În fiecare dar, atât divin cât și uman, pe care îl primim, există o linie subțire între acceptarea unui dar pentru noi înșine și acceptarea „ca a noastră”. Două fapte care sunt diferite între ele. Acceptarea pentru tine, pentru că mă îmbogățește, nu înseamnă neapărat să o accepți ca a ta. Și chiar și în viața credinței.
Când Iosif află că Maria se află într-o stare binecuvântată, îngerul Domnului i se arată în vis și îi spune:. Ea va naște un fiu și îi va da numele Iisus; căci El își va izbăvi poporul de păcatele lor. ”(Mt 1: 20-21) Iosif este chemat de un înger să facă două lucruri. Primul este să o primești pe Maria. Și se poate spune că Iosif o primește pe Maria de două ori. Pentru prima dată, o acceptă ca logodnică, dar după „Buna Vestire” își dă seama că aceeași femeie face parte din ceva și mai mare. Cineva mai mare. Și iată marea lui decizie după proclamare, în care acceptă și secretul ei alături de Maria. Și îl acceptă ca pe al său. Dovadă a acestui fapt este curajul lui Iosif de a accepta tot ceea ce va aduce Crăciunul și călătoria pe tot parcursul vieții cu Maria și copilul. În ciuda tuturor dificultăților.
Al doilea fapt este adoptarea copilului Isus. Lui Iosif i se dă sarcina de a-i da un nume copilului. În acest fel, Iosif nu numai că îl acceptă ca „al lui”, ci îi dă și un nume conform instrucțiunilor îngerului, care exprimă faptul că aparține tuturor. Acest copil transcende tot ce și-ar fi putut imagina Iosif. Când îi dă copilului numele de „Isus” (Dumnezeu mântuiește), el confirmă cine este și care este misiunea sa. Mesia prezis în care se află mântuirea noastră. Așadar, în Iosif vedem în sfârșit cum să iubim și să acceptăm ca „propriul” nostru ceea ce primim în dar. Iosif acceptă un copil care îi aparține și nu abureste în același timp. Iosif nu acceptă pentru sine, ci acceptă „ca al său” ca al său ceea ce aparține tuturor și devine protectorul acestui mister al Mariei și al copilului. Și va face toate lucrurile pentru ca Isus să crească în înțelepciune cu Dumnezeu și cu oamenii. (Cf. Lc 2:40)
În perioada Crăciunului, vom auzi mai des Evanghelia după Ioan. Când ne uităm la Evanghelie, găsim în ea un fel de „arc” pe care Ioan îl creează de-a lungul Evangheliei și ale cărui puncte erecte sunt tocmai menționatul „proprium”. Imediat în Prolog găsim cuvintele: „El a intrat în al său, iar al său nu l-a primit” (Ioan 1:11). La moartea lui Isus, Isus trece la Maria Ioan cu cuvintele - „Iată, mama ta” - și Ioan adaugă: „Din acel moment ucenicul a luat-o cu el.” (Ioan 19:27) Termenul grecesc folosit în Evanghelia ne atrage spre ceva mai profund decât faptul că Ioan trebuia să aibă grijă de Maria după moartea lui Isus. Evanghelia spune că Ioan o acceptă pe Maria „în a sa”. El îl acceptă pe Cel care a devenit vasul Nesustenabilului.
Evanghelia duminicală a lui Iosif, prin figura lui Iosif, ne arată cum să primim darul care ne vine din cer. O putem accepta ca neparticipanți, o acceptăm pentru noi înșine, pentru că ne îmbogățește. Dar Iosif este calea celui care poate accepta ceea ce iubește ca al lui și îl poate pune ca parte a lui.
Dovadă că suntem capabili să acceptăm un cadou în „al nostru”, întrucât al nostru arată în cele din urmă modul în care suntem capabili să ne transmitem viața altora și celuilalt. Acceptarea unui cadou adânc în interiorul unei persoane va fi în cele din urmă o sursă de viață pentru ceilalți.
Noaptea de Crăciun ne atrage în misterul primirii darului copilului lui Dumnezeu: „Ni s-a născut un băiat, ni s-a dat un fiu” (Isaia 9: 5).