CUȘTI

literară

Un copil a transportat o pasăre într-o cușcă peste așezare

Stătea, albastru și auriu și mut, parcă eliberat de egipteni

hieroglife, legănându-se în timpul nostru celălalt, alte ierarhii,

Nemo îl urmărea din aceleași ferestre ale acelorași case,

cu fețele măștilor, nevătămat de orice și totuși numai

aparent aceleași persoane

SEN este un mesager

Ușă uriașă închisă la care bat

Ușă uriașă, umbră imensă

Unde duce ușa? A cui este umbra? Unde sunt toate astea

ciripind păsări și spațiu luminos?

De ce cântăresc și cântăresc?

Unde vreau să intru în ea?

Din ce să scapi?

STAREA CAMEREI

Este o stare a unui curcubeu ridicat din pădure și blocat

la a doua pădure O blândă tiară a zeiței intangibile a luminii și

culori strălucitoare atât de diferite de bentita din Medea care arde

frunte umană prin nebunie de foc

Ceva ca un somn yoghin - pe palmele inversate

cununa de frunze și lumânări echilibrante. Flăcările lor

iradează amurgul unui tunel negru cu pereți zveltori

Un bărbat merge printre pereți cu brațele întinse printre frunze

iar lumânările de pe palmele Flăcărilor îl protejează

din suflarea pofticioasă a unei șopârle ascunse sub pământ Și om

plimbări văzând în întuneric liber într-un coridor îngust Simte

inviolabilitatea păcii și știe deja asta la gură

râul izvorăște în lumină. Se apleacă spre el și îl împături cu grijă

coroane de frunze și lumânări pe suprafața cristalului Shift

îndepărtați-i cu expirația suferințelor antice. Atunci va rămâne

gol în vântul liber cu sufletul ca înainte de evenimente

sub arborele cunoașterii

TRANSFER ÎN IARBĂ

Într-o perioadă în care pădurea se auzea în spatele ei - un ocean nou explodat -

și am stat umezi în iarbă, pe un petic de pământ

se pot vedea atât de multă viață, relații neschimbate, coduri misterioase

Într-un moment în care puteam să privesc brusc lumea printr-o prismă

cea mai mică natură a furnicilor și a ierburilor, am devenit

o picătură cusută în marea necunoscută și a mea

sângele de sânge bubuia cu sunetele întregii sale voci

SFARSITUL ARBORULUI

Imaginea ta care țipă nu este plină de secrete,

este plin de mărturii

Pe el este un copac fără ramuri și fără frunze

Rădăcinile urlă în țara martirizată

El este ca un Oedip orb, oprit într-o rețea a destinului

Săgețile roșii indică Extract

Și este mai rău decât în ​​drama antică, unde insurmontabil

rozťal deus ex machina

Nodurile gordiene se apropie Arborele și-a pierdut vorbirea și noi suntem

tot mai departe de vremea când animale și păsări încă

MÁRNY KRIK?

Înrobire, presupusă înrobire! până la gât în ​​nămol și duhoare

stăm în lumea țipetelor din standuri, radiouri, ecrane

și rapoarte de ziare îndrăznețe controlate de puternici

Ne hrănim cu carnea celor uciși, credem că luna

nu este păstorul nostru, soarele nu este apa noastră de aur și credem că este

copilăresc și prostesc se simt ca un munte, ca o piatră, ca un râu.

TĂIERE TRANSPARENTĂ

O coasă invizibilă atârna o coasă pe copac

Acum merge și prinde aerul cu palmele

Cel strecurat printre degetele osoase miroase

mai mult decât dulce

Iarba călcată respiră fără suflare,

și totuși își scoate săbiile din pași

Arborele pe care ai cea mai moale cosire

a atârnat o coasă, este luxuriantă, aglomerată

pulpa, fructe cu soare ascuns

Frunzele sale chicotesc, rădăcinile îi mârâie

Iarba zâmbește încet (de asemenea, încă în viață),

aproape ca neatinsul, acea coasă abandonată

ÎN ZILE FERICITE

Cel care prindea pește cu mâinile goale atingea picioarele goale

în zori, iarba, stând într-o briză ușoară și soare blând

în vârful dealului, cu ochii limpezi a văzut valurile lumii, turcoaz,

cu dantelă, nu la fel de neagră ca flora de doliu, o putea simți

fiecare bucată din el s-a desprins de gravitație

A fost o pufăie de bucurie, ridicându-se, destul de sus ca.

