Adesea avem impresia că „ceva” lipsește în creștinismul nostru. Că este mai formal, lipsit de suflet și puțin autentic în ceea ce privește esența.
În Evanghelie, Isus declară direct: „Și cine nu își ia crucea și mă urmărește, nu este vrednic de mine”. (Mt 10:38) A-l urma pe Mântuitorul lumii este cu siguranță un risc. Fii pregătit pentru lucruri care pot să nu fie confortabile sau convenabile. Că această determinare înseamnă a face față unor lucruri pe care, în mod normal, le-aș respinge fără echivoc.
Și apoi un alt cuvânt subliniază doar această provocare: „atunci îi vei cunoaște după rod”. (Mt 7:20)
Mă întreb: „Biserica lui Dumnezeu este astăzi o comunitate formată doar din oameni adunați cărora„ le place ”să vină duminică la slujirea lui Dumnezeu și să petreacă un timp plăcut acolo urmărind întreaga poveste DE LA? Sau este o adunare de adepți fideli care vor să fie utile lucrării Sale aici pe pământ, care vor să își ia crucea și să ducă o viață demnă de mărturie?
Cineva a spus odată: „Ceea ce nu mă costă nu merită nimic”.
Să încercăm să reflectăm la creștinismul nostru și să ne gândim singuri dacă, în spiritul cuvintelor Scripturii, ne îndeplinim privilegiul de a fi creștini, adică a lui Hristos - cei care participă la eternitate. Și asta înseamnă dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne atinge cu adevărat și ne transformă sau dacă rămânem la fel ca înainte.