• drept civil
  • Dreptul afacerilor
  • dreptul financiar
  • lege administrativa
  • dreptul muncii
  • drept penal
  • Dreptul european
  • alte departamente juridice

Deși nu există un principiu general separat al legislației UE care interzice discriminarea pe motive de obezitate, obezitatea morbidă poate fi inclusă în noțiunea de „handicap” dacă este de natură să împiedice participarea deplină la viața profesională în mod egal cu ceilalți angajați.

sensul

În sprijinul principiului egalității de tratament, Directiva privind egalitatea în muncă1 oferă un cadru general pentru combaterea discriminării în muncă și ocupare. În temeiul prezentei directive, discriminarea pe motive de religie sau convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală la locul de muncă este interzisă. În plus, mai multe articole din tratate și Carta drepturilor fundamentale abordează discriminarea și dizabilitățile, în special articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a UE interzice „discriminarea, în special pe motive de handicap”. Niciuna dintre aceste prevederi nu se referă în mod explicit la obezitate.

Karsten Kaltoft a lucrat pentru municipalitatea Billund din Danemarca ca îngrijitor profesionist angajat să aibă grijă de copiii altor persoane în propria casă timp de cincisprezece ani, când a fost demis la 22 noiembrie 2010. Justificarea concedierii menționa o scădere a numărului de copii, dar nu a existat niciun motiv explicit pentru care a fost ales dl Kaltoft. În timpul angajării sale, domnul Kaltoft nu cântărea niciodată mai puțin de 160 kg, așa că a fost clasificat ca obez cu un IMC de 54. Deși obezitatea domnului Kaltoft a fost abordată la o ședință oficială de concediere, părțile nu sunt de acord cu privire la motivul pentru care a avut loc această discuție și municipalitatea neagă faptul că face parte din baza deciziei de concediere. Cu toate acestea, domnul Kaltoft susține că demiterea sa s-a bazat pe discriminarea ilegală împotriva sa din cauza greutății sale și a introdus o acțiune în fața Curții regionale daneze prin care a solicitat despăgubiri pentru această discriminare.

Retten i Kolding (Curtea de Justiție din Kolding, Danemarca), ascultând cererea dlui Kalftt, a solicitat Curții să clarifice dacă legislația UE, în special Tratatul și Carta, includeau o interdicție separată a discriminării pe motiv de obezitate. Alternativ, se întreabă dacă obezitatea poate fi clasificată ca un handicap și, prin urmare, dacă intră în domeniul de aplicare al Directivei privind egalitatea în muncă.

În avizul său de astăzi, avocatul general Niilo Jääskinen subliniază că nici Tratatul și nici Carta nu menționează în mod explicit obezitatea ca un motiv interzis de discriminare. Prin urmare, o astfel de interdicție ar putea exista doar ca parte a interdicției generale a discriminării pe piața muncii, care ar fi derivată din formularea ilustrativă a articolului 21 din Cartă. Cu toate acestea, Carta este obligatorie pentru statele membre numai atunci când pun în aplicare legislația UE și nu există niciun indiciu că Danemarca pune în aplicare vreo dispoziție din legislația UE care conține o interdicție generală de discriminare pe piața muncii. Avocatul general subliniază că toată legislația UE care interzice conduita discriminatorie reglementează motive specifice de discriminare în anumite domenii materiale și nu interzice niciun tratament discriminatoriu în mod general. Prin urmare, avocatul general Jääskinen conchide că legislația UE nu prevede o interdicție generală individuală de discriminare pe motive de obezitate.

În ceea ce privește întrebarea dacă obezitatea poate fi clasificată drept „handicap” în temeiul Directivei privind egalitatea în muncă, avocatul general subliniază că, deși conceptul de handicap nu este definit în directivă, Curtea a afirmat că „dizabilitatea” în acest context, înseamnă limitări care rezultă din dizabilități fizice, mentale sau mentale pe termen lung care, în combinație cu diverse bariere, pot împiedica o persoană să participe pe deplin și eficient la viața profesională pe o bază egală cu ceilalți lucrători. Astfel, deși nu fiecare boală intră în sfera acestui concept de handicap, unele boli, dacă sunt diagnosticate din punct de vedere medical și cauzează limitări pe termen lung, pot fi clasificate ca handicap în sensul directivei.

Avocatul general Jääskinen subliniază că handicapul rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu sănătate afectată și bariere în atitudini și medii care îi împiedică să participe pe deplin și eficient la locul de muncă. Întrucât scopul directivei este de a combate toate formele de discriminare bazate pe handicap, este posibil să nu existe o legătură între munca în cauză și dizabilitatea în cauză. Deși situația nu afectează capacitatea unei astfel de persoane de a îndeplini un anumit loc de muncă, aceasta poate face totuși dificilă participarea deplină și eficientă pe o bază egală cu ceilalți. Pot exista dizabilități fizice, psihice sau psihice pe termen lung care nu fac imposibilă o slujbă, dar fac ca îndeplinirea respectivă sau participarea la viața profesională în mod obiectiv să fie mai dificilă și obositoare. Exemple tipice sunt handicapurile care afectează în mod semnificativ mobilitatea sau afectează semnificativ simțurile precum vederea sau auzul. Prin urmare, nu este necesar ca domnul Kaltoft să nu își poată desfășura munca de îngrijitor profesionist în municipiul Billund înainte de a se putea baza pe protecția împotriva discriminării pe motiv de handicap prevăzută de directivă.

Avocatul general explică faptul că, deși nu există nicio obligație de a angaja în continuare o persoană care nu poate îndeplini funcțiile esențiale ale unui loc de muncă, trebuie luate măsuri adecvate pentru a se adapta la persoana cu dizabilități, cu excepția cazului în care sarcina angajatorului este disproporționată.

Prin urmare, dl Jääskinen consideră că dacă obezitatea a atins un nivel atât de mare încât împiedică în mod clar participarea la viața profesională, atunci poate fi vorba de un handicap. În opinia sa, doar obezitatea extremă, severă sau morbidă, adică un IMC mai mare de 40, poate fi suficient pentru a provoca restricții precum mobilitatea, rezistența și problemele de dispoziție care constituie o „dizabilitate” în sensul directivei. Este de competența instanței naționale să stabilească dacă obezitatea domnului Kaltoft se încadrează în această definiție.

În sfârșit, avocatul general adaugă că originea dizabilității este irelevantă. Conceptul de handicap este obiectiv și nu depinde de faptul dacă solicitantul a contribuit în mod cauzal la apariția dizabilității sale prin aportul excesiv de energie „auto-provocat”. În caz contrar, dizabilitățile fizice rezultate din asumarea neglijentă a riscurilor în transport sau sport ar fi excluse din conceptul de handicap.