Ar trebui să se acorde o atenție specială dezvoltării mentale a copilului. Spiritualitatea poate fi văzută la fiecare copil din momentul nașterii și depinde doar de abordarea noastră responsabilă dacă vom continua să dezvoltăm acest aspect al copilului. Dacă vom aborda copilul cu o admirație misterioasă, vom fi atenți la dimensiunile sale spirituale și ne vom întreba care va fi următoarea sa viață mentală?

lasă

Sincer să fiu, aceasta nu este o sarcină ușoară, este dificil să-i calmezi pe copiii din lumea zgomotoasă de azi. Cursurile sunt pline de copii, despre care se revarsă informații din fiecare parte. Mai mult sau mai puțin, astăzi răspundem la stimuli zgomotoși și viața noastră dispare cumva din ce în ce mai liniștit. Și astfel nu avem ocazia să ne ascultăm, suntem înstrăinați de noi înșine, de ceilalți.

În multe familii, copiii nu experimentează dezvoltarea dimensiunii lor mentale. Și acest lucru duce la goliciunea interioară și amorțeala copilului. În același timp, copiii sunt echipați cu dispoziții care trebuie doar direcționate corect. A introduce copiii într-o lume a tăcerii înseamnă a le deschide limitele bogate și nelimitate ale lumii lor interioare.

Maria Montessori l-a numit în liniște un agent umanizant. Copilul va învăța să experimenteze tăcerea și să se bucure de ea. Vor învăța să se miște între obiecte fără să le lovească. El va simți capacitatea de a se controla, va deveni mai atent și mai abil. Tăcerea este momentul care modelează viața mentală a unui copil. Afectează concentrarea copilului, în același timp formează un sentiment social, moral și spiritual. Exercițiile de liniște deschid calea copilului către sine și către schimbările sale interioare.

Diferența dintre conceptul tăcerii dintre pedagogia clasică și pedagogia Mariei Montessori constă în înțelegerea acesteia. În sensul comun, profesorul rezolvă problema tăcerii numai atunci când zgomotul este insuportabil. Abia atunci profesorul comandă tăcerea, dar este o tăcere forțată. În acest caz, a fi liniștit înseamnă a fi sub influența autorității, a dominației profesorului, ceea ce îl face pe copil să se simtă inconfortabil. Deoarece tăcerea este păstrată sub influența pedepsei, copilul este neliniștit, ceea ce înseamnă că nu durează mult în această stare.

Maria Montessori înțelege tăcerea ca pe ceva voluntar, atitudinea profesorului fiind decisivă. Tăcerea la elevi începe cu tăcerea profesorului. Este necesar ca profesorul însuși să se afle într-un echilibru calm, calm, interior. Pacea interioară îl ajută pe profesor să fie mai sensibil la declarațiile copiilor, prin intermediul acestora copiii exprimă ceva important. În mod egal, tăcerea îl conduce pe profesorul însuși către o percepție mai sensibilă despre sine. Acest lucru îi aduce ocazia să se schimbe și să fie conștient de comportamentul său, cum ar fi ritmul și tonul vorbirii, mișcările sale, expresiile feței, gesturile. Faptul este că transmite pacea interioară pe care o realizează copiilor înșiși.

Maria Montessori descrie un incident care i-a amintit de conceptul de tăcere de care sunt capabili spontan copiii. Într-o zi a intrat în clasă și a ținut o fetiță în brațe. Era atât de liniștit încât își dorea ca copiii să fie conștienți de această afecțiune. A descoperit că copiii o priveau neobișnuit pe fetiță. Bebelușul a adus clasei o atmosferă de calm. Toți s-au concentrat pe experiența tăcerii și a creației sale.

Pregătirea concentrării în pedagogia Mariei Montessori este strâns legată de practica tăcerii. Ea însăși știa clar importanța tăcerii și a păcii și, prin urmare, a inclus practica tăcerii ca parte a educației sale. Exercițiile de tăcere sunt importante pentru copii, deoarece susțin concentrarea mentală și oprirea copilului.

Deși poate părea că lumea de astăzi nu ne oferă prea multe ocazii pentru tăcere, Maria Montessori vine cu exerciții de tăcere deja în preșcolar. Exercițiul tăcerii Montessori este astfel primul pas către concentrare, urmat de tăcere, calm și pătrundere în sine. Acestea sunt procese spirituale pentru a înlocui goliciunea interioară și amorțeala.

Rămâne întrebarea cu privire la caracteristicile exercițiilor de tăcere și la modul în care acestea au loc. Când practică tăcerea, copiii iau un loc în care se simt bine și în echilibru. Toată lumea suprimă orice activitate și începe un control concentrat al mișcărilor, ceea ce duce la imobilitate. Există o tăcere profundă - tăcere absolută. În timpul acestor exerciții de grup, copilul se izolează de ceilalți, se scufundă în sine și capătă sensibilitate la tăcere. Educatorul șoptește apoi copiilor unul câte unul, în nume propriu. Maria Montessori descrie următoarele momente după cum urmează: „Din clasa laterală, am șoptit prin ușa deschisă de parcă aș fi sunat pe cineva peste văile montane, cu accent pe fiecare silabă. Vocea aceea liniștită și urgentă părea să atingă inimile copiilor și să le prindă sufletul. Fiecare dintre ei, când și-a auzit numele, s-a ridicat liniștit pentru a nu mișca scaunul și a mers cu atenție, în vârful picioarelor, spre mine. Pasul său a fost totuși auzit pentru că ceilalți copii au rămas nemișcați și a fost liniște absolută în sala de clasă ”(M. Montessori, 2001, p. 90).

Un alt exercițiu important pentru dezvoltarea echilibrului mental și fizic, a păcii, tăcerii, armoniei și concentrării atenției este elipsa. Acest exercițiu cere copilului să mențină echilibrul în timp ce acordă atenție așezării picioarelor. Atmosfera poate fi completată cu muzică de meditație, nu se vorbește în timpul mersului și toată lumea are ocazia să repete activitatea atâta timp cât are nevoie. După stăpânirea mersului pe elipsă în sine, este posibil să se treacă la diferite variante, în care copiii merg și în același timp poartă diverse obiecte în ambele mâini. După ce însușim parțial mersul pe elipsă în sine, putem trece la o variantă mai solicitantă, unde copiii merg pe elipsă și în același timp poartă diverse obiecte în ambele mâini. În acest moment, există o concentrare uriașă de atenție cu implicarea ambelor emisfere. Cooperarea emisferelor stângi și drepte este importantă pentru dezvoltarea personalității umane. Dreapta controlează mișcările părții stângi a corpului, iar stânga controlează mișcările părții drepte a corpului.

Creștem copii și îi putem crește ca oameni pașnici. Cu toate acestea, depinde de noi dacă aducem pace și liniște în relația cu copilul, fie ca părinți, fie ca profesori. Fie că înconjurăm sufletele copiilor cu violență sau mai degrabă tăcere care duce la pace. Depinde de noi dacă alegem iubirea.