Ca parte a proiectului Starlink, SpaceX proiectează megaconstelații formate din mii de sateliți care ar oferi lumii o acoperire globală a internetului. Cu toate acestea, cei mai mari furnizori de internet prin satelit din lume, HughesNet și ViaSat, sunt departe de a oferi acoperire globală. Nu este surprinzător că costurile sunt un obstacol major. Acest lucru se datorează faptului că satelitul are nevoie de o cantitate mare de combustibil pentru a rămâne stabil pe orbită și pentru a depăși diverse probleme, cum ar fi perturbări ale câmpului gravitațional al Pământului, influența gravitațională perturbatoare a Soarelui și a Lunii și chiar presiunea cauzată de radiația solară. Această cantitate de combustibil dublează de obicei greutatea satelitului.
Studiu nou inginerii de la Aerospace Corporation, publicat în revista Nature Communications, propun să transforme aceste forțe degradante în ceva care ajută la menținerea sateliților pe orbită. Dacă ar funcționa, ar însemna că doar patru sateliți ar putea asigura o acoperire globală neîntreruptă la o fracțiune din cost. Orbitele sateliților sunt în prezent eliptice. Aceasta înseamnă că trebuie să-și aprindă motoarele rachete în poziția cea mai apropiată de Pământ, astfel încât să nu se abată de pe orbită. Patrick Reed de la Universitatea Cornell și colegii săi vor să facă orbite mai circulare.
Sateliții vor trebui astfel să efectueze mai puține manevre de propulsie, reducând astfel necesarul de combustibil, oferind în același timp o acoperire aproape globală. Echipa a efectuat simulări examinând ce tipuri de configurații orbitale ar putea schimba cel mai bine forțele de degradare cu cele care ar susține o orbită circulară stabilă. Simulările au fost efectuate pentru constelațiile a patru sateliți care vor petrece cel puțin 6000 de zile (16,4 ani) pe orbită. După analizarea simulărilor folosind supercomputerul Blue Waters de la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, echipa a găsit două modele care ar putea funcționa.
Prima constelație finalizează o orbită de 24.400 km în 24 de ore și realizează o acoperire continuă de aproximativ 86% din glob. Cu a doua opțiune, debitul de 67.600 km durează 48 de ore, iar acoperirea este de 95%. Intreruperile in zonele cu care se confrunta nu vor dura mai mult de 80 de minute. Desigur, viteza internetului ar fi mai mică datorită creșterii timpului necesar pentru a trimite un semnal de pe o orbită mult mai mare. În aceste sisteme, sateliții (fiecare cântărind aproximativ 1,2 tone) ar avea nevoie de aproximativ 60% mai puțin combustibil pe o perioadă de 6.000 de zile decât ar orbita în configurații convenționale, reducându-și potențial masa cu mai mult de jumătate.
Ar fi mai ușor și mai ieftin să construim, să lansăm, să operăm și să urmărim doar câțiva sateliți pe orbită superioară. Acest concept poate fi, de asemenea, binevenit de către astronomi și experți în deșeuri spațiale, care se tem de efectele negative ale unor proiecte precum Starlink. Alții, pe de altă parte, susțin că într-o rețea de sute până la mii de sateliți, serviciul nu va fi întrerupt dacă unii sateliți nu funcționează corect.