Reforma structurilor militare NATO

forțelor armate

Mediul internațional de securitate este în continuă evoluție și apar noi amenințări care diferă cantitativ și calitativ de provocările convenționale și tradiționale ale secolului XX. Conștienți de amenințări precum fundamentalismul radical, terorismul internațional și rețelele criminale transnaționale, liderii Alianței au convenit la Summitul de la Praga din noiembrie 2002 să introducă schimbări profunde și istorice în funcționarea NATO.

Procesul de transformare inițiat la Praga reprezintă o nouă viziune pentru NATO și o abatere radicală de la obiectivul fundamental original al Alianței de a apăra Europa de Vest de amenințarea sovietică. Pe măsură ce natura amenințării reprezentate de enormele forțe convenționale și nucleare ale Uniunii Sovietice s-a schimbat, a apărut necesitatea restructurării forțelor militare ale Alianței și pregătirea acestora pentru amenințările neconvenționale și asimetrice cu care se confruntă astăzi membrii NATO. Așa cum a spus fostul secretar general al NATO Lord Robertson: „Acest lucru înseamnă că lucrurile nu vor continua ca de obicei, ci că apare o NATO nouă și modernizată, pregătită pentru provocările din noul secol”.

Această transformare necesară combină diferențele fizice și conceptuale dintre cele două ere diferite ale abordărilor războiului. În timpul Războiului Rece, Alianța s-a concentrat pe cantitate și putere de foc în pregătirea presupusului război de presiune - orice unitate sau capacitate oferită de un stat membru ar ajuta la descurajarea inamicului. Forțele de astăzi trebuie să fie agile, active și capabile să manevreze în spațiul de luptă fără linii de front clare. În timpul Războiului Rece, forțele Alianței se vor angaja în lupte aproape de casă și se vor baza pe sprijinul logistic național situat la doar o mică distanță de zona de luptă. Astăzi, forțele NATO trebuie să fie pregătite pentru a fi desfășurate oriunde în lume și pentru a putea rămâne acolo.

Nouă structură de comandă

Una dintre cele mai importante decizii ale Summit-ului de la Praga este ajustarea structurii de comandă a NATO pentru a crea o „structură de comandă mai slabă, mai eficientă, mai eficientă și mai desfășurabilă pentru a îndeplini cerințele operaționale ale misiunii complete a Alianței.” Situată în Norfolk, Virginia și a transferat toate puterile operaționale către Allied Command Operations (ACO), cunoscută anterior sub numele de Allied Supreme Command Europe (SHAPE) în Monso, Belgia. În același timp, Allied Command Transformation (ACT) a început operațiunile în Norfolk, Virginia, SUA, care este responsabilă pentru reforma militară a Alianței. În plus, un al treilea sediu comun a fost înființat la Lisabona, Portugalia. Acest lucru a devenit oficial operațional în martie 2004 și va sta la baza Grupului multinațional de operațiuni comune NATO (CJTF) situat pe mare. Douăsprezece sedii regionale subordonate urmează să fie închise în următorii câțiva ani.

Rezultatele acestor schimbări încep deja să apară și sunt izbitoare. Datorită faptului că toate operațiunile se încadrează acum în ACO, domeniile de competență suprapuse și neclare au fost clarificate și definite clar. A existat o diviziune mai clară a muncii între ACO și noul ACT creat: ACO definește standardele pe care unitățile trebuie să le îndeplinească pentru a fi puse în funcțiune sub comanda NATO, iar ACT este responsabil pentru dezvoltarea instruirii necesare pentru aceste unități . Atât ACO, cât și ACT vor certifica că unitățile îndeplinesc standardele cerute. Prin concentrarea tuturor responsabilităților operaționale într-un singur sediu și concentrarea celuilalt sediu strategic asupra provocărilor transformării în curs și a creșterii interoperabilității membrilor, NATO s-a angajat pe o cale de reformă continuă pentru a face față provocărilor în continuă evoluție ale mediului de securitate de astăzi.

Forțele de răspuns NATO

A doua schimbare de pionierat care a apărut de la Summitul de la Praga a fost decizia de a crea o Forță de Răspuns NATO (NRF), o forță tehnic avansată, flexibilă, implementabilă, interoperabilă și durabilă. Acestea trebuie să conțină elemente ale forțelor terestre, navale și aeriene și trebuie să fie pregătiți să se deplaseze rapid ori de câte ori este necesar și pe baza unei decizii a Consiliului Atlanticului de Nord (CNA), cel mai înalt organism decizional al NATO. Aceste instrucțiuni clare - așa cum ar dori orice comandant militar să primească - au dat Comandamentului Suprem Aliat Europa (SHAPE) puterea de a crea o forță de transformare cu adevărat NRF, una care să ofere Alianței capacități militare semnificative.

