Limfom non-Hodgkin (NHL)
Limfomul non-Hodgkin (NHL) este o formă de limfom malign (o tumoare malignă a ganglionilor limfatici). Termenul cuprinde o mare varietate de boli, de la forme agresive la forme mai puțin maligne sau indolente (cu progres lent, subacut). Limfoamele maligne sunt relativ rare: aproximativ 5.850 de bărbați și 6.250 de femei din Germania dezvoltă una dintre numeroasele forme de limfom non-Hodgkin în fiecare an.
În ciuda cercetărilor intensive, cauzele limfomului sunt încă necunoscute. Limfomul nu are simptome specifice și, prin urmare, este de obicei descoperit accidental, de exemplu prin examinarea de rutină.
Simptome posibile
Simptomele limfomului includ umflarea pe termen lung a ganglionilor limfatici, slăbiciune, oboseală și scăderea apetitului. Există, de asemenea, durere, umflături și o susceptibilitate crescută la infecții, precum și temperaturi corporale frecvente sau persistente peste 38 de grade Celsius, transpirații nocturne și pierderea inexplicabilă în greutate (peste 10% pe parcursul a șase luni).
Diagnosticul limfomului
Dacă se suspectează limfom, pacientul trebuie să fie supus unei examinări cuprinzătoare. Acest lucru este important nu numai pentru a confirma diagnosticul, ci și pentru a determina forma exactă și stadiul bolii.
Diagnosticul limfomului non-Hodgkin
Majoritatea testelor de diagnostic pot fi efectuate în ambulatoriu, în secții specializate de spitale sau în locuri de muncă specializate. Spitalizarea este necesară dacă starea de sănătate a pacienților se deteriorează brusc sau este necesar un tratament urgent.
Istorie și examinare
Istoricul oferă informații despre rata creșterii ganglionilor limfatici și apariția disconfortului. În timpul examinării, se pune accent pe ganglionii limfatici și țesutul limfatic din regiunea nazofaringiană. De asemenea, de obicei sunt pregătite imagini radiologice.
Analize de sange
Pentru efectuarea analizelor de sânge, o cantitate mică de sânge trebuie prelevată dintr-o venă din zona umerilor. În cazul limfomului malign, există o schimbare a raportului dintre globulele roșii și albe și trombocitele. În unele tipuri de limfom, există și celule de limfom în sânge.
Examinarea ganglionilor limfatici
Pentru a detecta celulele canceroase, este necesar să eliminați nodul și să-l trimiteți pentru analiză la un laborator extrem de specializat. Colectarea și examinarea probelor de măduvă osoasă din zona pelviană (puncție lombară) face parte din programul de cercetare. Dacă se suspectează limfom, trebuie prelevate probe și din organele interne.
Punctie lombara
Dacă celulele limfomului au invadat sistemul nervos central, acest lucru poate fi detectat prin colectarea lichidului cefalorahidian (folosind puncție lombară). Lichidul cefalorahidian este preluat din canalul spinal (sub anestezie locală). Dacă sistemul nervos central este afectat - în cazul limfomului foarte agresiv - se va începe tratamentul de specialitate.
Evaluarea severității bolii
După determinarea tipului de limfom, medicii au nevoie de un diagnostic suplimentar pentru a determina amploarea bolii.
Metode de imagistică cu raze X
Ecografia, tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică oferă imagini care arată cu precizie ganglionii limfatici afectați și oferă medicilor informații importante pentru a determina stadiul, i. extinderea bolii.
Scintigrafia osoasă
Dacă pacienții prezintă leziuni de limfom la nivelul osului, trebuie efectuată scintigrafie osoasă cu substanțe radioactive (cu niveluri scăzute de radioactivitate).
Etapa și clasificare
Rezultatele examinării sunt de obicei disponibile după câteva zile și constituie baza unui plan individual de tratament. Medicii și specialiștii în tratamentul limfomului lucrează cu o clasificare utilizată la nivel internațional, care descrie în mod clar și cuprinzător răspândirea bolii.
Leucemie limfocitară cronică (LLC)
Termenul „leucemie” înseamnă „sânge alb”. Se referă la un număr anormal de mare de celule albe din sângele pacientului. Vârsta medie pentru CLL este de 65 de ani. Bărbații sunt afectați în medie de două până la trei ori mai des decât femeile. Deoarece CLL progresează lent, provocând un inconvenient minim la început, CLL este adesea diagnosticat doar la întâmplare. Pacienții trăiesc de obicei cu LLC pentru câțiva ani, fără modificări semnificative în viața lor de zi cu zi.
Leucemia limfocitară cronică (LLC) este o formă cronică a bolii în care limfocitele degenerează. Prin urmare, LLC nu este clasificată ca leucemie, ci mai degrabă ca un tip de limfom (limfom non-Hodgkin).
Boala rămâne nedetectată mult timp
Simptome posibile ale LLC: umflarea ganglionilor limfatici, mărirea splinei și a ficatului, slăbiciune, oboseală și pierderea poftei de mâncare. Anemia, paloarea, amețelile, susceptibilitatea crescută la infecții, febra inexplicabilă și leziunile cutanate pot fi, de asemenea, simptome ale bolii.
