Anexa nr. 1 la notificarea modificării, ev. nr.: 2019/04528-Z1A 2014/05752-ZIB 2016/02348-ZIB
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
DAPRIL 5 mg: Fiecare comprimat conține 5 mg lisinopril (sub formă de lisinopril dihidrat)
DAPRIL 10 mg: Fiecare comprimat conține 10 mg lisinopril (sub formă de lisinopril dihidrat)
DAPRIL 20 mg: Fiecare comprimat conține 20 mg lisinopril (sub formă de lisinopril dihidrat)
Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
DAPRIL 5 mg: comprimate roz rotunde cu aromă de piersică cu un diametru de 6 mm
DAPRIL 10 mg: comprimate rotunde cu aromă de piersică roz, cu diametrul de 7 mm
DAPRIL 20 mg: comprimate rotunde roșii, cu aromă de piersică, cu diametrul de 8 mm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Tratamentul insuficienței cardiace simptomatice
Infarct miocardic acut
Tratamentul pe termen scurt (6 săptămâni) al unui pacient stabil hemodinamic în 24 de ore după infarctul miocardic acut
Complicații renale în diabetul zaharat
Tratamentul bolii renale la un pacient cu hipertensiune cu diabet zaharat de tip 2 și nefropatie inițială (vezi pct. 5.1).
4.2 Doze și mod de administrare
DAPRIL poate fi utilizat ca monoterapie sau în asociere cu alți agenți antihipertensivi (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1).
La pacienții cu hipertensiune, se recomandă de obicei o doză inițială de 10 mg. La pacienții cu sistem renină-angiotensină-aldosteron marcat activat (în special în hipertensiunea renovasculară, depleția de sare și/sau lichide, decompensarea cardiacă sau hipertensiunea arterială severă), poate apărea o scădere excesivă a tensiunii arteriale după doza inițială. Prin urmare, dozele inițiale de 2,5 - 5 mg sunt recomandate la acești pacienți, iar tratamentul trebuie inițiat sub supraveghere medicală. Dacă este prezentă insuficiență renală, sunt necesare doze inițiale mai mici (vezi Tabelul 1).
Doza eficientă obișnuită de întreținere este de 20 mg o dată pe zi. În general, dacă efectul terapeutic dorit nu este atins în decurs de 2 până la 4 săptămâni cu o anumită doză, doza poate fi crescută. Cea mai mare doză maximă utilizată în studiile clinice controlate pe termen lung a fost de 80 mg pe zi.
Pacienții tratați cu diuretice
Hipotensiunea simptomatică poate apărea după inițierea terapiei cu DAPRIL. Pacienții cărora li se administrează diuretice concomitente sunt mai probabil. Se recomandă prudență la acești pacienți, deoarece aceștia pot avea sărăcie de sare și/sau lichide. Terapia diuretică trebuie întreruptă cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu DAPRIL. La pacienții hipertensivi la care nu este posibilă întreruperea diureticului, trebuie inițiat DAPRIL 5 mg. Este necesară monitorizarea funcției renale și a potasiului seric. Următoarea doză de DAPRIL trebuie ajustată în funcție de răspunsul la tensiunea arterială. Diureticele pot fi continuate, dacă este necesar (vezi pct. 4.4 și 4.5).
Ajustarea dozei în insuficiența renală
Dozarea la pacienții cu insuficiență renală trebuie să se bazeze pe clearance-ul creatininei, așa cum se arată în Tabelul nr. 1.
Tabelul 1 - Ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală
Utilizare la vârstnici
Nu au fost observate modificări ale eficacității și siguranței în ceea ce privește vârsta în studiile clinice.
Cu toate acestea, dacă vârsta mai mare este asociată cu scăderea funcției renale, recomandarea din Tabelul 1 trebuie utilizată pentru a determina doza inițială de DAPRIL. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcție de răspunsul tensiunii arteriale.
Utilizare la pacienții cu transplant renal
Nu există experiență în ceea ce privește administrarea DAPRIL la pacienții cu transplant recent de rinichi. Prin urmare, tratamentul DAPRIL nu este recomandat la acestea.
