Poeziile lui Marian Kubica și-au căutat mult timp un loc în ferestrele literaturii noastre. Sunt marcate fără exagerare de lupta pentru supraviețuire. Motivul este simplu. Autorul lor a schimbat multe profesii - de la poștaș la gunoi, păstor de capre la fără adăpost sau .

păstrați

2 aprilie 2005 la 12:00 AM

Poeziile lui Marian Kubica și-au căutat mult timp un loc în ferestrele literaturii noastre. Sunt marcate fără exagerare de lupta pentru supraviețuire. Motivul este simplu. Autorul lor a schimbat multe profesii - de la poștaș la om de gunoi, păstor de capre la om fără adăpost sau fără adăpost, așa cum o numește el din păcate în glumă. Poate că pur și simplu nu a trăit după literatură.

Astăzi, când îi suni telefonul mobil, el spune: „Iată conacul lui Platon Baker”. Kubica a mers în bine. De asemenea, are o mașină de scris în noul său loc de muncă - probabil că nu dorea un computer - și patronul său, Platon Baker, verifică în mod regulat hangiul local pentru a vedea dacă artistul a fost păstrat, hrănit și udat și a adăugat credit.

A fost, de asemenea, puțin diferit cu poeziile lui Kubic, așa cum se obișnuiește în societatea bună. Din versurile fenomenale ale cântecelor din viața sa, pe care le-a scris pentru chansonnierul Zuza Hubová, s-a mutat pentru a gestiona moștenirea dispărutului poet-mohican Jan Ondruš. A devenit singurul său succesor rămas.

Între timp, după decenii de așteptare, Kubica a debutat și cu propria colecție de poezie. Pentru un poet atât de excelent, publicarea debutului este un eveniment destul de important, deși l-am așteptat mai mult decât cred că toți colegii săi pot.

Chiar și după citirea primei poezii din colecție, este clar că nu există bucăți dietetice. În același timp, Cântecul introductiv al somnului este singurul text original de pe vremea când Kubica scria încă melodii melodice pentru Hubová. Poate că atmosfera mai include Poemul pentru o gospodină abandonată. Alte texte sunt mult mai noi și au o structură foarte diferită de prima, mult mai poetică, mai lizibilă.

Kubica și-a rupt versurile, le-a sfărâmat de parcă le-ar fi vorbit cu glasul unui om rece, care le-a redus la tăcere. Face o pauză după fiecare silabă și se alătură discursului cu vehemență neîncetată. O astfel de urgență este acum rară în poezie și să simți un angajament real în spatele ei, intenția unui adevărat poet.

Vorbirea a vrăjit-o pe Kubica. Ea îi răsuflă gâtul. Ea i-a dat sarcina de a restabili scenariul original al omului, neimprimat de gramatică, pe care nimeni nu are voie să îl scrie astăzi. Ea a luminat-o cu lumină măsurabilă numai în unități mai vechi de luminozitate.

Prin urmare, Kubica nu este compatibil cu niciun curent sau direcție literară, nu aparține nici unei cutii. El aparține unor artiști adevărați, pentru lucrările cărora snobii de astăzi nu plătesc nici măcar cinci coroane. Dar dacă vor primi totuși absoluția acestor versete, își vor da seama că efectul lor este real și cathartic. JÁN LITVÁK