La patruzeci de ani de la discursul de la Harvard al lui Soljenitin, există puține indicații că Mântuitorul Occidentului ar trebui să vină din Est.
Autorul este un teolog public
Anul universitar s-a încheiat deja la unele universități americane, iar la altele se apropie de sfârșit. Absolvirea include inextricabil un discurs de absolvire sau o prelegere de către o personalitate importantă, căreia i se acordă de obicei un doctorat onorific cu această ocazie. Multe discursuri sunt uitate rapid, altele rezonează în memoria publicului pentru o lungă perioadă de timp, iar câteva sunt scrise în istorie - unul dintre ele a fost discursul de la Harvard al lui Alexander Soljenitin în 1978.
Anul acesta vom auzi cu siguranță multe despre unul dintre cei mai mari scriitori ruși și laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Vom comemora nu numai a patruzecea aniversare a celebrului și controversatului discurs al lui Soljenițîn, în care Occidentul a fost criticat puternic, ci și aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa și a zecea aniversare a morții sale.
Nu a fost prima dată când Soljenitin a criticat și avertizat Occidentul în timpul exilului său în Statele Unite - dar un discurs numit O lume împărțită a fost cel mai important și interesant al său. Nu a scăpat de atenția critică a New York Times sau a Washington Post, conținutul său a fost reflectat de academicieni și politicieni și mulți l-au perceput ca un mesaj profetic pentru societatea occidentală. Michael Novak a mers atât de departe încât a numit textul discursului „cel mai important document religios al timpului nostru”.
Valoarea unei cărți subțiri - un discurs publicat la Harvard - deși în ediția „salată”, este înmulțită pentru mine prin faptul că mi-a fost donată de un fost profesor, căruia Soljenitin însuși l-a semnat la întâlnire. După câțiva ani, mă întorc din nou la text și găsesc în el atât: judecăți incorecte și afirmații problematice, dar și idei adevărate și îndrăznețe, care de-a lungul timpului nu și-au pierdut relevanța. În contextul evenimentelor actuale, în plus, apare o întrebare provocatoare în minte: dacă Occidentul și, prin urmare, Slovacia, ar trebui să asculte criticile despre Est?