DAPRIL trebuie administrat pe cale orală într-o singură doză zilnică. Ca și în cazul altor medicamente administrate o dată pe zi și DAPRIL, acesta trebuie luat aproximativ la aceeași oră în fiecare zi. Absorbția comprimatelor de lisinopril nu este afectată de alimente. Dozajul trebuie individualizat în funcție de tipul pacientului și de răspunsul la tensiunea arterială (vezi pct. 4.4).
4.3 Contraindicații
- Hipersensibilitate la lisinopril sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1
- Hipersensibilitate la orice inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA)
- Istoric de edem angioneurotic asociat cu terapia anterioară cu inhibitori ai ECA
- Edem ereditar sau angioneurotic
- Al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 și 4.6)
- Utilizarea concomitentă a DAPRIL cu medicamente care conțin aliskiren este contraindicată la pacienții cu diabet zaharat sau insuficiență renală (GFR 2) (vezi pct. 4.5 și 5.1).
- Tratament concomitent cu sacubitril/valsartan. Tratamentul cu lisinopril nu trebuie început mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5).
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Hipotensiunea simptomatică a fost observată rar la pacienții hipertensivi necomplicati. La pacienții hipertensivi tratați cu DAPRIL, hipotensiunea arterială este mai probabilă să apară dacă pacientul se află în epuizarea volumului, de ex. în terapia diuretică, restricție dietetică a sării, dializă, diaree sau vărsături sau la pacienții cu hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 și 4.8). Hipotensiune arterială simptomatică a fost observată la pacienții cu insuficiență cardiacă cu sau fără insuficiență renală. Este cel mai probabil să apară la pacienții cu insuficiență cardiacă severă care au primit doze mari de diuretice de buclă Henle, hiponatremia sau insuficiență renală. La pacienții cu risc crescut de hipotensiune simptomatică, inițierea tratamentului și ajustarea dozei trebuie monitorizate îndeaproape. Pacienții cu inimă ischemică sau boli cerebrovasculare care necesită o scădere semnificativă a tensiunii arteriale ar putea duce la infarct miocardic sau accident cerebrovascular.
Dacă apare hipotensiune, pacientul trebuie așezat în decubit dorsal și, dacă este necesar, trebuie administrată o perfuzie intravenoasă de ser fiziologic. Hipotensiunea tranzitorie, ca răspuns la tratament, nu este o contraindicație pentru alte doze, care pot fi administrate de obicei fără complicații, deoarece tensiunea arterială crește brusc după expansiunea volumului.
La unii pacienți cu insuficiență cardiacă care au tensiune arterială normală sau scăzută, după administrarea DAPRIL poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice. Acest efect poate fi de așteptat și nu este de obicei un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu DAPRIL.
Hipotensiune arterială în infarctul miocardic acut
Tratamentul cu DAPRIL nu trebuie inițiat la pacienții cu infarct miocardic acut care prezintă riscul deteriorării hemodinamice severe ulterioare după tratamentul cu vasodilatatori.
Aceștia sunt pacienți cu o tensiune arterială sistolică de 100 mmHg sau mai mică sau pacienți cu șoc cardiogen. În primele trei zile după infarct, doza trebuie redusă dacă tensiunea arterială sistolică este de 120 mmHg sau mai mică. Dozele de întreținere trebuie reduse la 5 mg sau temporar la 2,5 mg dacă tensiunea arterială sistolică este de 100 mmHg sau mai mică. Dacă hipotensiunea persistă (tensiunea arterială sistolică este mai mică de 90 mmHg timp de mai mult de o oră), DAPRIL trebuie întrerupt.
Stenoza aortică și mitrală/cardiomiopatia hipertrofică
La fel ca alți inhibitori ai ECA, DAPRIL trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu stenoză a valvei mitrale și obstrucție a fluxului ventricular stâng, cum ar fi stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.
Insuficiență renală
La insuficiența renală (clearance-ul creatininei de 70 de ani) și la femei, definite ca pacienți cu risc crescut de mortalitate, s-a observat un beneficiu semnificativ în evaluarea efectului combinat asupra mortalității și funcției cardiace. Rezultatul a arătat un beneficiu semnificativ pentru toți pacienții, chiar și în subgrupul cu risc crescut, la pacienții care luau lisinopril timp de 6 luni sau tratați cu o combinație de lisinopril și nitroglicerină timp de 6 săptămâni, demonstrând efectul preventiv al lisinoprilului. Așa cum era de așteptat, la fiecare tratament vasodilatator, tratamentul cu lisinopril a fost asociat cu o incidență crescută a hipotensiunii și disfuncției renale, dar nu a fost asociată cu o creștere proporțională a mortalității.
