Determinarea întreținerii este întotdeauna rezultatul unei evaluări a faptelor foarte individuale, unice ale fiecărui caz, care nu sunt interschimbabile cu circumstanțele relevante pentru alte cazuri, ca criterii pentru determinarea gradului de întreținere (de exemplu, abilități, opțiuni și mijloace ) altele) sunt diferite în fiecare caz și variază de la caz la caz. O interpretare diferită ar fi contrară intereselor copilului căruia i se acordă întreținerea.

instanței

Fiecare decizie privind alimentația pentru copii se bazează pe soluționarea unor probleme pur individuale, care nu pot fi considerate regula pentru alte cazuri. Prin urmare, trebuie să se considere că, pentru o chestiune atât de individuală, precum determinarea sferei specifice a obligației de întreținere, nici măcar nu este posibilă stabilirea unei practici decizionale bine stabilite a instanței de apel. În evaluarea și evaluarea bazei juridice stabilite de lege pentru determinarea întreținerii, instanțele procedează întotdeauna diferit în fiecare caz specific și nu rămân în anumite limite stricte. Într-un astfel de cadru individualizat pentru determinarea cantității specifice de întreținere, nu se pune în discuție o generalizare.

(Rezoluția Curții Supreme a Republicii Slovace din 25 septembrie 2019, dosar nr. 4Cdo/148/2019, sursă: nsud.sk, decizia nu a fost publicată oficial)

Din justificare:

3. Mama („mama” sau „recurenta”) a făcut apel împotriva acestei hotărâri a Curții de Apel, argumentând că decizia Curții de Apel depindea de soluționarea unui punct de drept în care Curtea de Apel s-a îndepărtat de practica de decizie stabilită a Curții de Apel [§ 421 alin. 1 scrisoare a/din Legea nr. 160/2015 Coll. Cod de procedură civilă (denumit în continuare „C.s.p.”)]. Recurenta și-a exprimat convingerea că opinia exprimată de minori cu privire la o vizită la o școală privată nu ar putea fi luată în considerare de Curtea de Apel pentru a justifica o reducere a întreținerii pentru acei minori. Potrivit recurentului, procedura Curții de Apel, în sensul că Curtea de Justiție a modificat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și suma

obligația de întreținere a tatălui stabilită de instanța de fond, a existat o încălcare absolută a dreptului familiei, întrucât întreținerea obișnuită nu este returnată deoarece are caracter de consum și este, prin urmare, un conflict clar cu interesele minorilor dacă mama a trebuit să returneze întreținerea plătită tatălui. Având în vedere cele de mai sus, recurenta a solicitat anularea hotărârii Curții de Apel și a remis cazul.

4. Nici tatăl copiilor, nici tutorele de coliziune nu au comentat recursul.

5. Curtea Supremă a Republicii Slovace (denumită în continuare „Curtea Supremă” sau „Curtea de Apel”) în calitate de Curte de Apel (Secțiunea 35 Csp) după ce a constatat că recursul a fost depus într-un termen specificat (Secțiunea 427 alin. . 1 Csp) prin decizia părții emisă (§ 424 Csp), reprezentată în conformitate cu legea (§ 429 alin. 1 Csp), fără a dispune o contestație (§ 443 Csp), legată de motive de apel (§ 440 Csp), a ajuns la concluzia că recursul ar trebui respins.

6. În conformitate cu § 2 alin. 1 C.m.p. dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică procedurilor în temeiul prezentei legi, cu excepția cazului în care aceasta prevede altfel. Din moment ce C.m.p. cu excepția cazului în care se prevede altfel, instanța de apel a examinat în continuare posibilitatea aplicării dispozițiilor C.s.p. pentru procedurile de apel ale tatălui.

