ASTM ȘI COPII
Astm la diferite vârste are specificul său.
O imagine de astm în copilărie poate diferi de imaginea astmului la vârsta adultă. Mai ales la o vârstă fragedă, simptomele respiratorii pot fi atipice și este posibil să nu fie ușor să le deosebim de o altă cauză a afecțiunii: infecții respiratorii, în special virale, inhalarea corpului străin, tulburări respiratorii congenitale, simptome ale bolilor congenitale ale inimii și altele. Un copil mic nu își poate descrie dificultățile și nu poate efectua teste pentru a examina funcția căilor respiratorii (spirometrie). Diagnosticul se bazează pe cursul caracteristic, simptomele detectate, excluderea altor diagnostice alternative și uneori și pe efectul tratamentului anti-astmatic aplicat.
Este posibil ca copilul să nu poată lua medicamente inhalate în mod corespunzător și nu este întotdeauna ușor să evalueze efectul tratamentului. În copilăria ulterioară, apar probleme psihologice care însoțesc boala, copiii sunt parțial rușinați de colegii lor pentru boala lor, au tendința de a nega boala și de a trece peste tratament.
Accesul la un copil cu o boală cronică necesită cooperarea mai multor participanți: medicul, părinții (familia extinsă), școala, împrejurimile. Cooperarea și conștientizarea acestora îmbunătățesc semnificativ managementul bolii, ajută la depășirea situațiilor critice și îmbunătățește semnificativ prognosticul bolii. Rolul pacientului pediatric cu astm este extrem de important. Copilul nu ar trebui să fie doar un executant pasiv al ordinelor medicului și ale părinților. Astmul ca boală de-a lungul vieții face parte din viața sa și este foarte benefic dacă copilul primește informații adecvate la vârsta vârstei sale și este ghidat să adopte o abordare activă a bolii sale (luarea de medicamente, monitorizarea simptomelor, conducând la stil de viață sănătos, motivație pentru a depăși barierele legate de astm). Ajutorul unui psiholog poate fi, de asemenea, de neprețuit aici.