Cardiomiopatia dilatată ("cardio" = inimă; "mio" = mușchi; "patia" = boală) este una dintre cele mai frecvente boli de inimă la câini. Afectează mușchiul inimii (miocardul), care își pierde capacitatea de a se contracta normal. DCM afectează în principal partea stângă a inimii (partea stângă pompează sângele în tot corpul), în special ventriculul stâng. Deoarece miocardul nu este capabil să expulzeze tot sângele din partea stângă a inimii, se acumulează în ventriculul stâng, atriul și vasele pulmonare care furnizează sânge inimii stângi. Acest lucru duce la mărirea inimii într-un efort de a compensa pomparea ineficientă.
Datorită acumulării de sânge, apar insuficiență congestivă pe partea stângă și edem pulmonar (lichid în plămâni). Acest lucru se întâmplă nu numai în DCM, ci și în alte boli de inimă care afectează partea stângă.
Mai rar, DCM poate afecta și ventriculul drept. Apoi sângele se acumulează pe partea dreaptă (sângele este eliberat din corp și forțat în plămâni), ducând la insuficiență cardiacă congestivă pe partea dreaptă. În acest caz, lichidul se acumulează în abdomen (ascită) și în piept (revărsat pleural).

În cazuri rare, DCM afectează ambele jumătăți ale inimii.

Care rase sunt periclitate de DCM?
Există mai multe rase care sunt predispuse genetic la DCM, precum Doberman, Great Dane, Boxer, Newfoundland, câine de apă portughez, dalmatic și Cocker Spaniel. Testele genetice se află în faza de cercetare la unele universități și nu captează întregul spectru de boli.

DCM nu apare doar la rasele menționate. Rasele mari și gigantice sunt cel mai frecvent afectate, dar apar și la câinii și pisicile mai mici.

dilatată

Ce cauzează DCM?
DCM este cu siguranță o boală moștenită, datorită asocierii sale puternice cu unele rase. Cu toate acestea, nu au fost încă dezvoltate teste genetice și nici nu au fost identificate genele responsabile pentru DCM. Se presupune că după descoperirea lor vor fi specifice raselor individuale.

În unele cazuri, DCM se poate dezvolta ca urmare a malnutriției. Taurina este un aminoacid necesar pentru buna dezvoltare și funcționarea miocardului. DCM poate apărea atunci când consumați diete cu conținut scăzut de taurină, cum ar fi o dietă vegetariană. Apoi suplimentarea sa este la locul său. Unele rase, cum ar fi Cocker Spaniel și câinele Newfoundland, sunt predispuse la deficiența taurinei, probabil din cauza unui defect al metabolismului său. Cu toate acestea, nu toate cazurile se îmbunătățesc după suplemantizare. Doberman și Marele Danez nu suferă de această formă de DCM. Cu toate acestea, poate apărea la unele pisici, deși acum este puțin probabil, datorită suplimentării taurinei în toate hrana comercială de calitate pentru pisici.

L-carnitina este un alt aminoacid care este implicat în formarea DCM la om. Este necesar pentru producerea de energie în celulele miocardice, pe care le folosesc în timpul contracției. Până în prezent, s-a făcut doar un mic studiu de boxer cu privire la rolul L-carnitinei în dezvoltarea câinilor DCM.

Ocazional, DCM poate provoca toxine. Cea mai frecventă este doxorubicina, care este un chimioterapeutic utilizat pentru tratarea mai multor tipuri de tumori. Cauzele infecțioase sunt rare. DCM se poate dezvolta la puii infectați cu parvovirus la vârsta de 2-4 săptămâni. Datorită vaccinării, aceste cazuri sunt cu adevărat rare. Boala Chaga (tripanosomiaza) poate provoca DCM și în zonele în care apare (Texas, Mexic).

Care sunt simptomele DCM?
Simptomele pot varia în funcție de rasă și de stadiul bolii. Pierderea poftei de mâncare, gingiile palide, ritmul cardiac crescut, tuse, dificultăți de respirație, slăbiciune și leșin sunt cele mai frecvente. Problemele respiratorii sunt cauzate de edemul pulmonar datorat acumulării de sânge și transferului ulterior de lichid în plămâni. Când inima este afectată în dreapta, lichidul se acumulează în abdomen (ascită) sau în cavitatea toracică (revărsat pleural). Slăbiciunea sau colapsul sunt de obicei cauzate de aritmii sau debitul cardiac redus. La unele rase, moartea subită sau leșinul pot apărea fără alte simptome.

Cum să diagnosticați DCM?
Diagnosticarea DCM poate fi complicată. Recunoaștem două tipuri diferite de diagnostic: (A) în timpul examinării de rutină a unui câine sănătos clinic (de exemplu, parte a unui program de reproducere) și (B) în timpul examinării unui câine cu semne clinice de boli de inimă.

Teste de screening DCM:
Mulți crescători și proprietari conștiincioși au animalele de companie examinate pentru a detecta boli de inimă pentru a minimiza riscul de transmitere a acestor boli descendenților lor. Alegerea tipului de examinare depinde de rasă și de stadiul bolii.

