emoțională

Copiii mici nu se schimbă semnificativ fizic, ci și emoțional. Vine o perioadă de sfidare și odată cu ea primele izbucniri majore de furie, care deseori îi sperie pe părinți și nu știu cum să reacționeze la ei. Cum să nu strici o relație iubitoare în această perioadă?

Am finalizat cu succes primul an al copilului. Nu mai este un sugar mic și treptat își dezvăluie temperamentul și își construiește caracterul din ce în ce mai mult. Până în prezent, dacă răspundem sensibil și acomodativ nevoilor sale, îi satisfacem cerințele, îi calmăm plânsul și îl hrănim la cerere, îl purtăm și îl iubim necondiționat, suntem pe drumul cel bun de a-l educa cu un EQ ridicat. Cu toate acestea, cum să continuăm în perioada primei sfidări și să nu punem în pericol ceea ce am investit în copil până acum?

Copilul învață noi emoții, învață abilitatea de a se afirma și de a fi fericit

Numim un copil mic un copil cu vârsta cuprinsă între 13 și 36 de luni. Perioada copilului este cea mai dificilă în ceea ce privește dezvoltarea emoțională a unei persoane. Ce face această perioadă atât de dificilă? Dr. Laura Markham în cartea sa AHA! Creșterea copilului concretizează cele mai importante două sarcini pe care un copil mic trebuie să le învețe și anume capacitatea de a se afirma și capacitatea de a se iubi. Cu toate acestea, aceste două proprietăți se influențează reciproc. Nu este ușor pentru un copil să realizeze ceea ce își dorește fără a-și răni mediul înconjurător. Dacă un copil se simte furios sau dezamăgit față de părinții săi, acesta îl împiedică să accepte și să iubească de sine. Copilul simte că eșuează și nu este demn de dragostea părintească. Copilul pe care l-am iubit până acum și a fost cea mai drăguță creatură din lume începe brusc să-și afirme cu încăpățânare voința. Răspunsul nostru la mânia sa este crucial și creează hărți emoționale pentru care copilul să poată trage în viitor.

Cercetările pe termen lung explică faptul că comportamentul unui copil, dezvoltarea sa socială, psihologică și emoțională, este influențat de calitatea relației în copilăria timpurie. Somnul nostru cu bebelușul afectează semnificativ creierul său matur. În primii doi ani, în creierul copilului se dezvoltă structuri neurobiologice care mediază capacitatea copilului de a gestiona stresul de-a lungul vieții (așa-numitul sistem de control). Creierul răspunde foarte tenace și sensibil la mediul în care copilul crește și apoi se formează. Dacă părintele este capabil să perceapă copilul sensibil și învață să recunoască diferitele nevoi ascunse în spatele manifestărilor sale de plâns, țipete și furie, el va stabili o legătură profundă cu copilul. Satisfacerea nevoilor copiilor și a unui mediu armonios facilitează maturizarea așa-numitelor sistem de control din creier. Un copil care are o legătură sigură cu părinții săi își va putea controla comportamentul și îl poate regla în mod adecvat în diferite situații stresante.
Dacă reușim să transferăm cu succes copilul mic în această perioadă dificilă, copilul va câștiga baza pentru o inteligență emoțională ridicată (EQ). Creșterea copiilor cu un EQ ridicat este incomparabil mai ușoară.

Copilul nu este capabil să-și controleze emoțiile

Perioada cuprinsă între al doilea și al treilea an se caracterizează prin conștientizarea proprietății. Copilul începe să aibă o înclinație pentru jucăriile sale și dacă cineva le ia de la el, se simte frustrat. Copilul devine treptat conștient de el însuși și își percepe diversele emoții, pe care nu este capabil să le controleze. Este iritat de convențiile sociale și de limitele care îi împiedică afirmarea de sine.

Capacitatea de a se afirma este importantă în ceea ce privește asumarea responsabilității pentru acțiunile sale. Copilul începe să-și dea seama că nu face parte din mamă și este format din două persoane diferite. Copilul începe să aibă o nevoie urgentă de a realiza ceea ce poate face. El începe să realizeze aspecte ale puterii și influenței. El constată că poate influența cursul lucrurilor și învață să câștige controlul asupra vieții sale. Problema apare atunci când un copil se simte iubit numai dacă face ceea ce se așteaptă de la el. Copilul va simți că trebuie să-și ascundă emoțiile sau să mintă despre ele dacă vrea să fie demn de dragoste și se va rușina de manifestările sale ale copilului „malefic”. Dacă pedepsim copilul, îi vom reduce semnificativ capacitatea de a se controla în viitor.

În copilărie, cu siguranță nu vom ajuta în furie?

Negând iubirea unui copil atunci când nu se comportă conform ideilor și așteptărilor noastre sociale

Când răspundem la atacurile de furie ale copiilor cu furia noastră, țipând, respingând, rupem relația greu construită în copilărie. Fiecare deconectare psihică de copil ne perturbă relația.

Ignorând izbucnirile de furie și ignorând copilul până se calmează

Ignorând o criză de furie, nu ascultăm apelul de ajutor al unui copil. Copilul simte că nu se poate baza pe părinții săi. Fiecare acces de furie este doar un apel la ajutor.

Încercând să țip copilul

Urletele noastre vor exacerba situația și mai mult. Dacă nu suntem capabili să ne controlăm emoțiile, nu ne putem aștepta ca micul nostru copil să o poată face.