De îndată ce NRF-urile sunt gata operațional, pentru prima dată în istorie, NATO va avea o forță integrată permanent cu elemente terestre, navale și aeriene și o componentă pentru operațiuni speciale sub comanda unui singur comandant. Aceste forțe se vor antrena împreună, vor trece printr-un proces de certificare și, dacă este necesar, vor fi desfășurate împreună. Elementul NRF cu un grad ridicat de pregătire va fi capabil să se desfășoare în termen de cinci zile de la emiterea instrucțiunilor de transfer și să rămână în zonă până la 30 de zile. Având în vedere noua poziție globală a Alianței - manifestată prin asumarea responsabilității pentru Forța Internațională de Asistență în Securitate (ISAF) în contextul operațiunii internaționale de menținere a păcii din Afganistan - NRF trebuie să fie pregătit să se desfășoare și să se întrețină oriunde în lume.

Unul dintre aspectele importante ale naturii transformative a NRF este că nu va fi întotdeauna o forță. Spre deosebire de alte forțe NATO create pentru o misiune specifică atunci când a apărut o nevoie și care deseori a necesitat mobilizare, forțele NRF vor fi disponibile pentru desfășurare imediată în orice misiune în care Consiliul Atlanticului de Nord consideră că este oportun. În acest sens, NRF va fi similar cu Forțele Aeriene de Avertizare timpurie și Forța Navală Permanentă. Spre deosebire de aceste două forțe, care sunt concentrate pe o componentă, respectiv aerul. naval - NRF va avea unități și capacități de la toate tipurile de bază ale trupelor și, în același timp, va fi de la bun început o forță NATO cu adevărat integrată, comună și multinațională.

La 15 octombrie 2003, la Comandamentul Regional Nord din Brunssum, Olanda, Alianța a lansat primul prototip al forțelor NRF pe o bază rotativă - așa-numitul Forța NRF 1. Primele două rotații ale NRF, deși pregătite operațional, sunt de natură experimentală. Acestea sunt concepute ca forțe mici și cu un domeniu limitat. SHAPE, ACT și sediul central regional experimentează cu aceste forțe pentru a dezvolta doctrinele necesare, standardele de instruire și certificare, cerințele operaționale și cerințele de raportare a disponibilității operaționale pentru a asigura succesul forțelor NRF atunci când ating capacitatea operațională inițială în octombrie 2004. În octombrie 2006, aceștia vor atinge disponibilitatea operațională deplină.

Cu toate acestea, a fi activ nu înseamnă întotdeauna recurgerea rapidă la utilizarea forței. La fel de important pentru FNR ca și capacitatea lor de a opera eficient la cel mai înalt nivel al spectrului de operațiuni din punct de vedere al intensității este faptul că agilitatea și natura expediționară a acestor forțe ar putea ajuta în primul rând la prevenirea conflictelor. În plus față de capacitatea de a participa în timp de pace la programe care vor contribui la consolidarea instituțiilor de stat, agilitatea și natura expediționară a forțelor NRF oferă Alianței capacități militare pentru a desfășura trupe mici pe teritoriu în timpul unei faze de descurajare. De exemplu, prezența acestor forțe în timpul unei crize umanitare ar putea ajuta la stabilizarea situației înainte ca aceasta să escaladeze și ar putea chiar ajuta la crearea condițiilor pentru o soluționare politică finală fără pierderi semnificative de vieți omenești. Mai ales în situații de criză umanitară, este mai bine să desfășoare trupe înainte de a se produce o catastrofă decât să aștepți să aibă loc și apoi să ai de-a face cu consecințele acesteia.

Experiența NATO în Macedonia * între august 2001 și martie 2003 ilustrează potențialul unei abordări proactive. La cererea guvernului de la Skopje, NATO a desfășurat un număr relativ mic de trupe în august 2001 ca parte a măsurilor de consolidare a încrederii. Această misiune, Operațiunea Essential Harvest, a ajutat la dezarmarea rebelilor care operau în Armata de eliberare națională albaneză (KLA) și a permis începerea procesului de reconstrucție. O forță NATO mai mică a rămas în Macedonia * în cadrul Operațiunii Amber Fox pentru a proteja echipele de observatori din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) care au monitorizat punerea în aplicare a Acordului-cadru de pace. Acești pași ai Alianței au ajutat foarte mult să rezolve această situație în mod pașnic, au prevenit escaladarea crizei și au salvat, fără îndoială, nenumărate vieți.

