velaxin

Anexa nr. 1 la notificarea modificării, ev. Nr.: 2019/04537-Z1A

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL

Velaxin 25 mg comprimate

Velaxin 37,5 mg comprimate

Velaxin 50 mg comprimate

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Velaxin 25 mg comprimate

Fiecare comprimat conține 25 mg venlafaxină (sub formă de 28,28 mg clorură de venlafaxină).

Velaxin 37,5 mg comprimate

Fiecare comprimat conține 37,5 mg venlafaxină (sub formă de clorură de venlafaxină 42,42 mg).

Velaxin 50 mg comprimate

Fiecare comprimat conține 50 mg venlafaxină (sub formă de 56,56 mg clorură de venlafaxină).

Velaxin 75 mg comprimate

Fiecare comprimat conține 75 mg venlafaxină (sub formă de 84,84 mg clorură de venlafaxină).

Excipient cu efect cunoscut

Fiecare comprimat Velaxin 25 mg conține 56,62 mg lactoză monohidrat.

Fiecare comprimat Velaxin 37,5 mg conține 84,93 mg lactoză monohidrat.

Fiecare comprimat Velaxin 50 mg conține 113,24 mg lactoză monohidrat.

Fiecare comprimat Velaxin 75 mg conține 169,86 mg lactoză monohidrat.

Fiecare concentrație a acestui medicament conține sodiu și sodiu carboximetil amidon A (vezi pct. 4.4).

Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Velaxin 25 mg comprimate

Comprimate rotunde, albe sau aproape albe, plate, teșite, inodor sau aproape inodor, inscripționate cu „E 744” pe o parte. Diametrul tabletei este de aproximativ 7 mm, iar înălțimea sa este de aproximativ 2,6 mm.

Velaxin 37,5 mg comprimate

Comprimate rotunde, albe sau aproape albe, plate, teșite, inodor sau aproape inodor, inscripționate cu „E 741” pe o parte. Diametrul tabletei este de aproximativ 8 mm, iar înălțimea sa este de aproximativ 3,1 mm.

Velaxin 50 mg comprimate

Comprimate rotunde, albe sau aproape albe, plate, teșite, inodor sau aproape inodor, inscripționate cu „E 742” pe o parte. Diametrul tabletei este de aproximativ 9 mm, iar înălțimea sa este de aproximativ 3,3 mm.

Velaxin 75 mg comprimate

Comprimate rotunde, albe sau aproape albe, plate, teșite, inodor sau aproape inodor, inscripționate cu „E 743” pe o parte. Diametrul tabletei este de aproximativ 10 mm, iar înălțimea sa este de aproximativ 3,9 mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

● Tratamentul episoadelor depresive majore.

● Pentru a preveni reapariția episoadelor depresive majore.

4.2 Doze și mod de administrare

Episoade ale Marii Depresii

Doza inițială recomandată de venlafaxină cu eliberare imediată este de 75 mg/zi în două sau trei doze divizate luate împreună cu alimente. Dacă pacienții nu răspund la doza inițială de 75 mg/zi, doza poate fi crescută până la o doză maximă de 375 mg/zi. Creșterea dozei poate fi efectuată la intervale de cel puțin 2 săptămâni. Dacă este justificat clinic din cauza severității simptomelor, doza poate fi crescută la intervale mai frecvente, dar nu mai puțin de 4 zile.

Datorită riscului de reacții adverse legate de doză, doza trebuie crescută numai după evaluarea clinică (vezi pct. 4.4). Cea mai mică doză eficientă trebuie menținută.

Pacienții trebuie tratați suficient de mult, de obicei câteva luni sau mai mult. Tratamentul trebuie reevaluat în mod regulat, în mod individual. Tratamentul pe termen lung poate fi adecvat pentru a preveni episoadele depresive majore (MDE). În majoritatea cazurilor, doza recomandată pentru prevenirea MDE este aceeași cu cea utilizată în episodul curent.

Tratamentul antidepresiv trebuie continuat cel puțin șase luni după ce simptomele au dispărut.

Nu sunt considerate necesare ajustări specifice ale dozei de venlafaxină în funcție de vârsta pacientului. Cu toate acestea, trebuie să se acorde prudență la tratarea pacienților vârstnici (de exemplu, datorită posibilității de insuficiență renală, posibilitatea modificării sensibilității neurotransmițătorului și a afinității legate de vârstă). Trebuie utilizată întotdeauna cea mai mică doză eficientă și, dacă este necesară o creștere a dozei, pacienții trebuie monitorizați cu atenție.

Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii și adolescenți.