Prin trimiterea bebelușului departe pentru a se liniști

Îl alungăm pe copil și îl trimitem să se gândească la el însuși. După un timp, copilul se liniștește, dar înțelege că părintele l-a lăsat singur cu acele emoții bântuitoare. Anxietatea suprimată plutește din nou la suprafață în câteva minute, de exemplu sub formă de rău unui animal, părinte sau alt copil.

Bătălia sau alte pedepse pentru copii

Copilul nu înțelege sentimentul pe care îl trăiește. El nu înțelege ceea ce îi evocă în el și se teme de ei. Faptul că este pedepsit pentru ei îl bântuie și mai mult. Copilul nu este capabil emoțional să facă față sentimentelor negative de unul singur. Părintele este aici pentru a-l liniști că emoțiile sunt naturale, nu trebuie să se îngrijoreze de ele și le va putea controla.

Spunându-i copilului că este rău

Copilul își suprimă emoțiile negative, dar acestea ies la suprafață într-o formă agresivă de comportament față de animal, un copil mai slab sau sub formă de lucruri dăunătoare. Copilul devine convins că este rău și îi provoacă probleme mediului înconjurător.

Lăsând copilul și lăsându-l

Lăsarea copilului în timpul crizei sale, deși la început pare o soluție reușită, va provoca traume copilului. Încă de la naștere, apropierea părintelui este cea de care are nevoie cel mai mult copilul și teama că părintele ar pune-o deoparte sau ar lăsa cel mai rău coșmar. Deși părinții își dau seama că nu ar lăsa niciodată un copil singur, de exemplu într-un centru comercial, pe drum sau oriunde se supără, copilul nu știe. El declanșează automat o alarmă emoțională, își ridică cortizolul, hormonul stresului, și îi crește panica. Deși este posibil ca copilul să oprească activitatea nedorită, un sentiment de nesiguranță și frică de abandon va prinde rădăcini în el. Cercetările arată că copiii care sunt intimidați sunt agresivi, plâng și sfidători în preșcolari.

Explicarea unui copil ce face greșit

Un copil aflat într-un acces de furie, durere, sfidare nu aude, ci trebuie auzit. Dacă decidem să-i explicăm de ce nu ar trebui să se comporte așa cum se comportă în prezent, frustrarea copilului va crește. Copilul va percepe doar că nimeni nu îl ascultă, nu-l înțelege, nu-l ajută.

Cum să ajute un copil mic să facă față unui val de emoții puternice

Cel mai important lucru este să ne dăm seama ce înseamnă explozia de furie a unui copil, ce eveniment l-a declanșat și de ce. Copilul trebuie să fie sigur că sentimentele sale sunt normale și va putea lucra cu ei în viitor. Dacă îl ajutăm pe copil să gestioneze un episod de furie, sentimentele sale negative vor dispărea mai repede și convulsiile vor dispărea treptat. Copilul va învăța treptat să se afirme într-un alt mod care va fi acceptabil social și va putea să-și controleze propriile emoții. Vom trezi în copil empatia sa naturală și vom ridica de la el o persoană sensibilă care îi va înțelege emoțiile.

Copilul trebuie să-și elibereze emoțiile acumulate. Când observăm primele semne de disconfort, ar trebui să ieșim pentru a-i contracara nervozitatea și a-l ajuta să-l elibereze. Cel mai bine este eliberat printr-un acces de râs sau plâns. Dacă nu suntem capabili să-l facem pe copil să râdă, fie prin distracție, fie prin joc fizic, cum ar fi urmărirea, iar starea de spirit a copilului duce la furie, cel mai bine este să îl îmbrățișăm și să-l ajutăm să spele emoțiile în exces din corp.

Numiți sentimentele pe care le simte copilul

Este important să empatizăm cu sentimentele copilului. Ce l-a supărat? Nu este obosită, flămândă, prestimulată? Recunoașteți sentimentele copilului și denumiți-le corect. Copilul va înțelege că sentimentele sale sunt normale, există un nume pentru ei și pe viitor le va putea numi singur, în loc de un atac incontrolabil. Ești furios pentru că prietenul tău ți-a luat jucăria preferată ... Ești trist pentru că trebuie să mergem acasă și totuși vrei să te joci ... Ești nervos pentru că nu te-am observat prea mult azi ... Ești speriat pentru că am menționat mergem la doctor ... Ți-e frică pentru că ne-ai auzit ceartă ...

Țineți copilul în brațe, dacă nu-l permite, măcar atingeți-l ușor

Îl va ajuta pe copil dacă simte că suntem alături de el și nu l-am lăsat în atacul său. Bebelușul plânge de obicei după gângurit și se calmează treptat. Lacrimile sau râsul copios îl vor ajuta pe copil să depășească emoțiile puternice și să le spele departe de corp.

Asigură-te că bebelușul este aici pentru el

Când un copil începe să reziste, îi spunem pe scurt și simplu că suntem aici pentru el, se poate baza pe noi și nu vom permite să i se întâmple ceva grav.

Stabiliți în mod empatic granițe și nu-i permiteți să acționeze în funcție de emoțiile sale dacă ar dăuna fizic sau dăunează cuiva

Dacă vedem că un copil este pe cale să rănească pe cineva, îl vom opri cu blândețe, dar cu emfază. Îl vom lua în brațe până se liniștește. Când procesează cele mai puternice emoții, începem prin a explica de ce nu i-am permis să acționeze sub influența furiei.

Mulțumită părinților care reacționează sensibil și sensibil la sfidarea copiilor, copilul mic va afla că emoțiile sunt naturale, nu de la sine și nu sunt permanente. Copilul va învăța să-i controleze treptat pe măsură ce devin mai blanzi și mai rari.