întâmplă

Daniel J. Siegel și Tina Payne-Bryson, autorii cărții Educație calmă pentru disciplină sunt înăbușiți de faptul că pedeapsa corporală este irosită de efect dacă doriți să construiți relații bune cu copiii, învățați-i ceea ce doriți și încurajați-i să se dezvolte optim. Copiii nu ar trebui să fie supuși niciunei forme de violență, cu atât mai puțin persoanelor care le protejează și au încredere. Cercetătorii au descoperit chiar că pedepsele nu au aproape niciun efect asupra schimbării comportamentale și, în multe privințe, sunt asociate cu consecințe negative. Mintea și inima copilului sunt, de asemenea, rănite de umilință, amenințări, izolare față de ceilalți, utilizarea agresivității verbale și psihologice. Este contraproductiv. Atenția copilului se mută de la propriul comportament și de la modul în care se schimbă la reacția părinților la acest comportament, ceea ce înseamnă că copilul nu este deloc angajat în propriile sale acțiuni. În schimb, el se gândește cât de rău și nedrept este părintele său și cum l-a rănit. Reacția părinților subminează astfel ambele obiective ale educației, și anume schimbarea comportamentului Si deasemenea dezvoltarea creierului, deoarece nu oferă copilului posibilitatea de a se gândi la propriul comportament și chiar de a simți vinovăție și remușcare. Pedeapsa corporală provoacă, de asemenea, consecințe fiziologice și neurologice.

Ultimul argument împotriva pedepselor corporale este legat de întrebarea asupra părții din creierul copilului pe care dorim să o influențăm și să o dezvoltăm prin educație. Neurologul american Paul MacLean în teoria sa despre „creierul triun”, el susține că există de fapt trei creiere în creierul uman care au evoluat în procesul de evoluție. Potrivit acestuia, creierul este împărțit în trei părți de bază: creierul reptilelor, creierul emoțional și neocortexul. Cel mai vechi este creierul târâtor, care controlează funcțiile fiziologice de bază, cum ar fi respirație, somn, circulația sângelui sau reflexe. Acest creier nu cunoaște încă emoțiile, nu poate fi fericit, speriat sau supărat. Comportamentul tipic al creierului reptilian este instinctiv: agresivitate, dominare, apărarea teritoriului său. Când șarpele este în pericol, acesta reacționează instinctiv și îl înțepă imediat pe inamic fără niciun semn de emoție. Misiunea sa este să ne protejeze de pericol și folosește trei strategii: atac, evadare și rigiditate. Acestea au fost strategii excelente pentru a supraviețui în junglă, dar nu mai sunt bine întemeiate în secolul XXI. Dacă acest creier stăpânește asupra noastră, viața ne apare ca o luptă și o provocare nesfârșită de atacat.

Creierul emoțional este de fapt sistemul nostru limbic. Este sistemul limbic care este asociat cu apariția emoțiilor. Acest creier uman împiedică adesea noi activități, vrea să ne protejeze de dezamăgirile emoționale și de durere. Creierului emoțional îi plac toate lucrurile dintr-un loc vechi familiar. De multe ori evocă în noi frica de necunoscut și de nou.

Neocortex sau cortexul gri ne oferă capacitatea de a gândi, filozofa, capacitatea de a empatiza și emoțiile de o frecvență mai mare, cum ar fi iubirea, încrederea, recunoștința. Datorită acestei părți din creier, ne urmărim obiectivele și, dacă ne pasă de ceva, depășim cu ușurință frica. Creșterea proporției de cortex cerebral în creier, în special în lobii frontali și cortexul prefrontal, ne-a permis să învățăm limbajul, să planificăm, să gândim în abstract și, de asemenea, să procesăm emoțiile într-un „mod rațional”.

Părinții pot alege, de asemenea, dacă să susțină un creier de reptilă sau, de exemplu, un neocortex. Ele pot declanșa reactivitatea în creierul primitiv al unui copil sau pot implica zonele creierului gânditor, care îi învață pe copii să ia decizii sănătoase și flexibile și să gestioneze bine emoțiile. Dacă creierele reactive sunt adesea declanșate de educație, copiii pierd oportunitatea de a dezvolta partea gânditoare a creierului. În zilele noastre, există deja o serie de modalități eficiente de a crește copiii în modul corect, de asemenea, acționând asupra zonelor creierului gânditor. Vom vorbi despre câteva strategii eficiente în articolele următoare.