Studiile clinice controlate la copii și adolescenți cu tulburare depresivă majoră nu au demonstrat eficacitate și nu susțin utilizarea venlafaxinei la acești pacienți (vezi pct. 4.4 și 4.8).

Eficacitatea și siguranța venlafaxinei pentru alte indicații la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Insuficiență hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată trebuie luată în considerare reducerea dozei de 50%. Cu toate acestea, datorită variabilității interindividuale a clearance-ului, individualizarea dozei poate fi de dorit.

Există date limitate la pacienții cu insuficiență hepatică severă. Se recomandă prudență și trebuie luată în considerare o reducere a dozei de peste 50%. Beneficiul potențial trebuie comparat cu riscul în tratamentul pacienților cu insuficiență hepatică severă.

Insuficiență renală

Deși nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu rata de filtrare glomerulară (GFR) între 30-70 ml/min, se recomandă prudență. La pacienții care necesită hemodializă și la pacienții cu insuficiență renală severă (GFR 1/10) în studiile clinice, greața, gura uscată, cefaleea și transpirația (inclusiv transpirații nocturne) au fost.

Listă tabelată a reacțiilor adverse

Reacțiile adverse sunt enumerate mai jos în funcție de clasa de sisteme de organe, categorie de frecvență și ordinea descrescătoare a severității în fiecare categorie de frecvență.

* Reacții adverse identificate după experiența post-marketing.

și Au fost raportate cazuri de idei și comportamente suicidare în timpul tratamentului cu venlafaxină sau la începutul tratamentului (vezi pct. 4.4).

b A se vedea secțiunea 4.4.

c În studiile clinice combinate, incidența cefaleei cu venlafaxină a fost similară cu placebo.

Întreruperea tratamentului cu venlafaxină (în special brusc) duce adesea la simptome de sevraj.

Amețeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezie), tulburări de somn (inclusiv insomnie și vise anormale), agitație sau anxietate, greață și/sau vărsături, tremor, vertij, cefalee, simptome asemănătoare gripei sunt reacțiile cele mai frecvent raportate. În general, aceste evenimente sunt ușoare până la moderate și limitate, dar pot fi severe și/sau de lungă durată la unii pacienți. Prin urmare, atunci când tratamentul cu venlafaxină nu mai este necesar, se recomandă întreruperea lentă prin reducerea treptată a dozei (vezi pct. 4.2 și 4.4).

În general, profilul reacțiilor adverse ale venlafaxinei (în studiile clinice controlate cu placebo) la copii și adolescenți (cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani) a fost similar cu cel la adulți. La fel ca la adulți, s-a observat o scădere a poftei de mâncare, scăderea în greutate, creșterea tensiunii arteriale și creșterea colesterolului seric (vezi pct. 4.4).

Reacții adverse cu idei suicidare au fost observate în studiile clinice pediatrice. De asemenea, au existat mai multe rapoarte de ostilitate și, mai ales, în tulburările depresive majore, auto-vătămare.

La copii și adolescenți, în special, au fost observate următoarele reacții adverse: dureri abdominale, agitație, dispepsie, echimoză, epistaxis și mialgie.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea de introducere pe piață este importantă. Permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu-risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să raporteze orice reacție adversă suspectată la centrul național de raportare enumerat în anexa V.

4.9 Supradozaj

În rapoartele de după punerea pe piață, supradozajul cu venlafaxină a fost raportat în principal în asociere cu alcool și/sau alte medicamente. Cele mai frecvente evenimente raportate în caz de supradozaj sunt tahicardie, modificări ale conștiinței (somnolență la comă), midriază, convulsii și vărsături. Alte evenimente raportate includ modificări electrocardiografice (de exemplu, prelungirea intervalului QT, blocarea brațului, prelungirea QRS [vezi secțiunea 5.1]), tahicardie ventriculară, bradicardie, hipotensiune, amețeli și deces.

Studiile retrospective publicate sugerează că supradozajul cu venlafaxină poate fi asociat cu un risc crescut de decese comparativ cu cele observate cu antidepresivele SSRI, dar mai mici decât cu antidepresivele triciclice. Studiile epidemiologice au arătat că pacienții tratați cu venlafaxină au o sarcină mai mare a factorilor de risc suicid, comparativ cu pacienții cărora li s-au prescris ISRS. Măsura în care riscul crescut de consecințe fatale ale supradozajului poate fi atribuit toxicității venlafaxinei și măsura în care unele dintre caracteristicile pacienților tratați cu venlafaxină sunt neclare. Pentru a reduce riscul de supradozaj, venlafaxina trebuie prescrisă la cea mai mică doză posibilă pentru a asigura un tratament optim al pacientului.