Într-un studiu dublu-orb, randomizat, multicentric, care a comparat lisinoprilul cu blocante ale canalelor de calciu la 335 pacienți cu hipertensiune arterială și diabet zaharat de tip 2 cu nefropatie incipientă caracterizată prin microalbuminurie, lisinoprilul administrat în doză de 10 mg până la 20 mg o dată pe zi timp de 12 luni/tensiunea arterială diastolică de 13/10 mmHg și pierderea albuminei urinare de 40%. În comparație cu blocanții canalelor de calciu, care duc la o scădere similară a tensiunii arteriale, a existat o scădere semnificativ mai mare a pierderii de albumină urinară în tratamentul cu lisinopril, demonstrând că efectul inhibitor al ECA al lisinoprilului reduce microalbuminuria printr-un mecanism direct asupra țesutului renal împreună cu hipotensiunea efecte.
Tratamentul cu lisinopril nu afectează controlul glicemic, după cum se demonstrează printr-un efect nesemnificativ asupra nivelurilor de hemoglobină glicozidică (HbA1c).
Într-un studiu clinic care a implicat 115 copii și adolescenți cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani, pacienții cu greutatea mai mică de 50 kg, 0,625 mg, 2,5 mg sau 20 mg lisinopril o dată pe zi și pacienții cu greutatea de 50 kg și mai mult, au primit fie 1,25 mg, 5 mg sau 40 mg lisinopril o dată pe zi. La sfârșitul săptămânii 2, o dată pe zi, lisinoprilul a redus tensiunea arterială mai mică într-o manieră dependentă de doză, cu eficacitate antihipertensivă constantă demonstrată la doze mai mari de 1,25 mg.
Acest efect a fost confirmat în timpul fazei de sevraj, când tensiunea arterială diastolică a crescut cu aproximativ 9 mm HG mai mult la pacienții care au luat placebo comparativ cu pacienții cărora li s-au administrat în mod constant doze mari și mari de lisinopril. Efectul antihipertensiv dependent de doză al lisinoprilului a fost consistent în mai multe subgrupuri demografice: vârstă, stadiul Tanner, sex și rasă.
Două studii clinice mari randomizate, controlate (ONTARGET (ONM Telmisartan Alone și în combinație cu Ramipril Global Endpoint Trial) și VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes)) au investigat utilizarea unei combinații de inhibitori ai ECA și angiotensină II blocant al receptorilor.
Testarea ONTARGET a fost efectuată la pacienții cu antecedente de boli cardiovasculare sau cerebrovasculare sau la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 care au prezentat dovezi de deteriorare a organelor țintă. Studiul VA NEPHRON-D a fost efectuat la pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au arătat un efect benefic semnificativ asupra parametrilor renali și/sau cardiovasculari și a mortalității, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, insuficiență renală acută și/sau hipotensiune arterială comparativ cu monoterapia. Datorită proprietăților farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante și pentru alți inhibitori ai ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.
Studiul ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disability Endpoints End) a fost conceput pentru a testa beneficiile adăugării de aliskiren la tratamentul standard cu inhibitori ai ECA sau blocanți ai receptorilor angiotensinei II la pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și boli cronice de rinichi, cardiovasculare. sau ambele boli. Procesul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de evenimente adverse. Au fost numeric mai multe decese cardiovasculare și accident vascular cerebral în grupul cu aliskiren decât în grupul cu placebo și evenimentele adverse observate și evenimentele adverse grave (hiperkaliemie, hipotensiune arterială și disfuncție renală) au fost raportate mai frecvent în grupul cu aliskiren decât în grupul cu placebo.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
Lisinoprilul este un inhibitor ECA activ pe cale orală, nu conține o grupare sulfhidril.
