José Saramago: Baltasar și Blimunda * Odeon * Praga 2002 * Traducere de Marie Havlíková
8 ianuarie 2003 la 0:00 MICHAL HVORECKÝ
Romancierul, poetul, traducătorul și jurnalistul portughez José Saramago a devenit mai cunoscut publicului internațional abia după 1998, când a primit Premiul Nobel pentru munca sa de viață. Legitimitatea acordării acestui autor unic este confirmată și de cartea Baltasar și Blimund din 1982.
După câteva propoziții, este clar că Baltasar și Blimunda sunt un roman excepțional. Povestea lui Baltasar, un bărbat fără mâna stângă și a soției sale Blimunde, care vede în sufletele umane, se rostogolește în multe straturi și direcții și, deși uneori acționează ca o masă disparată, în realitate este rareori uniformă și are o bogăție rară de sensuri.
Deși Saramago este un autodidact literar și, datorită experienței sale sociale, a realizat oficial doar o educație de bază, astăzi are cunoștințe enciclopedice de invidiat. Laitmotivul cărții este construirea unei mănăstiri în Mafra, personajul principal al poveștii este iezuitul, inventatorul și predicatorul Bartolemeo Lourenco de Gusmao, un savant portughez proeminent al secolului al XVIII-lea. Potrivit unor surse istorice neconfirmate, în 1709 a reușit să construiască un aerostat, predecesorul aeronavei, și să decoleze cu el peste Lisabona. Gusma este ajutat să construiască o minune tehnică de proscriții sociali Baltasar și Blimund, care își dezvoltă dragostea lor emoțională și fizică neobișnuită pe fondul finalizării „mașinii păsărilor”. Cu toate acestea, mașina zburătoare este îngrijorată de atotputernicia Inchiziție, a cărei putere era încă la vârf, chiar și pe vremea monarhului luminat. Alte personaje din roman au un fond istoric real, compozitorul italian Domenico Scarlatti alias Šarlat, care a lucrat la curtea portugheză, sau autorul comediilor marionete António José da Silva.
Saramago însuși se prezintă în poziția sa epică tipică ca un narator atotștiutor. Cu toate acestea, el trece trecutul prin prisma prezentului, adică folosește deseori obiecte și circumstanțe cunoscute doar din lumea de astăzi pentru a caracteriza realitățile istorice. Această metodă se numește efectul de împrăștiere, iar scopul său este evident: să evidențieze relele de astăzi cu satira timpurilor istorice. De stânga convins și neobosit activistul pentru drepturile omului Saramago folosește, de asemenea, romanul pentru a critica fără încetare puterea politică și ecleziastică. Mai ales scena finală, în care dominicanul încearcă să-l violeze pe Blimund, îi prezintă pe călugări ca niște ipocriți pervertiti, care îi ascunde fără sens corpul, este literal un pasaj strălucit, decupat dintr-o groază gotică.
Critica nemiloasă a bisericii este subiectul preferat al lui Saramaga, care a provocat multe scandaluri în Portugalia catolică. Ca protest împotriva eforturilor de cenzurare a operei sale, scriitorul s-a mutat chiar din țara sa natală în 1993 și trăiește în prezent în Insulele Canare. Tot în romanul Baltasar și Blimunda, el se ceartă cu domnii ecleziastici despre gândurile sale despre un zeu cu un singur braț, sau bohapusto trage din acesta cu descrieri despre stabilirea cunoștințelor erotice între credincioși în timpul Liturghiei în biserică.
Saramago consideră că arta povestirii este rolul principal al unui romancier, iar el însuși a dovedit-o încă o dată de primă clasă.