Se recomandă măsuri generale de susținere și simptomatice; ritmul cardiac și semnele vitale trebuie monitorizate. Atunci când există riscul de aspirație, nu se recomandă inducerea vărsăturilor. Spălarea gastrică poate fi indicată dacă este efectuată la scurt timp după ingestie sau la pacienții simptomatici. Administrarea cărbunelui activ poate limita, de asemenea, absorbția medicamentului. Este puțin probabil ca diureza forțată, dializa, hemoperfuzia și transfuzia de schimb să fie benefice. Nu se cunosc antidoturi specifice pentru venlafaxină.

5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: psihanaleptice, antidepresive, alte antidepresive, codul ATC: N06AX16.

Se crede că mecanismul efectului antidepresiv al venlafaxinei la om este îmbunătățit de activitatea neurotransmițătorului din sistemul nervos central. Studiile preclinice au arătat că venlafaxina și principalul său metabolit O-desmetilvenlafaxină (ODV) sunt inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei. Venlafaxina inhibă, de asemenea, slab absorbția dopaminei. Venlafaxina și metabolitul său activ reduc sensibilitatea receptorilor β-adrenergici atât după administrare acută (doză unică), cât și cronică. Venlafaxina și metabolitul său O-desmetilvenlafaxină sunt foarte asemănătoare în ceea ce privește efectul lor general asupra recaptării neurotransmițătorilor și legării receptorilor.

Venlafaxina nu are practic nicio afinitate pentru receptorii muscarinici, colinergici, H1-histaminergici sau alfa1-adrenergici din creierul șobolanului in vitro. Activitatea farmacologică a acestor receptori este asociată cu diferite efecte secundare (de exemplu anticolinergice, sedative și cardiovasculare) care pot fi observate cu alte antidepresive.

Venlafaxina nu acționează ca un inhibitor al monoaminooxidazei (MAO).

Studiile in vitro au arătat că venlafaxina nu are afinitate pentru receptorii de opiacee sau benzodiazepine.

Eficacitate și siguranță clinică

Episoade ale Marii Depresii

Eficacitatea venlafaxinei cu eliberare imediată în tratamentul episoadelor depresive majore a fost demonstrată în cinci studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo, pe termen scurt, cu o durată de 4 până la 6 săptămâni, la doze de până la 375 mg/zi. Eficacitatea venlafaxinei cu eliberare prelungită în tratamentul episoadelor depresive majore a fost stabilită în două studii pe termen scurt, controlate cu placebo, cu durata de 8 și 12 săptămâni, care au inclus doze cuprinse între 75 și 225 mg/zi.

Un studiu pe termen lung a analizat recăderea pe o perioadă de 26 de săptămâni la pacienții ambulatori care au răspuns la un studiu deschis de 8 săptămâni cu venlafaxină cu eliberare prelungită (75, 150 sau 225 mg) care au fost randomizați pentru a continua cu aceeași prelungire -dozele de eliberare sau placebo de venlafaxină.

Într-un al doilea studiu pe termen lung, eficacitatea venlafaxinei în prevenirea episoadelor depresive recurente pe o perioadă de 12 luni a fost stabilită într-un studiu clinic dublu-orb controlat cu placebo la pacienții adulți cu episoade depresive majore recurente care au răspuns la tratamentul cu venlafaxină. (100 până la 200 mg/zi)., Împărțit în două doze) în ultimul episod de depresie.

Într-un studiu specializat QTc detaliat la subiecți sănătoși, venlafaxina la o doză supraterapeutică de 450 mg/zi (administrată sub formă de 225 mg de două ori pe zi) nu a prelungit intervalul QT într-o măsură relevantă clinic. Cu toate acestea, au fost raportate cazuri de prelungire QTc/TdP și aritmii ventriculare în contextul post-introducere pe piață, în special la supradozaj sau la pacienții cu alți factori de risc pentru prelungirea QTc/TdP (vezi pct. 4.4, 4.8 și 4.9).

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Venlafaxina este metabolizată pe scară largă, în principal în metabolitul activ, O-desmetilvenlafaxină (ODV). Timpul mediu de înjumătățire plasmatică ± SD al venlafaxinei și ODV este de 5 ± 2 ore și respectiv 11 ± 2 ore. Concentrațiile la starea de echilibru de venlafaxină și ODV sunt atinse în termen de 3 zile de la administrarea orală a dozei multiple. Venlafaxina și ODV prezintă cinetica liniară la doze cuprinse între 75 mg și 450 mg/zi.