Primul pas este un examen clinic bun. În majoritatea cazurilor, constatarea este normală. Rar, un medic veterinar poate detecta o aritmie (tulburare de ritm cardiac). Pentru boxeri și dobermani, cel mai bun mod de a diagnostica stadiile incipiente ale DCM este monitorizarea ECG pe 24 de ore, care poate detecta aritmii care previn alte simptome ale tulburărilor de contractilitate miocardică. Ecocardiograma (examinarea ultrasonografică a inimii) ajută, de asemenea, la detectarea câinilor cu DCM înainte de apariția semnelor clinice, deși unii câini cu un grad ușor de boală ar putea să nu aibă o constatare clară. Este ideal ca examinarea să fie efectuată de un cardiolog veterinar autorizat.

Diagnosticul la câinii cu semne clinice:
Examinarea clinică a câinelui, simptomelor și rasei poate duce la suspiciunea de DCM. Examinările care susțin diagnosticul DCM sunt un ECG (electrocardiogramă) și o radiografie (examinare cu raze X) a pieptului. Folosind un ECG, putem detecta o aritmie și/sau o frecvență cardiacă crescută. O radiografie toracică poate dezvălui o inimă mărită și/sau un fluid în plămâni sau în piept. Unii câini pot avea radiografie normală, dar aritmie ECG. Acești câini pot fi în stadiile incipiente ale DCM.

La câinii cu semne de insuficiență cardiacă, ecocardiografia este necesară pentru a confirma diagnosticul de DCM. Datorită acestei examinări, medicul este capabil să evalueze structurile interne ale inimii și să-i estimeze funcționalitatea. O scădere a contractilității cardiace înseamnă că pacientul suferă de DCM. Medicul veterinar poate efectua, de asemenea, teste de sânge în cazuri specifice pentru a detecta tulburările alimentare sau bolile infecțioase.

Cum este tratat DCM?
Tratamentul se bazează pe simptomele clinice ale fiecărui pacient în mod individual. Cele mai frecvent utilizate medicamente sunt diureticele, inhibitorii ECA și digoxina. Medicamentele mai noi, cum ar fi pimobendanul, sunt, de asemenea, recomandate în tratamentul DCM. În DCM nutrițional, sunt prescrise modificări specifice în nutriție. La pacienții cu insuficiență cardiacă dreaptă, lichidul acumulat în abdomen și/sau cavitatea toracică este îndepărtat pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Noile metode de tratament, cum ar fi terapia cu celule stem, sunt încă în curs de investigare și nu sunt disponibile publicului.

DCM efectuează transplantul de inimă la oameni, dar această metodă nu este disponibilă pentru pacienții veterinari, deoarece ar necesita uciderea unui alt animal (la om, donatorii sunt cele mai frecvente victime ale accidentelor auto). Niciun medic veterinar nu face transplant de inimă. Alte proceduri chirurgicale sunt evaluate, dar niciuna nu este utilizată în prezent în practică.

Care este prognosticul unui câine diagnosticat cu DCM?
Din păcate, DCM este în majoritatea cazurilor o boală progresivă, ireversibilă și în cele din urmă terminală. Supraviețuirea depinde de stadiul bolii, de rasă, de tipul DCM și de capacitatea de a adera la tratament atât de către proprietar, cât și de animalul însuși. În DCM cauzat de deficitul de taurină la pisici, suplimentarea acestuia va asigura vindecarea completă. Prelungește supraviețuirea la câini, dar la unii indivizi există o reapariție după câțiva ani.

DCM este o boală care progresează lent. Dacă este diagnosticat precoce, pacientul poate trăi câțiva ani până când simptomele clinice se dezvoltă. La Doberman, 30% dintre pacienții cu DCM mor de moarte subită, fără a dezvolta alte simptome.
Când se dezvoltă simptomele bolii, terapia medicamentoasă poate prelungi supraviețuirea pacientului. Timpul mediu de supraviețuire pentru dobermanii cu semne clinice de DCM este de 2-3 luni. Cu pimobendam, această perioadă este prelungită la un an.

Pot cumva să previn DCM sau să încetinească progresia acestuia?
În prezent nu există nicio terapie care să inverseze dezvoltarea DCM (cu excepția DCM din cauza deficitului de taurină). Este important să se reproducă pe linii care nu sunt afectate de DCM pentru a reduce riscul transmiterii descendenților. Testele genetice vor fi valoroase în acest sens. Deși tratamentul nu poate preveni sfârșitul, acesta poate îmbunătăți și prelungi viața.

Și ce zici de nutriția suplimentară?
Preparatele multivitamine, mineralele, coenzima Q10 și diverse preparate pe bază de plante au fost testate în terapia DCM, dar niciunul nu s-a dovedit a fi de ajutor sau nu. Cel mai bine este să vă consultați medicul veterinar cu privire la utilizarea acestor produse.