papei

Vatican 10 mai (RV) Să fie Maria, „Mama Speranței”, să ne învețe să privim înainte chiar și în cel mai dens întuneric, când totul pare inutil. Astfel a fost una dintre ideile principale ale catehezei despre speranța Papei Francisc, pe care a prezentat-o ​​astăzi în timpul audienței generale din Piața Sf. Petra.

Înainte de cateheză, s-a auzit un extras din Evanghelia după Ioan: „Mama sa, sora mamei sale, Maria Cleopa și Maria Magdalena, stăteau lângă crucea lui Isus. Când Iisus și-a văzut mama și, împreună cu ea, discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei sale: „Femeie, iată, fiul tău!” Apoi i-a spus ucenicului: „Ah, mama ta!” Și din acel moment ucenicul a luat ea cu el. (Ioan 19: 25-27)

Dragi frați și surori, bună ziua!

În călătoria noastră de cateheză despre speranța creștină, să ne uităm astăzi la Maria, Maica Speranței. Mary a petrecut mai mult de o noapte în călătoria ei ca mamă. De la prima mențiune despre ea în povestea Evangheliei, personajul ei iese în prim plan ca și cum ar fi un personaj dintr-un fel de dramă. Nu a fost ușor să răspundă „da” la invitația îngerului și totuși ea, o femeie în perioada de glorie a tinereții, răspunde cu curaj, în ciuda faptului că nu știe nimic despre soarta care o aștepta. În acel moment, Maria ne apare ca una dintre multele mame din această lume, curajoasă până la extrem când vine vorba de a accepta în propriul pântec povestea unui nou bărbat care se naște.

Acel „da” este primul pas în lunga listă de ascultare - lunga listă de ascultare! - care însoțește călătoria mamei sale. Maria apare astfel în Evanghelii ca o femeie tăcută care deseori nu înțelege tot ce se întâmplă în jur, dar care meditează la fiecare cuvânt și la fiecare eveniment din inima ei.

Există un frumos fragment din modul de gândire al Mariei în această dispoziție: nu este o femeie deprimată de incertitudinile vieții, mai ales când nimic nu pare să meargă pe calea cea bună. Nici nu este o femeie care protestează violent, care se încadrează în soarta vieții, care ne dezvăluie adesea un chip ostil. Dimpotrivă, este o femeie care ascultă: amintiți-vă că există întotdeauna o relație puternică între speranță și ascultare, iar Mary este o femeie ascultătoare care acceptă existența așa cum se dăruiește ei, cu zilele ei fericite, dar și cu tragediile ei, preferăm să nu ne întâlnim niciodată. Până în noaptea înaltă a lui Mary, când fiul ei a fost cuie pe lemnul crucii.

Până în acea zi, Maria aproape a dispărut din povestea Evangheliilor: sfinții autori indică această dispariție lentă a prezenței sale, persistența ei tăcută în fața misterului Fiului care ascultă de Tatăl. Cu toate acestea, Mary reapare într-un moment crucial: când majoritatea prietenilor ei s-au despărțit pentru că se temeau. Mamele nu trădează și, în acel moment, la picioarele crucii, nimeni dintre noi nu poate spune ce a fost o suferință mai dureroasă: fie că suferința unui om nevinovat care moare pe cruce, fie agonia mamei care însoțește ultimul moment al viata ei. Evangheliile sunt circulare și extrem de discrete. Înregistrează prezența Mamei cu un verb simplu: ea „a stat” (Ioan 19:25). Ea a stat. Nu spun nimic despre reacția ei: dacă a plâns sau nu. nimic; nici măcar un indiciu care să-i descrie durerea: imaginația poeților și a pictorilor le-a dat apoi detaliile, oferindu-ne tablouri care au intrat în istoria artei și a literaturii. Dar Evangheliile ne spun doar un singur lucru: ea „a stat”. A rămas acolo, în cel mai rău moment, într-un moment crud, suferind alături de fiul ei. "Permanent".

Mary „a stat”, era doar acolo. Ah, iată-o din nou, o tânără din Nazaret, deja în părul ei de anul trecut, încă în strânsă legătură cu Dumnezeu, care nu trebuie decât să fie îmbrățișat și cu o viață care a ajuns la limita întunericului cel mai întunecat. Maria „stătea” în întunericul cel mai întunecat, dar „stătea”. Nu a plecat. Maria este acolo, prezentă cu fidelitate de fiecare dată când se ține o lumânare aprinsă într-un loc de ceață și ceață. Nici ea nu știa soarta învierii pe care Fiul ei o deschidea pentru noi toți oamenii în acel moment: se află acolo din credință față de planul lui Dumnezeu, pentru care slujnica s-a declarat în prima zi a vocației sale, dar și datorită instinctelor mamei sale.trăperea suferinței. Suferința mamelor. cunoșteam cu toții femei puternice care au suportat multe dintre suferințele copiilor.

O găsim din nou în prima zi a Bisericii, ea, mama speranței, în mijlocul unei comunități de ucenici atât de fragili: unul l-a negat, mulți au fugit, cu toții temători (cf. Fapte 1:14). Totuși, ea a stat pur și simplu acolo, în modul cel mai obișnuit, ca și când ar fi fost un lucru cu totul natural: în Biserica primară învăluită în lumina Învierii, dar și în tremurul primilor pași pe care trebuia să-i facă în lume.

De aceea cu toții o iubim ca pe o mamă. Nu suntem orfani: avem o mamă în ceruri. Ea este Sfânta Maică a lui Dumnezeu. Căci ne învață virtuțile așteptării, chiar dacă totul poate părea absurd: ea, încrezându-se întotdeauna în taina lui Dumnezeu, chiar dacă pare să dispară din cauza răului lumii. În vremuri de necaz, Maria, Mama, pe care Iisus ni le-a dat tuturor, să ne ajute întotdeauna cu pașii noștri, să o vorbească mereu inimilor noastre: „Ridică-te”. Mergeți înainte. Uită-te la orizont, pentru că ea este Mama Speranței. Mulțumesc.