Cel puțin 92% din venlafaxină este absorbită după o singură doză orală de venlafaxină cu eliberare imediată. Biodisponibilitatea absolută este de 40% până la 45% în ceea ce privește metabolismul presistemic. După administrarea cu eliberare imediată de venlafaxină, concentrațiile plasmatice maxime de venlafaxină sunt atinse în 2 ore și ODV în 3 ore. După administrarea cu eliberare prelungită a venlafaxinei, concentrațiile plasmatice maxime ale venlafaxinei sunt atinse în 5,5 ore și ODV în 9 ore. Când aceeași doză zilnică de venlafaxină este administrată sub formă de comprimat cu eliberare imediată sau capsulă cu eliberare prelungită, capsula cu eliberare prelungită este absorbită mai lent, dar aceeași cantitate este absorbită ca comprimatul cu eliberare imediată. Alimentele nu afectează biodisponibilitatea venlafaxinei și ODV.

Venlafaxina și ODV se leagă minim de proteinele plasmatice umane la concentrații terapeutice (27% venlafaxină și respectiv 30% ODV). Volumul de distribuție la starea de echilibru a venlafaxinei este de 4,4 ± 1,6 l/kg după administrarea intravenoasă.

Venlafaxina suferă un metabolism hepatic extins. Studiile in vitro și in vivo indică faptul că venlafaxina este biotransformată la principalul său metabolit activ ODV de către CYP2D6. Studiile in vitro și in vivo indică faptul că venlafaxina este metabolizată într-un metabolit mai mic, mai puțin activ, N-desmetilvenlafaxina de către CYP3A4. Studiile in vitro și in vivo indică faptul că venlafaxina este un inhibitor slab al CYP2D6. Venlafaxina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9 sau CYP3A4.

Venlafaxina și metaboliții săi sunt excretați în principal de rinichi. Aproximativ 87% din doza de venlafaxină apare în urină la 48 de ore, fie ca venlafaxină nemodificată (5%), ODV neconjugat (29%), ODV conjugat (26%), sau ca alt metabolit inactiv minor (27%). Clearance-ul mediu ± SD în starea de echilibru a venlafaxinei este de 1,3 ± 0,6 l/h/kg și ODV este de 0,4 ± 0,2 l h/kg.

Grupuri speciale de pacienți

Vârsta și sexul nu afectează în mod semnificativ farmacocinetica venlafaxinei și ODV.

CYP2D6 metabolizatori puternici/săraci

Concentrațiile plasmatice de venlafaxină sunt mai mari la metabolizatorii săraci ai CYP2D6 decât la metabolizatorii extensivi. Deoarece expunerea totală (ASC) la venlafaxină și ODV este similară la metabolizatorii săraci și extensivi, nu sunt necesare regimuri diferite de dozare a venlafaxinei pentru aceste două grupuri.

Insuficiență hepatică

Conform Child-Pugh A (insuficiență hepatică ușoară) și Child-Pugh B (insuficiență hepatică moderată) la pacienți, timpul de înjumătățire plasmatică cu venlafaxină și ODV a fost prelungit comparativ cu pacienții normali. Clearance-ul oral al venlafaxinei și ODV a fost redus. A fost observată o mare variabilitate interindividuală. Există date limitate la pacienții cu insuficiență hepatică severă (vezi pct. 4.2).

Insuficiență renală

La pacienții cu dializă, timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare a venlafaxinei a fost prelungit cu aproximativ 180%, iar clearance-ul a fost redus cu 57% comparativ cu pacienții normali, în timp ce timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare a ODV a fost prelungit cu aproximativ 142% 56%. Ajustarea dozei este necesară la pacienții cu insuficiență renală severă și la pacienții care necesită hemodializă (vezi pct. 4.2).

5.3 Date preclinice de siguranță

Studiile cu venlafaxină la șobolani și șoareci nu au arătat un efect cancerigen. Venlafaxina nu a fost mutagenă într-o gamă largă de teste in vitro și in vivo.

Studiile la animale asupra toxicității asupra funcției de reproducere au arătat greutăți la naștere mai mici la șobolani, nașteri mortale mai mari și o creștere a deceselor puilor în primele 5 zile de lactație. Nu se cunoaște cauza acestor decese. Aceste efecte au apărut la o doză de 30 mg/kg/zi, de 4 ori mai mare decât doza zilnică la om - 375 mg de venlafaxină (în mg/kg). Doza fără efect asupra mortalității puilor la șobolani a fost de 1,3 ori doza la om. Nu se cunoaște riscul potențial pentru oameni.

Fertilitatea scăzută a fost observată într-un studiu în care atât șobolanii masculi, cât și femelele au fost expuși la ODV. Această doză a fost de aproximativ 1 până la 2 ori doza la om de 375 mg/zi de venlafaxină. Semnificația acestei descoperiri pentru oameni este necunoscută.