stres

Cum trăiesc copiii experiențe negative și când putem vorbi despre traume la un copil?

Nu numai momentele de bunăstare și fericire fac parte din viața noastră. De multe ori există și evenimente adverse care ne pot face situația în mod semnificativ incomodă. Poate fi o boală gravă, un accident, moartea unei persoane dragi și alte evenimente neplăcute care dorim sau nu să aparținem vieții. De mult timp, ideea că copiii au doar astfel de „reacții tranzitorii” și este mult mai ușor să le uităm pe cele rele a fost răspândită. Cu toate acestea, treptat, reacțiile copiilor la traume s-au dovedit a fi la fel de severe precum cele ale adulților.

Ce este trauma psihologică?

Cuvântul „traumă” este de origine greacă și înseamnă rana. Este o leziune mintală care este rezultatul unei experiențe împovărătoare. Cu toate acestea, evenimentul în sine nu este un traumatism, dar devine un impact ulterior asupra persoanei care a supraviețuit acestuia. Acestea sunt evenimente care pun serios în pericol sănătatea sau viața unei persoane, sunt în mare parte neașteptate și incontrolabile și sunt asociate cu a experimenta frică excesivă și neputință. Trauma la copii este o experiență în care copilul se confruntă cu o amenințare pentru sine sau pentru o persoană dragă.

Ce poate traumatiza un copil

La fel ca adulții, copiii și adolescenții trec prin diferite etape de dezvoltare în care percepția, evaluarea stresului și calitatea vieții se schimbă. Copiii și adolescenții percep de obicei, experimentează și evaluează riscurile dintr-o perspectivă diferită față de adulți. În general, lumea copiilor este mult mai flexibilă, supusă și vulnerabilă decât lumea adulților. Evenimentele traumatice la copii și adolescenți pot implica:

  • probleme de sănătate (persoană proprie sau apropiată);
  • probleme în familie (conflicte, divorț, dezacorduri cu noul părinte);
  • probleme emoționale, emoționale ale adolescenților;
  • conflicte cu colegii;
  • moartea unei persoane dragi;
  • probleme la școală (beneficii, conflicte cu profesorii, agresiune);
  • supraviețuirea dezastrelor naturale;
  • accidente rutiere grave;
  • violență (abuz, viol, viol).

Aceste evenimente traumatice pot perturba semnificativ imaginea copiilor despre lume, o pot pune sub semnul întrebării sau pot demola complet toate ipotezele pe care a fost construită.

Reacțiile copiilor

Evenimentele traumatice la copii și adolescenți evocă emoții negative puternice în special. Cu toate acestea, evaluarea generală a traumei are loc cu un decalaj de timp mai mare. Copiii sunt influențați de opiniile părinților sau ale persoanelor apropiate. La început, pot apărea gânduri intruzive, copiii se întorc în minte la evenimentele pe care le-au trăit și nu pot preveni gândurile neîncetate. Se feresc de oameni, sunt deprimați. Își dau seama că s-a întâmplat ceva grav, brusc întreaga lume s-a schimbat sau chiar s-a prăbușit. Nu-mi pot imagina ce urmează. De-a lungul timpului, alte gânduri apar treptat, regândindu-se, ceea ce nu este dureros, ci, dimpotrivă, încearcă să-i scoată din disperare și neajutorare și își activează forțele pentru a face față unei situații stresante. Pot exista situații în care aceștia nu pot face față acestui lucru și pot duce la tulburări de stres posttraumatic.

Stres post traumatic

Este o tulburare care poate apărea după o situație extrem de stresantă sau după ce a supraviețuit unui eveniment extrem de traumatic. Nu contează durata cursului, poate fi un curs pe termen scurt sau pe termen lung. Copilul poate supraviețui acestui eveniment (traume primare) sau poate implica o persoană dragă (copilul este martor) (traume secundare). Această tulburare se poate dezvolta sau nu la oricine a experimentat un eveniment traumatic. Cu toate acestea, există factori de risc care pot crește probabilitatea apariției, inclusiv: sentimentul propriu experimentat de pierdere a controlului situației, intensitatea și durata evenimentului, setarea negativă, propriul prejudiciu fizic, sprijin scăzut din partea familiei și a mediului.

Poate fi evitat și cum să îl tratați?

În ciuda acestor factori de risc, există și factori de protecție care ne pot împiedica să dezvoltăm această tulburare. Important este:

  • încercați să vă bazați pe experiența din trecut, cum ați rezolvat problemele și ce v-a ajutat (ce resurse);
  • menține pacea și controlul asupra comportamentului;
  • apără-te activ;
  • să nu te învinovățești și să-ți faci griji cu privire la evenimente care nu țin de controlul lor.

Tratamentul acestei tulburări este posibil. Cu toate acestea, cel mai important este sprijinul din partea mediului. Există cazuri în care o persoană și-a revenit din această tulburare numai cu ajutorul familiei sale. Dacă acest lucru persistă, ajutorul unui expert este important. În acest caz, farmacoterapia este utilizată împreună cu psihoterapia. Terapia de familie este foarte des folosită.