Acasă, încet avem un nod profesional. Cel mai mic copil al nostru gustă ceva, leagă, noduri. Dar chiar gust. În mod constant găsesc sfori întinse, corzi, eșarfe de la mâner la pat, de la dulap la masă, de la scaun la scaun. Noduri pe perdele, noduri pe perdele, noduri peste tot, noduri pe care le dezleg în fiecare zi. Odată calmă, odată furioasă, odată râzând, uneori deprimată gândindu-se la ce duce copilul nostru drag. De ce încearcă constant să lege ceva?
Pe de o parte, cred că micul ei cap are un motiv întemeiat pentru asta. Familia noastră s-a destrămat când am avut doi ani slabi. Știu că tânjește să aibă un tată și o mamă împreună, cel puțin pentru o zi de naștere sau cel puțin pentru o prăjitură în patiserie. Fostul om nu poate cumva să plătească tribut. El nu este dispus să facă așa ceva pentru ea, nu va suferi prezența mea din cauza fericirii scurte a propriei sale fiice.
Cam atât ar putea spune capul ei despre înnodare și legare. Acesta este motivul real? Există o modalitate de a o rezolva? S-o rezolvi deloc? Las-o? Apără-o? Dezlegarea interminabilă este enervantă, dar dacă este psihoigiena ei, o voi lăsa la fel. Ei bine, fiecare nou nod îmi strânge inima. Ați întâlnit vreunul dintre aceste fenomene? Ai auzit deja ceva despre asta? Mulțumesc pentru fiecare comentariu.