Agilitatea forțelor NRF și capacitatea acestora de a se desfășura rapid vor oferi Alianței o capacitate militară instituționalizată de a desfășura operațiuni similare în viitor. În plus, NRF va putea îndeplini alte sarcini conform reglementărilor Consiliului Atlanticului de Nord, inclusiv operațiuni umanitare, menținerea păcii și operațiuni de aplicare a păcii, sarcini de intervenție directă, inclusiv operațiuni de intrare forțată și va putea efectua operațiuni de intensitate ridicată acolo unde este necesar .

Schimbarea structurii forțelor armate

În plus față de furnizarea Alianței cu capacități active, acestea vor servi și ca instrument pentru schimbarea structurii forțelor armate NATO și a structurii forțelor armate ale statelor membre individuale. Acest lucru este necesar, deoarece Alianța păstrează încă multe dintre structurile și capacitățile asociate Războiului Rece, când NATO s-a bazat pe numere și putere de foc pentru a-și îndeplini misiunea, cu un număr mare de trupe și un mare arsenal de echipament militar în centrul cerințelor. Există, de exemplu, 279 de brigăzi în forțele armate ale statelor membre, dintre care 169 au fost repartizate NATO în 2002. Cu toate acestea, cerințele conform obiectivelor NATO de generare a forței din 2004 reprezintă doar 102 brigăzi. Cu alte cuvinte, statele membre dețin cu pricepere 177 brigăzi redundante, resp. 55 de divizii de care Alianța nu are nevoie. Cu toate acestea, structura majorității forțelor armate pe care statele membre s-au angajat să le furnizeze Alianței are o utilitate redusă împotriva amenințărilor cu care se confruntă în prezent țările membre, deoarece aceste trupe nu sunt suficient de mobile, dislocabile sau durabile.

O modalitate bună de a înțelege această problemă este de a compara NATO cu o companie care este forțată să reducă personalul din cauza mediului de piață. Compania are o capacitate prea mare pentru ceea ce a făcut în trecut și o capacitate prea mică pentru ceea ce trebuie să facă în viitor. Prin urmare, pentru ca flota să fie reconstruită în mod eficient, trebuie luate decizii dure pentru a elibera fonduri pentru investiții viitoare.

Pentru a face față și a se adapta la schimbările din mediul de securitate, Alianța ia acum măsuri pentru a reduce numărul, rearma și deghizarea. NATO efectuează analize pentru a evalua adecvarea trupelor pentru sarcinile preconizate, folosind NRF ca bază. Aceste analize vor servi la definirea numărului minim de trupe și capacități de care NATO are nevoie pentru a-și îndeplini misiunile de luptă din secolul XXI. Odată completată această listă de cerințe, fiecare stat membru va trebui să contribuie cu trupele și capacitățile pe care le consideră că este capabil să le furnizeze. Odată îndeplinite cerințele NATO, statele membre pot decide ele însele ce forțe militare suplimentare doresc să aibă în plus față de cele necesare Alianței. Adaptarea treptată la parametrii NRF în ceea ce privește rotația și cerințele continue va servi drept stimul pentru transformarea componentelor militare ale statelor membre.

În 1921, teoreticianul italian al utilizării potențialului aerian, Giulio Douhet, scria: „Victoria le va zâmbi celor care așteaptă schimbări în natura războiului, nu celor care așteaptă să se adapteze la schimbări odată ce au loc.” Chiar mai mult de 80 de ani mai târziu, pe măsură ce autorul a scris aceste cuvinte, acestea au încă aceeași valabilitate și indică importanța programului de reformă NATO stabilit la Praga. Cu toate acestea, transformarea nu se întâmplă prin fluturarea unei baghete magice și necesită totuși o muncă grea.

În ciuda numeroaselor provocări care trebuie depășite pe drumul către desfășurarea forțelor NRF, odată ce acestea și-au atins deplina disponibilitate operațională, progresul realizat de la Praga este motiv de optimism. Alianța a implementat cu succes schimbări semnificative în structura comenzii și, în mai puțin de un an, conceptul a devenit o realitate. Este un rezultat excelent, mai ales având în vedere cât de dificilă este schimbarea oricărei organizații și culturi militare. Alianța are o istorie glorioasă și s-a descurcat în timpul Războiului Rece. Astăzi, se descurcă la fel de bine, desfășurând operațiuni în Afganistan, Balcani și Mediterana în același timp. Sunt convins că, îndeplinind viziunea NATO în spiritul Acordului de la Praga, cele mai bune vremuri sunt încă înaintea Alianței.

Generalul James L. Jones este comandantul suprem aliat în Europa și comandantul Cartierului General European din Statele Unite.