ceață aurie în zilele fericite

ÎN ZIUA CELOR

Într-o zi cenușie, trolii ies din desișuri și parcele de mașini

Șamanii dansează în jurul propriei axe în așteptarea sfârșitului

Zeii plâng pentru perfecțiunea lor tulburată

Într-o zi cenușie, oamenii cenușii sunt stângaci și fac mișcări de pendul

ca mașinile de oțel gri - zeii acestui secol -

precis, rece, impermeabil doar vieții

POD MOZAIKAMI ÎN SAN VITALE

Ravenna cenușie și strălucitoare, prăfuită de praful a tot ce era,

un miracol se ascunde în măruntaiele am pâlpâit în potirul templului

Bizantinii - pești mici ai vieții Timpul, linia orizontală

pace, albăstruie, urcă spre arcade Ochii mari de măsurare ai îngerilor

iar sfinții sugerează

stabilitate imobilitate pace

Vermilionul le udă buzele cu lumină Luminozitatea sa pătrunde

pentru oasele temporale, să distrugă experiențele acestui secol

Jasam, mișcat. Acest moment este o șansă scurtă de a atinge

TOAMNĂ

Frunza uscată dansează pe beton

Copaci care urlă, înghesuiți de păsări

Fără pași către pașii mei

CÂND DORMIM, O VEDERE „ȘTIINȚIFICĂ” A VIEȚII CADE ÎN IAD?

Am fost uitat de zeul Hypnos, cel care ușor

stăpânește mințile asuprite

Zeița mică din somniferul supraviețuiește

Provoacă o ceață în creier, ies din ea ca.

copil speriat, fata singura

iar cei care au pretins nu sunt încă și în mod ciudat de triști,

că există o grădină cu adiere ușoară, o pasăre

mai strălucitoare decât păunii de smarald,

unde ne vom întâlni cu toții o dată în amurgul devreme

în mare bucurie

PODUL ÎN FAȚA UNUI ORAS URIAȘ

Zori, ploaie și ceață. De la un capăt al podului

bărbat care avansează, de la o altă femeie

În această fracțiune de timp, oamenii nu sunt noapte sau zi.

Bărbatul își trage capul între umerii lui osoși, femeia o face

ascuns într-o mantie supradimensionată de modă veche

În punctul în care se întâlnesc, râul va răcni:

Bărbatul nu-și protejează țigara de ploaie pentru o clipă

La urma urmei, ei trec doar unul lângă altul - două umbre tăcute

Din partea orașului - moloch - vânt nefast

pustiire și chiar ploi mai puternice

FLUTURILE NOAPTEI ÎN STRADA HAMBURG

Fetele în bluze translucide merg cu capul

ridicat ridicat de tragerea firelor invizibile ale diavolilor

Părul roșu este aprins de corzi în flăcări Buzele carmesice

țin în control dinții care doresc după gâtul bubuit de fulgere

îndrăgostiți Ochii femeilor sunt sub gheață Degetele lor sunt stricate

după imaginația corpului Ritmurilor Necunoscute vuiet sub tocurile lor

Neonii se aprind Mirosurile se îngreunează Începe pe stradă

IUBIREA DE NOAPTE

Știu și noaptea altfel - își bate fruntea cu labele pisicii sale

și auzindu-mi ochii se vor înconjura, căci sunt deschiși,

se uită la capul ei chel cu pistrui argintii Lievik

urechile mele fug în subteran până la gura ciocului roșu

suflet, muzică a tărâmurilor Mint ca adormit, dar noaptea simte un puls

trezindu-mă Se uită la mine cu un ochi uriaș și buze înnegrite

Cine este această femeie neliniștită, inundată cu un strat de-al meu

argint pe care nu-l pot depăși?

DARUL UNUI MOD

Îmi amintesc acea călătorie împreună când a înghițit tăcerea seara

și lumea Când mașina a bâzâit și am fost în unitate cu muzica

Muzician indian Și apoi, exact așa cum ni se întâmplă nouă

în viață, după liniște a venit furtuna Ploaia dezlănțuită ca mizeria,

copacii s-au sfidat de secole, drumurile mâncate de șerpi, umezi

iar șuieratul, mașina i-a alungat, a condus acolo unde era din nou pacea

și atâta lumină aurie încât l-a făcut să țipe Cu un strigăt a rămas

strălucire pentru mine și încă știu că brusc, pentru o clipă, am simțit