glomerulonefrita [gr. + lat.] - boală renală caracterizată prin modificări inflamatorii, în special pe glomeruli, în a căror dezvoltare o parte semnificativă este inițial imună, iar ulterior factori neimuni care condiționează dezvoltarea bolii. Glomerulonefrita este împărțită în primar, care rezultă din acțiunea diferiților factori imunologici și infecțioși și secundar, în care afectarea glomerulară este doar una dintre manifestările unei boli sistemice, vasculare, metabolice sau genetice.
Glomerulonefrita acută sunt inflamații bilaterale, bruște ale rinichilor în care sunt afectați toți glomerulii. Acestea apar în principal la copii și adolescenți. Ele apar după o infecție bacteriană, virală, parazitară sau fungică (glomerulonefrita postinfecțioasă, cea mai frecventă fiind glomerulonefrita post-streptococică) și durează câteva zile până la săptămâni. Primele simptome apar la 6 - 21 de zile după durerea în gât, resp. 18-21 de zile după infecția pielii. Uneori sunt precedate de anorexie, dureri de cap și dureri abdominale, precum și dureri vagi în regiunea lombară. Primele simptome includ scăderea urinării, creșterea proteinelor și a celulelor roșii din sânge în urină (urina are culoarea maroniu-roșiatic), umflarea, în special la nivelul genelor, gleznelor și membrelor anterioare, adesea creșterea tensiunii arteriale, uneori sindrom nefrotic. Tratament: baza este odihna; în caz de umflare și hipertensiune arterială dietă nesărată, restricționarea aportului de lichide, administrarea de medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale.
Glomerulonefrita cu progres rapid (glomerulonefrita subacută) este o glomerulonefrită în mișcare rapidă care poate duce la insuficiență renală. De obicei rezultă din formarea de anticorpi împotriva membranei bazale a glomerulului, mai rar la concentrații mari de imunocomplexe. Tratament: administrarea de metilprednisolon, apoi prednison și imunosupresoare citotoxice, resp. plasmafereza (schimb parțial de plasmă). O formă specială de glomerulonefrită care progresează rapid este sindromul Goodpastur.
Glomerulonefrita cronică acestea se caracterizează prin scleroză progresivă, cicatrici până la dispariția glomerulară și contracție renală, urmată de degenerescența tubulară și scleroză vasculară renală. Acestea sunt lente (uneori durează luni până la ani) și sunt cea mai frecventă cauză a insuficienței renale cronice. Este cel mai adesea o boală imunocomplexă, în care componenta antigenică a imunocomplexelor sunt, pe lângă antigenele microorganismelor, alte antigenuri exogene (vaccin, albină sau șarpe) și endogene (celule tubulare sau tumori). Boala începe încet și este adesea detectată aleatoriu prin teste de urină sau tensiune arterială. De obicei trece din stadiul latent prin nefrita cronică (eritrociturie crescută, proteinurie mai mică, hipertensiune arterială), resp. sindrom nefrotic (proteinurie mare, edem, eritrociturie minoră, hipertensiune arterială) până la insuficiență renală cronică. Este necesară o biopsie renală pentru a face un diagnostic definitiv, pentru a selecta un tratament adecvat și pentru a determina prognosticul. Tratamentul este gestionat de un specialist - un nefrolog. Pacientul trebuie scutit și performanța sa trebuie ajustată la gradul de afectare a rinichilor. Este important să distrugeți focarele streptococice cu penicilină.
glomerulonefrita [gr. + lat.] - boală renală caracterizată prin modificări inflamatorii, în special pe glomeruli, în a căror dezvoltare o parte semnificativă este inițial imună, iar ulterior factori neimuni care condiționează dezvoltarea bolii. Glomerulonefrita este împărțită în primar, care rezultă din acțiunea diferiților factori imunologici și infecțioși și secundar, în care afectarea glomerulară este doar una dintre manifestările unei boli sistemice, vasculare, metabolice sau genetice.
Glomerulonefrita acută sunt inflamații bilaterale, bruște ale rinichilor în care sunt afectați toți glomerulii. Acestea apar în principal la copii și adolescenți. Apar după o infecție bacteriană, virală, parazitară sau fungică (glomerulonefrita postinfecțioasă, cea mai frecventă fiind glomerulonefrita post-streptococică) și durează câteva zile până la săptămâni. Primele simptome apar la 6 - 21 de zile după durerea în gât, resp. 18-21 de zile după infecția pielii. Uneori sunt precedate de anorexie, dureri de cap și dureri abdominale, precum și dureri vagi în regiunea lombară. Primele simptome includ scăderea urinării, creșterea proteinelor și a celulelor roșii din sânge în urină (urina are o culoare maroniu-roșiatică), umflarea, în special la nivelul genelor, gleznelor și membrelor anterioare, adesea creșterea tensiunii arteriale, uneori sindrom nefrotic. Tratament: baza este odihna; în caz de umflare și hipertensiune arterială dietă nesărată, restricționarea aportului de lichide, administrarea de medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale.
Glomerulonefrita cu progres rapid (glomerulonefrita subacută) este o glomerulonefrită în mișcare rapidă care poate duce la insuficiență renală. De obicei rezultă din formarea de anticorpi împotriva membranei bazale a glomerulului, mai rar la concentrații mari de imunocomplexe. Tratament: administrarea de metilprednisolon, apoi prednison și imunosupresoare citotoxice, resp. plasmafereza (schimb parțial de plasmă). O formă specială de glomerulonefrită care progresează rapid este sindromul Goodpastur.
Glomerulonefrita cronică se caracterizează prin scleroză progresivă, cicatrici până la dispariția glomerulară și contracție renală, urmată de degenerescența tubulară și scleroză vasculară renală. Acestea sunt lente (uneori durează luni până la ani) și sunt cea mai frecventă cauză a insuficienței renale cronice. Este cel mai adesea o boală imunocomplexă, în care componenta antigenică a imunocomplexelor sunt, pe lângă antigenele microorganismelor, alte antigenuri exogene (vaccin, albină sau șarpe) și endogene (celule tubulare sau tumori). Boala începe încet și este adesea detectată aleatoriu prin teste de urină sau tensiune arterială. De obicei trece din stadiul latent prin nefrita cronică (eritrociturie crescută, proteinurie mai mică, hipertensiune arterială), resp. sindrom nefrotic (proteinurie mare, edem, eritrociturie minoră, hipertensiune arterială) până la insuficiență renală cronică. Este necesară o biopsie renală pentru a face un diagnostic definitiv, pentru a selecta un tratament adecvat și pentru a determina prognosticul. Tratamentul este gestionat de un specialist - un nefrolog. Pacientul trebuie scutit și performanța sa trebuie ajustată la gradul de afectare a rinichilor. Este important să distrugeți focarele streptococice cu penicilină.