Puține mame se pregătesc pentru naștere cu ideea că se confruntă adesea cu o realitate la care nu a visat niciodată: schimbări de dispoziție, plâns, oboseală și epuizare o pot duce într-o stare în care nu poate avea grijă de bebelușul ei. Unde s-a pierdut fericirea și toată bucuria? Hormonii sunt un pic de vină, dar și pornirea forței proprii sau așteptărilor prea mari. Din lucruri mărunte, cum ar fi una sau două nopți de somn, un bebeluș prost alăptat sau remarci critice despre împrejurimi, poate apărea o stare proastă, dintr-o stare proastă, asociată cu insomnie și epuizare, se poate transforma chiar în depresie. La aproximativ 6-8 săptămâni după naștere, regimul bebelușului și comunicarea cu mama ar trebui să fie „zdruncinate” atât de mult încât să existe mai multă bunăstare și armonie în relația lor reciprocă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este timpul pentru ajutor profesional.
„Când ne-am întâlnit, aveam 17 ani și viitorul meu soț 22. La prima vedere a existat dragoste între noi și până în ziua de azi ne unește în așa fel încât mulți ne invidiază. La cinci ani de la nuntă, am avut norocul să facem un copil și am fost fericit când sarcina și toate testele au decurs fără probleme. Și apoi, acum doi ani și jumătate, s-a născut fiul nostru de vis. Am născut într-o maternitate clasică. Nu m-am pregătit într-un mod special pentru sosirea bebelușului, chiar dacă am mers de câteva ori la exercițiul pentru „femei dure”, unde am fost învățați cum să respirăm corect în timpul nașterii. Cu toate acestea, în ziua în care s-a născut fiul meu, am fost surprins de atitudinea rece a medicilor și asistenților medicali, care ne-au însoțit pe tot parcursul spitalizării. Bebelușul s-a născut fără complicații și soțul meu a fost și el prezent la naștere, dar ne-au luat imediat fiul, nu ne-au arătat, pentru că s-au dus să-l măsoare, să-l cântărească și să-l spele. Mi-au returnat-o înfășurată în turtă dulce și am putut vedea doar capul din ea și mi-au așezat-o pe piept doar o fracțiune de secundă, „ca să nu se spună”. Nu l-am mai văzut până a doua zi dimineață. Laxne mi-a arătat cum să alăptez, nu m-au ajutat cu atașamentul, m-au lăsat să mă descurc singur. Recunosc că nu am reușit să alăptăm de la început. Micuțul încă plângea, mameloanele îmi erau deja pline, iar laptele nu era și nu fugeam.
A venit anxietatea
Fobie de la insomnie