Cuvântul „eutanasie” provine din greacă și literalmente înseamnă „moarte bună” și de obicei înseamnă ceva de genul uciderea prin har.
Eutanasierea este încetarea artificială a vieții unei persoane grav bolnave care decide să părăsească lumea în mod voluntar în funcție de faptul că nu are nicio șansă de a reveni la o viață normală. Eutanasierea este o încălcare a dreptului la viață sau, dimpotrivă, exercitarea dreptului la viață și luarea deciziilor independente?
Constituția Republicii Slovace reglementează în mod clar și implacabil problema eutanasiei, prevederile art. 15 alin. 2 spune: „Nimeni nu va fi lipsit de viață.” Prin urmare, eutanasierea în Republica Slovacă este exclusă și pedepsită. Întrebarea rămâne: este această abordare strictă și conservatoare nu? Nu are, ca ființă individuală, dreptul de a decide despre viața cuiva chiar în așa fel încât să nu mai dorească să sufere și să vrea să scape de durere chiar și cu prețul plecării finale pentru eternitate? Care este diferența dintre sinucidere și eutanasie?
Ambele reprezintă o plecare voluntară din lume, dar una este invincibilă din punct de vedere juridic, iar cealaltă este pedepsită. Diferența este că o persoană care alege voluntar să părăsească această lume prin sinucidere o va face singură fără ajutorul altuia. Nu este nimeni care să pedepsească pentru acest act, nici un vinovat personificat. Dimpotrivă, eutanasierea este o plecare voluntară din lume, dar o persoană care decide să facă acest lucru are nevoie de ajutorul altuia.
Uneori eutanasierea este împărțită în intervenție activă - activă în organism, de ex. injectarea letală - și pasivă - oprește susținerea funcțiilor vitale, cum ar fi oprirea ventilatorului sau oprirea administrării de nutriție și lichide. Eutanasierea poate fi voluntară atunci când pacientul decide că vrea să-și pună capăt vieții și involuntară atunci când pacientul este incapabil să ia decizii independente, de ex. în comă, demență sau psihoză.
Istorie
Conceptul de eutanasie este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Se știe că spartanii au ucis nou-născuții afectați. În secolul al XIX-lea, acest termen a fost folosit pentru a facilita moartea, eutanasierea activă a fost strict respinsă.
În secolul al XX-lea, sub influența darwinismului social și a eugeniei, s-a vorbit despre eutanasie în sensul actual al cuvântului. În 1920, Binding și Hoche au publicat cartea „Dreptul de a distruge viața nevrednică de a trăi”, în care foloseau cuvântul deșeuri umane pentru a se referi la persoanele care suferă de retard mental, tulburări mentale și leziuni cerebrale. La începutul anilor 1930, a început o propagandă masivă împotriva abordării tradiționale compătimitoare a pacienților pe moarte, iar când NSDAP a venit la putere în 1933, protejarea națiunii germane de degenerescența biogenetică a fost declarată rolul principal al medicilor germani. A început un program de sterilizare forțată. În 1939, la cererea părinților săi și după consimțământul personal al lui Hitler, a avut loc prima „ucidere prin grație” a unui bebeluș care suferea de orbire congenitală și deformări severe ale membrelor. Până la sfârșitul războiului, 6.000 de copii care sufereau de boli ereditare fuseseră injectați sau înfometați.
Cea mai faimoasă țară în care are loc eutanasierea este Olanda. Deși acolo este încă ilegal, din 1983, instanțele au scutit toți medicii dacă au respectat criterii stricte.
Cunoscutul patolog american pensionar Jack Kervokian a comis peste 40 de „sinucideri asistate” din 1989, la care raportează public. Cu toate acestea, el a fost întotdeauna achitat de instanțe și este puțin probabil să fie urmărit din nou. În 1994, un referendum s-a pronunțat în favoarea eutanasiei în statul Oregon, în detrimentul său în statele Washington și California. În 1996, Curtea Federală de Apel a anulat legile care interziceau eutanasierea în New York și Washington ca fiind neconstituționale, legalizând efectiv dreptul de a muri. Cu toate acestea, toate aceste decizii controversate au fost respinse în unanimitate de Curtea Supremă a SUA în vara anului 1997.
În Regatul Unit, Camera Lorzilor a decis în unanimitate în 1994, după cel mai amănunțit studiu al tuturor aspectelor eutanasiei și al experienței Olandei, că legile actuale nu se vor schimba...
Eutanasierea a fost legalizată în nordul Australiei de Nord în 1996, dar a fost proclamată de Senat un an mai târziu. În 1997, a fost lansat în Columbia. Filipine și Africa de Sud iau în considerare introducerea dreptului la sinuciderea asistată.
Este cu adevărat dificil să decideți ce este corect și cel mai etic, dar într-o societate în care se pune un mare accent pe individualitate și decizii individuale libere, ar trebui să existe un mecanism pentru a elimina posibilele abuzuri de eutanasie, respectând în același timp pacientul ca persoană și oferindu-i sau demnitatea ei și dreptul de a decide pentru tine, oricare ar fi acesta. La urma urmei, este viața lui și decizia sa de a muri îi va răni cel mult pe cei dragi. Decizia sa nu reprezintă o amenințare pentru societate și viața lui ar trebui să fie întotdeauna în mâinile sale cât mai mult posibil.