Citokinele sunt molecule de proteine ​​care sunt formate și eliberate de celule imunocompetente, precum și neimunologice. Citokinele servesc celulelor imunocompetente ca „mesageri” pentru a „comunica” între ele. Ei controlează și coordonează apărarea făptașilor

Citokinele care

27 februarie 2004 la 17:04 Primar.sme.sk

boli. Citokinele sunt, astfel, coresponsabile pentru evoluția cu succes a răspunsului imun. Aceștia acționează ca factori de creștere, activează sau dezactivează celulele și servesc drept protecție împotriva deteriorării țesuturilor.

Citokinele sunt alcătuite din celule (în majoritate celule imunocompetente) și funcționează prin legarea la receptorii de suprafață.

Citokinele nu trebuie să intre în celulă pentru a-și atinge efectul, dar întotdeauna se „ancorează” de așa-numitul receptor, care se află pe suprafața celulei. Prin această legare, anumite reacții biologice sunt apoi declanșate în interiorul fagului și progresează în continuare.

Denumirea și clasificarea citokinelor

Citokinele nu au denumiri uniforme. Multe citokine sunt denumite interleukine (IL-) și sunt numerotate de la 1 la 27 acum (încă apar mai multe citokine noi). Alte citokine sunt denumite în funcție de funcția lor, de ex. TNF (factor de necroză tumorală) - a.

Împărțirea citokinelor rezultă în principal din efectele lor în timpul răspunsului imun. Aici se face distincția între citokinele care promovează procesele inflamatorii și citokinele care inhibă procesele inflamatorii.

• Citokinele care promovează procesele inflamatorii asigură faptul că celulele imunocompetente sunt atrase de locul infecției la intrarea agentului patogen, că țesutul afectat este mai aglomerat și că celulele imunocompetente sunt activate.

• Citokinele care inhibă procesele inflamatorii, pe de altă parte, asigură că inflamația se rezolvă după distrugerea cu succes a agentului patogen și că celulele activate sunt dezactivate din nou. În plus, alternarea citokinelor inflamatorii și a citokinelor antiinflamatorii reglează cursul eficient al apărării imune.

Citokinele care promovează și inhibă procesele inflamatorii sunt disponibile în anumite cantități în răspunsul imun, acestea fiind în echilibru. Acest echilibru este o condiție prealabilă pentru distrugerea eficientă a agentului patogen, dar și pentru ca răspunsul imun să se oprească din nou.

Dacă echilibrul și, astfel, interacțiunea citokinelor pro-inflamatorii și citokinelor antiinflamatorii este perturbată, apare o boală severă, deoarece fie agentul patogen nu poate fi distrus, fie răspunsul imun persistă, deși agentul patogen nu mai există. Dacă de ex. citokine care susțin procesele inflamatorii, resp. dacă există prea puține citokine pentru a inhiba procesele inflamatorii, va apărea inflamația cronică. Bolile în care echilibrul citokinelor este perturbat sunt psoriazisul, boala Crohn și artrita reumatoidă.

Citokinele care stimulează procesul inflamator includ de ex. factor de necroză tumorală (TNF) -α, IFN (interferon) -α, IL-1, IL-2, IL-6, IL-12, factor de stimulare a coloniei de macrofage (M-CSF) și factor de stimulare a coloniei de granulocite/macrofage (GM -CSF). Citokinele care au un efect inhibitor asupra răspunsului inflamator (citokinele care inhibă procesele inflamatorii) sunt de ex. IL-10 și factorul de creștere transformator (TGF) -β.

Lista unor citokine și acțiunile lor
Citokine Celula producătoare Acțiune
IL-1 Monocite/Macrofage febră, activarea celulelor T, activarea macrofagelor
IL-2 Limfocitele T Creșterea celulelor T
IL-4 Limfocite T, mastocite Activarea celulelor beta inhibă limfocitele TH1
IL-5 Limfocite T, mastocite Creșterea și diferențierea celulelor eozinofile
IL-6 Monocite/macrofage, limfocite T, celule endoteliale Creșterea și diferențierea limfocitelor T și a celulelor beta, producerea de proteine ​​de fază acută, febră
IL-10 Monocite/macrofage, limfocite T celule beta antiinflamatoare, stimulatoare
IL-12 Monocite/macrofage, celule beta activează ucigașii naturali, induce diferențierea limfocitelor CD4-T în limfocite TH1
IL-13 Limfocitele T Creșterea celulei beta, inhibă limfocitele TH1 și producerea de citokine inflamatorii de către macrofage
IFN (Interferon) -a Limfocitele T, ucigași naturali Activarea macrofagelor, un număr crescut de molecule MHC, inhibă limfocitele TH2
GM-CSF (factor de stimulare a coloniei de granulocite/colonie de macrofage) Monocite/macrofage, limfocite T Stimulează creșterea celulelor mieloide, în special a celulelor dendritice
M-CSF (factor de stimulare a coloniei de macrofage) Monocite/Macrofage Stimulează creșterea și diferențierea celulelor mieloide
TNF (factor de necroză tumorală) -α Monocite/macrofage, limfocite T, ucigași naturali Inflamație locală, activare endotelială
TGF (factor de creștere transformator) -ß Monocite, limfocite T Inhibă creșterea celulelor, antiinflamatoare
Utilizarea terapeutică a citokinelor

Utilizarea terapeutică a citokinelor a devenit din ce în ce mai importantă în ultimii ani. Aici se fac încercări de a compensa dezechilibrul existent de citokine care duce la tabloul bolii și, astfel, de a trata boala prin administrarea de citokine de specialitate. Citokinele sunt utilizate în continuare în tratament pentru a stimula apărarea imunologică, de ex. împotriva celulelor tumorale.

Exemple de terapie cu citokine sunt: ​​terapia IL2 în tumori și HIV, terapia IL-10 în psoriazis și boala Crohn, terapia IL-12 în astmul bronșic, terapia IFN-α în tumori și hepatita C, terapia IFN-β în scleroza multiplă.

În plus, încearcă să echilibreze dezechilibrele citokinelor prin administrarea de receptori solubili sau neutralizarea anticorpilor. Se folosește de ex. receptor TNF-α solubil pentru a capta excesul de TNF-α. Un receptor solubil este o moleculă care poate pluti între celule și se leagă de TNF-α. Prin această legare, TNF-a este capturat, împiedicând astfel TNF-a să se lege de receptorii de pe celule. Receptorii TNF solubili sunt utilizați ca terapie în artrita reumatoidă.

În plus, anticorpii împotriva TNF-a sunt utilizați pentru tratarea artritei reumatoide. Anticorpii anti-TNF-α sunt molecule proteice care se leagă în mod specific, neutralizează și inactivează TNF-α. Anticorpii anti-TNF-a sunt astfel capabili să blocheze efectele TNF-a, care stimulează procesele inflamatorii.