Cu toate acestea, apărăm întotdeauna puterea de bază suverană. Pasiunea nu ne va obliga niciodată să acceptăm pe deplin păcatul. Dacă mișcarea pasiunii este într-adevăr astfel încât să nu mai știm ce facem sau dacă nu suntem cu adevărat capabili de rezistență, atunci, desigur, facem ceea ce nu vrem. Dar, în acest caz, nu păcătuim, cel puțin nu în adevăratul sens al cuvântului. În spiritul analogiei, se poate spune că strada l-a traversat pe rege, l-a internat în palatul său, dar nu l-a forțat să semneze o lege împotriva conștiinței.
Vedem că nu suntem complet neputincioși și, desigur, autorul o percepe așa. Rugăciunea constantă către Dumnezeu, postul și pocăința o fac posibilă. De multe ori ni se pare, la fel ca și mie în acest cântec, că același lucru se repetă de jur împrejur, dar Isus ne dă răspunsul în parabola prietenului neîncetat: „Vă spun: va învia și va da El are nevoie de el. ”(Lc 11,8), precum și prin cuvinte, Isus ne invită:„ Cereți și veți primi! Căutați și veți găsi! Bateți și vă vor deschide! ”(Lc 11: 9)

canon

La aceasta trebuie adăugată răbdarea, pentru că văd adesea în viața mea că îmi lipsește răbdarea, aș vrea să am totul dintr-o dată și Dumnezeu știe cel mai bine când va beneficia o persoană, așa cum spune Preacher: „Totul își are timpul”. (Kaz 3, 1a)
Acest cântec este cântat marți în prima săptămână a Postului Mare, când chiar marți este amintirea Sf. Ioan Botezatorul. Doi evangheliști (Sf. Marcu și Sf. Matei) scriu despre Ioan Botezătorul: „Ioan purta o haină de păr de cămilă și o curea de piele în jurul coapselor sale.” Poate fi exagerat, dar Sf. Ioan, îmbrăcat în haine, părea să-și exprime păcătoșenia, că este sărac și că vocea pocăinței trăiește. În Noul Testament, el este ca și cum ar fi tatăl pocăinței pe care l-a predicat, dar, important, a trăit și el.
Apoi, există o altă fază importantă, pe care o percep astfel încât este importantă pentru mine în viață și mi-e dor de ea. După mărturisirea autorului către Dumnezeu că este păcătos și după ce a declarat ceea ce i-a făcut omului cu păcat, vine tema lacrimilor, care a fost, de asemenea, conturată în primul cântec.

Văd în viața mea că sunt păcătos, că am săvârșit păcatul aici și aici și, de asemenea, se simte un fel de neliniște față de păcatul săvârșit, dar cu adevărat regret este diferit. Cel puțin așa simt despre asta. Cineva are un astfel de dar încât poate să plângă fizic asupra păcatului său, dar principalul lucru este regretul interior, plânsul interior asupra păcatelor, astfel încât să mute o persoană la adevărata pocăință. Pentru că de multe ori este doar ceva mecanic. Îmi dau seama că ar trebui să sun împreună cu autorul: nu am lacrimi de pocăință sau emoție. Tu însuți ești Mântuitorul, dă-mi-le ca Dumnezeu.
Urmează două tropice care vorbesc despre acțiunile lui Dumnezeu prin care Dumnezeu arată omului dragoste și grijă. Iată, iată, eu sunt Dumnezeu, care am dat odată mană ploii în pustiu ca ploaie și am dat apă din stâncă, cu mâna dreaptă și puterea sa unică. Dumnezeu este singura sursă de viață.
Uite, uite, eu sunt Dumnezeu. Ascultă, o, sufletul meu, pe Domnul care te cheamă și lasă-te de păcatul anterior, teme-te înaintea Lui ca înaintea incoruptibilului, ca în fața judecătorului și a lui Dumnezeu. Dumnezeu îl caută pe om, îl cheamă ca după primul păcat din paradis.

Această expresie a iubirii ar trebui să fie un fel de provocare pentru noi să răspundem la dragoste. Sfântul Apostol Pavel mai spune în scrisoare: „Iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi” (1 Ioan 4:19).
Acest al doilea cântec al canonului pocăit se încheie cu repetarea unuia dintre versete și am observat că aproape fiecare cântec se termină atât de solemn, pozitiv: cu dreptul și puterea sa unică. Am putea compara acest lucru cu profețiile Scripturii, care, deși uneori prezic multe lucruri dificile până la cumplite, totuși concluzia este pozitivă, se termină într-o anumită speranță, deoarece Dumnezeu, chiar dacă El îi mustră pe poporul Său, o face pentru un singur lucru, vrea ca omul să se întoarcă de la păcat. El acționează din dragoste pentru Dumnezeu și nu este un fel de socoteală.