• drept civil
  • Dreptul afacerilor
  • dreptul financiar
  • lege administrativa
  • dreptul muncii
  • drept penal
  • Dreptul european
  • alte departamente juridice

La 18 octombrie 2019, deputații au adoptat un amendament la Legea nr. 311/2001 Coll. Din Codul muncii (denumit în continuare „Codul muncii”), pe baza căruia se extinde cercul de angajați care au dreptul la concediu de cinci săptămâni. Potrivit modificării, aceștia sunt angajați care, deși nu au încă 33 de ani, au însă grijă permanentă de copil.

care

Deja în cadrul procedurii de comentarii interdepartamentale, proiectul de lege a provocat o discuție amplă, care a dus la o atitudine negativă față de proiectul de lege din partea asociațiilor patronale majore, sau chiar a Biroului Guvernului Republicii Slovace sau a altor organe centrale ale administrației de stat.

Opiniile disidente au condus la o remarcă fundamentală, bazată pe faptul că legislația nu definește termenul „îngrijire permanentă a copilului”, care, cu un drept atât de fundamental precum dreptul de concediu al angajatului, provoacă o interpretare ambiguă a legii privind cercul de angajați eligibili. Prin urmare, este mai mult decât probabil ca legislația ambiguă și insuficient de sigură, care va intra în vigoare la 01.01.2020, să provoace angajatorilor mai multe probleme de aplicare. În același timp, nu este nou faptul că Codul muncii acordă angajaților îngrijirea permanentă a unui copil până la o anumită vârstă a unui copil, de exemplu, revendicări legate de ajustarea programului de lucru al angajatului.

Cu toate acestea, în trecut, au existat diverse discuții în cercurile profesionale referitoare doar la una dintre numeroasele probleme de aplicare, și anume alternarea îngrijirii copiilor și s-a ridicat o întrebare clară dacă îngrijirea personală alternativă a părinților divorțați poate fi considerată îngrijire permanentă. Deși nu a fost acceptată o viziune clară, cel puțin atât timp cât părintele are copilul în grija sa personală, se poate identifica cu faptul că este o îngrijire permanentă în această perioadă.

În ciuda faptului că conceptul de îngrijire permanentă a copiilor creează probleme practice, cu care se confruntă și publicul profesionist, amendamentul lasă angajatorilor să se ocupe de situația de viață în care se află angajatul. Mai important, însă, angajatorul riscă să-i impună o amendă angajatorului pentru nerespectarea obligațiilor stabilite în legislația muncii.

În urma modificării, este, prin urmare, necesar să se clarifice conceptul de îngrijire permanentă a copilului. În plus, ar fi potrivit să se definească clar dacă ambii părinți au dreptul la concediu de cinci săptămâni, resp. toți cei care au grijă de un copil de natură durabilă sau doar o singură persoană.

Odată cu proiectarea actuală de îngrijire permanentă a copiilor, aceasta ar putea însemna că toți angajații care îndeplinesc condiția de îngrijire personală a copiilor ar trebui să aibă dreptul la concediu. Aceasta înseamnă că ambii părinți ar avea dreptul în același timp dacă au grijă de un copil și nici nu ar trebui să fie exclusiv părinți, deoarece este clar că îngrijirea copilului este esențială, nu parentală. Este cu siguranță posibil să susținem că dreptul ar apărea și pentru un angajat care locuiește în aceeași gospodărie cu copiii soțului sau iubitei sale și îi îngrijește. În acest moment, se pune întrebarea dacă conceptul de îngrijire permanentă ar trebui să fie legat de conceptul de gospodărie, a cărui definiție juridică este cuprinsă în Codul civil.

Ce ar trebui să facă angajatorul dacă apare situația opusă și, prin urmare, este propriul copil al angajatului, de care angajatul nu are grijă sau nu locuiește cu copilul într-o singură gospodărie și, în același timp, nu s-a decis încredințarea copilului la îngrijirea personală exclusivă a unuia dintre părinți. În ce măsură poate angajatorul să obțină date cu privire la relațiile de familie ale angajatului, astfel încât aceste relații de familie să nu fie înțelese în termeni de discriminare față de angajat dacă decide să nu îi acorde angajatului un drept de concediu sporit.

Mai mult, se pune întrebarea cu privire la modul în care angajatorul ar trebui să procedeze dacă un copil este încredințat îngrijirii alternative, ceea ce este înțeles de legea familiei ca o serie de măsuri temporare special amenajate, consecutive și reciproc condiționate care înlocuiesc îngrijirea personală a părinților pentru un minor copil în cazurile în care părinții nu o oferă sau nu o pot furniza. În acest moment, însă, este necesar să se țină seama de aspectul moral, așa cum este înțeles din punctul de vedere al persoanei căreia copilul este încredințat îngrijirii alternative printr-o hotărâre judecătorească. Este evident că scopul îngrijirii alternative este de a oferi îngrijire personală copilului, care din diverse motive nu este asigurată de părinții copilului. Prin urmare, îngrijirea alternativă ar putea intra, de asemenea, sub noțiunea de îngrijire permanentă a copiilor.

Un alt aspect negativ al amendamentului adoptat este că nu limitează în niciun fel vârsta copilului, așa cum este reglementat în alte dispoziții ale Codului muncii. În același timp, există o altă controversă cu privire la faptul dacă, în conformitate cu regulamentul propus, va apărea un drept sporit la concediu încă din anul în care angajatul începe să aibă grijă permanentă de copil. În schimb, dacă, prin analogie, acest drept expiră în anul calendaristic în care angajatul încetează să aibă grijă permanentă de copil.

Amendamentul a omis o mare parte a angajaților care nu au dreptul la o sumă sporită de concediu. Este vorba de funcționari publici care desfășoară activități în baza Legii cu privire la funcția publică, căreia i se aplică Codul muncii numai prin delegare, adică dacă se prevede în mod expres prin Legea nr. 55/2017 Coll. privind funcția publică și modificările aduse anumitor acte, astfel cum a fost modificat. În consecință, propunerea nu este doar discriminatorie atunci când se compară sectoarele privat și public. Același rezultat apare în sectorul public în sine, atunci când o parte a angajaților (angajații care prestează muncă în interes public) are dreptul, iar o altă parte a angajaților (funcționarii publici) are dreptul.

Având în vedere cele de mai sus, în cazul în care Codul muncii nu va fi modificat, autoritățile de stat competente, în special Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale și Familiei din Republica Slovacă, vor emite orientări obligatorii cu privire la interpretarea conceptului de permanent îngrijirea copiilor în scopul dreptului angajatului la concediu în măsura de 5 săptămâni, în caz contrar se poate aștepta ca situația juridică de la 01.01.2020 să provoace o creștere a numărului de angajatori nemulțumiți și angajați nemulțumiți plângători. Rezultatul poate fi depunerea de procese anti-discriminare de către angajați și impunerea de amenzi de către angajatori de către inspectoratele de muncă.