Calitatea vieții poate fi neschimbată
Speranța de viață nu este limitată la unii pacienți (formă de odihnă a LLC). În astfel de cazuri, se utilizează o abordare de „observare și așteptare”. Doar dacă boala duce la o reducere semnificativă a performanței sau, respectiv, apar simptome. deteriorarea numărului de sânge, tratamentul trebuie început.
Tratamentul CLL
La pacienții cu LLC, cel mai important scop al tratamentului este prelungirea vieții, menținându-și calitatea. Astfel, deciziile de tratament se iau în funcție de gravitatea bolii și de dorințele pacientului. În funcție de gravitatea bolii, se utilizează următoarele metode: chimioterapie (sub formă de tablete sau perfuzii), anticorpi împotriva celulelor limfomului, sau o combinație de chimioterapie (sau doze mari de chimioterapie) și transplant de celule stem, resp. măduvă osoasă.
Importanța tratamentului concomitent
Tratamentul adjuvant adecvat este important pentru a îmbunătăți calitatea vieții celor afectați și pentru a atenua efectele secundare. Majoritatea simptomelor pot fi ameliorate cu medicamente, astfel încât mulți pacienți nu prezintă efecte secundare sau efecte tardive după tratament.
Posibilele efecte tardive includ:
- Oboseală și epuizare
- Pierderea masei musculare (datorită odihnei și activității fizice minime)
- Susceptibilitatea la infecții
- Scăderea fertilității
Mielom multiplu (Mielom multiplex)
Mielomul multiplu, numit și plasmocitom, este o formă obișnuită de cancer de sânge. Datorită afectării funcției celulelor B, proteinele mielomului sunt sintetizate în loc să producă anticorpi. O cantitate mare de proteine mielom se găsește în urina și sângele pacientului.
Mielomul multiplu afectează și masa osoasă. Spre deosebire de alte tipuri de limfom non-Hodgkin, în mielom, celulele mielomului pot fi găsite în schelet (os), provocând o boală asemănătoare osteoporozei, cu dureri osoase și fracturi concomitente. Proteinele mielomului (în cazuri rare) pot afecta funcția rinichilor și pot provoca infecții frecvente ale tractului urinar.
Tratamentul fiecărei etape este diferit
În stadiile incipiente ale bolii, se utilizează o abordare de „observare și așteptare” (adică așteptarea și monitorizarea progresiei bolii). Până în prezent, nu s-a confirmat că pacienții care nu prezintă niciun simptom beneficiază de un tratament precoce sau că evoluția bolii poate fi influențată de un tratament precoce.
În cazul bolii progresive sau a bolilor renale datorate hipercoagulării (îngroșarea excesivă) a sângelui, se utilizează chimioterapia. În stadiile târzii ale bolii, dozele mari de chimioterapie sunt în mare parte combinate cu transplantul de celule stem, în care sunt utilizate celulele stem ale pacientului (transplant autolog). Agenții citostatici în combinație cu cortizonul pot fi administrați sub formă de tablete ca alternativă la doze mari de chimioterapie sau transplant de celule stem.
Nu toți pacienții cu mielom răspund la fel de bine la tratament. Pe termen lung, majoritatea pacienților se pot aștepta să revină la boală (recidivă), chiar dacă primul tratament a avut succes sau răspund bine la medicație.
Tratament concomitent
Asistența medicală complementară este deosebit de importantă pentru pacienții cu mielom multiplu. În plus față de tratamentul individual al durerii cu analgezice, atât radioterapia, cât și medicamentele sunt administrate concomitent pentru a preveni resorbția osoasă. Sensibilitatea la infecții și anemie trebuie, de asemenea, tratată.
Meningita limfomatoasă
Meningita limfomatoasă este o complicație a limfomului care pune viața în pericol, în care celulele canceroase pătrund în meninge prin lichidul spinal.
Meningita limfomatoasă este o boală relativ rară, diagnosticată la aproximativ 7-15% dintre pacienții cu limfom malign, de obicei numai în stadiile târzii ale bolii. Meningita limfomatoasă afectează aproximativ 10.000 de pacienți din întreaga lume.
Necesitatea unui tratament rapid
Meningita limfomatoasă apare adesea fără simptome inițiale și, prin urmare, este diagnosticată târziu numai atunci când apar greață bruscă, vărsături, cefalee, dureri de spate, paralizie sau convulsii. Inițierea rapidă a tratamentului va oferi o ușurare pacientului și va îmbunătăți prognosticul pentru restul vieții.
Cum să faceți tratamentul cât mai confortabil posibil
Pentru a ajunge la zonele afectate din creier, este necesar să se injecteze substanța activă direct în lichidul spinal. Există noi formulări care permit administrarea în cicluri bisăptămânale.
Articole pe această temă:
Textul este doar pentru informații generale. Vă rugăm să consultați medicul sau farmacistul dacă aveți probleme sau întrebări cu privire la produse.