7. Pentru toate căile de atac extraordinare, încălcarea principiului securității juridice a părților a căror cauză juridică a fost încetată legal (printr-o decizie de fond care reprezintă res iudicata) trebuie echilibrată de condiții mai stricte de admisibilitate. Reglementarea legală a recursului și procedura de recurs, care stabilește condițiile în care forța obligatorie a unei decizii deja valabile poate fi încălcată în mod excepțional, nu poate fi interpretată pe scară largă; în schimb, există o interpretare destul de restrictivă (3 Cdo 319/2013, 1 Cdo 348/2013, 3 Cdo 357/2016, 3 ECdo 154/2013, 3 Cdo 208/2014). În cazul în care Curtea Supremă, fără a aduce atingere inadmisibilității recursului, a procedat la evaluarea corectitudinii de fapt a deciziei Curții de Apel și, dacă este necesar, a anulat-o pe baza acesteia, ar încălca dreptul fundamental la protecție judiciară. „Curtea Constituțională”) dosar nr. zn. II. ÚS 172/03].

8. Curtea Supremă a afirmat în repetate rânduri că dreptul la protecție judiciară nu este absolut și este supus anumitor restricții pentru a asigura securitatea juridică și buna administrare a justiției. Acest drept, care include și dreptul de a obține despăgubiri de la curtea de apel pentru erori și omisiuni în procedurile și deciziile instanței inferioare, este garantat în litigiile civile numai dacă toate condițiile procedurale în care instanța poate acționa și decide asupra același lucru. Acest lucru se aplică tuturor etapelor procedurii, inclusiv procedura de contestație (1 Cdo 6/2014, 3 Cdo 357/2015, 4 Cdo 1176/2015, 5 Cdo 255/2014, 8 Cdo 400/2015). Problema evaluării dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile în care poate avea loc un recurs intră în competența exclusivă a Curții de Apel.

9. Reglementarea legală a admisibilității sale corespunde, de asemenea, cu caracterul excepțional indicat al recursului. În conformitate cu § 419 C.s.p. recursul este admisibil împotriva deciziei curții de apel, (numai) dacă legea o permite. Aceasta înseamnă că, dacă legea nu prevede în mod explicit că recursul este admisibil împotriva cărui decizie a Curții de Apel este admisibilă, o astfel de decizie nu poate fi (cu succes) contestată printr-un recurs. Deciziile Curții de Apel împotriva cărora este admisibilă recursul sunt enumerate în dispozițiile articolelor 420 și 421 C.s.p. În cazul dat, apelul este invocat în apel în conformitate cu § 421 C.s.p.

10. Conform § 421 alin. 1 C.s.p. un recurs este admisibil împotriva unei decizii a unei instanțe de apel care confirmă sau modifică o decizie a unei instanțe de fond dacă decizia instanței de apel depindea de soluționarea unei chestiuni legale și/în care instanța de apel s-a abătut de la decizia stabilită - practica instanței de apel b a Curții de Apel nu a fost încă soluționată sau c/este decisă diferit de Curtea de Apel.

11. O contestație admisibilă în temeiul articolului 421 C.s.p. poate fi justificată doar de faptul că decizia constă într-o evaluare juridică incorectă a cauzei (§ 432 alin. 1 C.s.p.). Motivul de recurs este definit ca:

recurentul va preciza evaluarea juridică a cauzei, pe care o consideră incorectă, și va preciza care este evaluarea incorectă a acestei aprecieri juridice (§ 432 alin.

12. Curtea de apel este obligată prin motive de apel (§ 440 C.s.p.). Motivul recursului este incorectitudinea pretinsă în recurs (cf. § 428 C.s.p.). Dacă contestația nu trebuie să arate deficiențe care, în cele din urmă, conduc la respingerea acesteia conform articolului 447 lit. f/Csp, recurentul are obligația (procedurală) de a explica în recurs, din care deduce admisibilitatea recursului și de a marca în recurs într-o manieră adecvată motivul recursului (§ 420 sau § 421 Csp în coroborat cu § 431 alin.). Datorită caracterului obligatoriu menționat, instanța de apel nu aude recursul dincolo de sfera definită de recurent în recurs prin motivul invocat.