După administrarea orală de lisinopril, concentrațiile serice maxime sunt atinse în aproximativ 7 ore, deși pacienții cu infarct miocardic acut tind să aibă o ușoară creștere a timpului necesar pentru a atinge concentrațiile serice maxime. Pe baza conținutului de urină, sa constatat că rata medie de absorbție a lisinoprilului este de aproximativ 25%, cu o variabilitate interindividuală de 6-60% în intervalul de doze observat (5-80 mg). Biodisponibilitatea absolută este redusă cu aproximativ 16% la pacienții cu insuficiență cardiacă. Absorbția lisinoprilului nu este afectată de alimente.
Este puțin probabil ca Lisinopril să se lege de alte proteine plasmatice, ci de enzima de conversie a angiotensinei circulante (ECA). Studiile efectuate la șobolani arată că lisinoprilul traversează slab bariera hematoencefalică.
Lisinoprilul nu este metabolizat și este excretat nemodificat prin urină. Cu administrarea repetată de lisinopril, timpul de înjumătățire efectiv a fost stabilit la 12,6 ore. Clearance-ul lisinoprilului la subiecții sănătoși este de aproximativ 50 ml/min. În timpul scăderii nivelurilor serice, s-a observat o fază terminală prelungită, care, totuși, nu a condus la acumularea de medicamente. Această fază terminală reflectă probabil saturabilitatea legării ACE și este disproporționată față de doza administrată.
Insuficiența hepatică la pacienții cu ciroză determină o reducere a absorbției lisinoprilului (aproximativ 30%, determinată din conținutul de urină), dar crește expunerea (aproximativ 50%) comparativ cu subiecții sănătoși din cauza clearance-ului scăzut.
Insuficiență renală
Insuficiența funcției renale reduce eliminarea lisinoprilului excretat cu renină, dar această reducere este semnificativă clinic numai atunci când rata filtrării glomerulare este de 30 ml/min sau mai mică. În cazul insuficienței renale ușoare până la moderate (clearance-ul creatininei 30 - 80 ml/min), ASC medie a crescut cu doar 13%, dar în insuficiența renală severă (clearance-ul creatininei 5 - 30 ml/min) creșterea ASC medie a fost de 4- De 5 ori. Lisinoprilul poate fi îndepărtat prin dializă. În timpul a 4 ore de hemodializă, concentrațiile plasmatice ale lisinoprilului au scăzut în medie cu 60%, cu un clearance al dializei între 40 și 55 ml/min.
La pacienții cu insuficiență cardiacă, expunerea la lisinopril este mai lungă comparativ cu subiecții sănătoși (creșterea ASC la o medie de 125%), dar datorită conținutului urinar de lisinopril, absorbția este redusă cu aproximativ 16% comparativ cu subiecții sănătoși.
Copii și adolescenți
Profilul farmacocinetic al lisinoprilului a fost studiat la 29 de pacienți copii hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani, cu un RFG mai mare de 30 ml/min/1,73 m2. La doze de 0,1 până la 0,2 mg/kg, concentrațiile plasmatice maxime de lisinopril în starea de echilibru au fost atinse în decurs de 6 ore, iar gradul de absorbție pe baza izolării urinei a fost de aproximativ 28%.
Aceste valori sunt similare cu cele obținute anterior la pacienții adulți. Valorile ASC și Cmax la copii din acest studiu au fost în concordanță cu cele observate la pacienții adulți.
Pacienții vârstnici au niveluri mai mari de medicament în sânge și zone mai mari sub curbă (crescute cu aproximativ 60%) comparativ cu persoanele mai tinere.
5.3 Date preclinice de siguranță
Datele preclinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale de farmacologie generală, toxicitate după doze repetate, genotoxicitate și potențial cancerigen. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, ca grup, provoacă efecte secundare în etapele târzii ale dezvoltării fetale, ducând la moarte fetală și efecte congenitale, afectând în special craniul. De asemenea, au fost raportate fetotoxicitate, întârziere a creșterii intrauterine și duct arterial persistent. Se consideră că aceste anomalii de dezvoltare se datorează parțial efectului direct al inhibitorilor ECA asupra sistemului renin-angiotensină fetal și parțial ischemiei datorate hipotensiunii materne, precum și scăderii fluxului sanguin placentar fetal și a aportului de oxigen/nutrienți fetali.