victimelor. Motivul morții copilului nu a fost gazul lacrimogen, ci sănătatea gravă a acestuia. Cu toate acestea, doar câteva mijloace media au raportat acest lucru. Cui îi pasă, totuși?
Nici o persoană civilizată nu poate atenua o singură viață dispărută. Dar, de-a lungul timpului, însăși Hamas a dezvăluit cine orchestrează tragedia la granița cu Gaza. În loc de instituțiile de autoguvernare și infrastructură care ar asigura viața normală a oamenilor din Gaza, Hamas construiește în mod deschis un regim militar autoritar cu sânge complet, cu un singur scop: să pună Israelul pe cât posibil sau cel puțin să facă civili în sudul statului evreu incomod. Tragerea de rachete din ce în ce mai moderne din Gaza (chiar destinată grădinițelor în aceste zile) începe să fie o rutină cu care israelienii, din păcate, trebuie să se obișnuiască și să trăiască în continuare „normal”. De exemplu, locuitorii orașului Sderot ar putea vorbi mult timp cât de des sunt forțați să alerge la siguranța gardienilor antirachetă în câteva secunde.
Fiecare persoană sobră, chiar fără să cunoască contextul, trebuie să-și pună întrebarea: ce caută copilul de opt luni în haosul atacului violent al Hamas asupra gardului care acoperă granița cu Israelul. Și nu a fost singurul. Ce ar putea fi mai multe dovezi că liderii Hamas folosesc laș copiii ca scuturi vii? Aceasta este adevărata natură a Hamasului. Cei care cunosc scurta istorie din jurul Gaza își pot pune din nou întrebarea: de ce Hamas își direcționează „protestele” (arderea a mii de cauciucuri, trimiterea făcliilor arse către câmpurile de cereale înainte de recoltarea lenilor) numai către partea Israelului? La urma urmei, din aceleași motive, blocada asupra Gaza a fost impusă de Egipt, cea mai mare țară arabă.
Generația post-război a sioniștilor laici a adoptat tocmai un astfel de teritoriu pentru statul lor, deoarece le-au permis mai multe acte legitime - Tratatul Sykes Picotus 1916, Declarația Balfour 1917, San Remo 1920, Commonwealth of Nations 1922, ... și în cele din urmă ONU în noiembrie 1947. În ciuda faptului teritoriul propus, care urma să reprezinte noul stat din 14 mai 1948, consta din doar trei torsuri separate și, în plus, cea mai mare parte a unuia dintre ele era deșertul Negev. Mark Twain descrie teritoriul Israelului de astăzi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca fiind o țară pustie. Cu toate acestea, în 70 de ani foarte dinamici, poporul Israel a reușit să fertilizeze țara și să construiască un stat vibrant. Printre altele, a absorbit o parte semnificativă din cei aproximativ 800.000 de refugiați evrei din țările arabe (Maroc, Algeria, Irak), unde și-au părăsit involuntar pământurile cu o suprafață cumulată de câteva ori mai mare decât Israelul de astăzi. Majoritatea alegerilor democratice au fost premature și aerisesc în mod regulat scena politică a Israelului, dar instituțiile continuă să funcționeze. De exemplu, atât fostul premier, cât și președintele au intrat în închisoare pentru corupție, respectiv hărțuire sexuală. Israelul a făcut presiuni pentru 12 premii Nobel și numele „Start-up Nation”. Fabricatul în Israel este o marcă de înaltă calitate.