13. Mama copiilor minori derivă recursul din dispoziția articolului 421 alin. 1 scrisoare a/C.s.p. În recurs, a cărui admisibilitate este derivată din § 421 alin. 1 scrisoare a/Csp, recurentul ar trebui: a/să precizeze problema juridică abordată de instanța de apel și să menționeze modul în care a fost soluționată de instanța de apel, b/să explice (și să justifice prin indicarea deciziei Curții Supreme) în care sa pronunțat rezoluția instanței de apel problema juridică s-a abătut de la practica de decizie stabilită de Curtea de Apel, c/indică modul în care această problemă ar trebui abordată în mod corespunzător. Simpla controversă a recurentului cu opiniile juridice ale instanței de apel, simpla punere în discuție a corectitudinii deciziei sale sau critica asupra modului în care instanța de apel a abordat soluționarea unei întrebări juridice nu corespund semantic criteriului enunțat în § 421 alin. 1 scrisoare a/C.s.p.

14. Cu excepția cazului în care recurentul definește un punct de drept într-un astfel de recurs și nu indică jurisprudența constantă a instanței de apel de la care, în opinia sa, instanța de apel s-a abătut, instanța de apel nu își poate întemeia decizia pe prezumții cu privire la ce întrebare și care jurisprudență, opinie sau decizie a fost în mintea recurentului. În absența celor de mai sus, instanța de apel nu poate evalua toate aspectele procedurale și de fond abordate în fața sa de către instanța de fond și instanța de apel și, în acest sens, nu poate solicita toate (posibile) decizii ale instanței de apel referitoare la la problema; în caz contrar, instanța de apel ar efectua un sondaj care nu ține seama nu doar de (în general) noul concept al reglementării legale a contestațiilor și procedurilor de apel alese în C.s.p., ci și (în mod specific) obiectivului urmărit de dispoziția § 421 alin. 1 C.s.p. (a se vedea Števček M., Ficová S., Baricová J., Mesiarkinová S., Bajánková J., Tomašovič M. și colab., Civil Dispute Code, Commentary, Prague: CH BECK, p. 1382 și deciziile dosarului Curții Supreme nr. 3 Cdo 6/2017, numărul de dosar 3 Cdo 28/2017).

15. În speță, mama reprezentată de un avocat calificat (avocat) a declarat în recurs caracteristicile generale ale neregulilor care, în opinia sa, au avut loc în cadrul procedurii în fața Curții de Apel, dar nu au indicat deciziile specifice a Curții de Apel exprimând punctele de vedere juridice de la care Curtea de Apel s-a îndepărtat și o opinie juridică diferită de cea care este în concordanță cu practica de decizie stabilită a Curții Supreme. Ea a declarat doar că „a existat o încălcare absolută a legii familiei, întrucât întreținerea obișnuită nu este returnată, deoarece este de natură consumatoare și, prin urmare, este un conflict clar cu interesele copiilor minori dacă mama ar trebui să returneze întreținerea deja plătită tatăl ei." În ce mod specific s-a abătut instanța de apel de la practica de decizie stabilită a instanței de apel, recurentul nu a declarat.

17. Având în vedere că recursul nu se menționează într-o manieră corespunzătoare articolului 421 alin. 1 scrisoare a/C.s.p. în special, din ceea ce recurentul deduce din admisibilitatea recursului său, instanța de apel a concluzionat că nu ar putea fi efectuată nicio anchetă de fond pe baza unei astfel de contestații.

18. Din aceste motive, Curtea Supremă a concluzionat că apelul recurentului era inadmisibil în drept; având în vedere acest lucru, el a respins contestația ei conform articolului 447 lit. f/C.s.p.

19. Curtea Supremă s-a pronunțat asupra dreptului la despăgubire pentru costurile procedurii de recurs în temeiul secțiunii 52 din C.m.p. și § 451 alin. 3 C.s.p.

20. Această decizie a fost luată de Senatul Curții Supreme a Republicii Slovace cu un vot de 3: 0.