Dacă doriți să primiți informații despre articole noi și concursuri, introduceți adresa de e-mail.
Coş
- Despre noi
- #carpediemcollection
- Călător
- Recenzii
- Blog foto
- Eshop - călătorie
- Gastronomie
- Recenzii
- Blog foto
- Eshop - gastro
- Adrenalină
- Recenzii
- Blog foto
- Eshop - adrenalină
În spatele tăcerii albe a Finlandei
Finlanda a fost impusă în nordul Europei ca a treisprezecea cameră - o cameră necunoscută care a fost oarecum uitată. Deși atât de mulți oameni iubesc sau admiră Finlanda, puțini oameni se gândesc la Finlanda zi de zi ...
Catedrala din Helsinki a Bisericii Evanghelice Luterane finlandeze cu o statuie a țarului Alexandru al II-lea. în prim-plan
La urma urmei, nu suntem capabili să ne gândim la lucruri mici și adesea nici măcar la lucruri mari, doar Dumnezeu, ca cea mai înaltă înțelepciune, a considerat la un moment dat întreaga omenire, toate destinele, toate epocile și toate țările.
Soarele a răsărit peste țara finlandeză de iarnă din martie, ca un balon zimțător, ca o farfurie decorativă falsă de perete din Toledo, dar unde este Toledo, unde este vară, când nici măcar nu este primăvara acum și Finlanda.
Raze ascuțite de prânz mi-au străbătut fața, dar ar putea soarele să se umfle deloc, de parcă norii izolați seamănă cu frunze albe zimțate sau chiar cu flori de urzică? Nu, soarele a venit ca un oaspete mult așteptat, strălucind atât de puternic încât m-am îndreptat spre biserica St. Nu l-a văzut pe Ioan Botezătorul în fața ei. Nu am văzut contururile, nu am văzut figurile, am văzut doar lumina, doar Helsinki cufundat în lumină ca într-un fel de infuzie luminoasă miraculoasă dătătoare de viață care le-a păstrat frumusețea, a păstrat viața mereu schimbătoare.
M-am îndreptat spre muzeul mareșalului Mannerheim, înconjurat de vile art nouveau. În loc de lei sau vulturi kitsch, erau păzite de trăsături de piatră sau de un câine de bronz, iar strada era calmă și liniștită, de parcă tot răul ar fi fost alungat de zăngănitul lui.
Din biserica Sf. L-am coborât pe Henrich pe mal. Marea m-a atras ca o cârpă albastră pe care cineva o flutura în fața mea ca un ochi de taur. Vela era de fapt albă, iar Golful Finlandei era încă înghețat, de parcă peisajul de iarnă l-ar fi implorat pe om pentru pace. Marea a capitulat și ea înainte de iarnă. Aici, în extremitățile finlandeze, ea tinde să fie și mai rigidă, se ține pe țara finlandeză și mai strâns, chiar mai credincioasă, și mai implacabilă, nu vrea să o lase pe nobila Karelia din brațe ca și cum ar fi o fată iubită.
Biserica Catolică Sf. Henrich la Helsinki
Din punctul de vedere al unui deal mic din parcul de lângă golf, bărbații adulți alergau pe perne de cauciuc. Au urcat pe panta albă și apoi s-au dus ca copii - poate cu chiar mai multă bucurie decât copiii când au reușit să facă un truc ilegal. De parcă părinții sau soțiile invizibile nu ar fi fost atenți, bărbații s-au bucurat, coborând culcat sau așezându-se pe sania lor improvizată. Ce ciudat a fost când mi-au venit voci nu puerile, ci masculine; nu copilărească, ci bucuria adulților. Poate de aceea bucuria a fost și mai matură, chiar mai completă, pentru că nu a fost o bucurie pentru copii, ci pentru un adult. Figurile lor negre din spate erau luminate de soare. Păreau și mai contrastante.
Semănau cu figuri din picturile lui Bruegel în peisajul de iarnă, dar orizontul peisajului era mai îngust și cifrele mai mari, adulți ... Dar această bucurie a adulților, meritata bucurie rară, a fost cel mai frumos lucru care a pus capăt zilei mele de la Helsinki. . Plecam liniștit și în spatele meu se auzeau plânsul și râsul unui bărbat și am purtat acel moment pe spate în loc de un rucsac și nu l-am lăsat jos în tren, când copacii și lacurile finlandeze îmi zâmbeau deja din în spatele ferestrei, iar fragmente din ea sclipeau în razele unei zile luminoase, pe care nu le văd deloc.