RMACS VSZKY P F T E N A K A M N I O K N A De la fereastra de deasupra străzii, până la horn. Pot să ajung la horn, mi se pare. Peste, peste stradă. Peste ce? Deasupra acestuia, deasupra celui după care. De la fereastra de peste stradă. Este un coș de fum, încă se întâmplă, pur și simplu nu știu dacă. Am ținut ochii mijiți. Dar bine, chiar și așa. Chiar și așa din spatele întunericului ceva. Și nu doar ceva, ci mult. O privire destul de largă. De la fereastra de deasupra, deasupra străzii. Mai mult decât cel pe care tramvai? Desigur, tramvaie, în ambele sensuri. Atât personajele, cât și ambele. Dar mai degrabă îngustat. De la fereastră, de aici, până la coșul de fum de acolo. Nu trebuie să le deschid pentru a-l vedea. Dar îl văd cu ceva ce văd. Când într-o zi, când îl dărâmă. Atunci voi afla că nu știam ce. Ce trebuia să însemne și ce ar trebui să facă. Pe fereastră, dar nu este doar unul dintre acestea. Acesta este înalt, atât de singur, atât de apartenent. 3

descărcare

Pentru sala aceea, nu este coșul de fum al casei. Hall, dar sala de ce? Fabrici, centrale termice, centrale electrice? Ce avea, ce avea coșul de fum. Într-o zi îl vor dărâma. Sunt din ce în ce mai puțini, în toată țara. Îl dărâmă și vom afla la ce se referea. Și ce altceva va trebui să facă. Căci chiar acel loc liber după el. Va trebui să facă ceva. De la fereastra de deasupra coșului de fum al străzii. Câte vizualizări în fiecare dimineață? Mă întind aici, mă întind acum. Pentru că aici, sub fereastră, chiar lângă calorifer. Strada este sculptată pe cealaltă parte a ferestrei. La ceva, o adâncime de două etaje. Pe cealaltă parte a ferestrei, cu două etaje mai jos, tramvaie în unele direcții. Și vizavi de coș. Și câte opinii despre el și pentru cât timp? De câte ori să te ridici și să te uiți la el? Când mă întind, îi voi recupera din nou. Voi încerca să rămân așa cum m-am ridicat. Mă întind, dar nu la coș. Îl trag și închid blindul. Nu o voi trage în jos, o voi scoate. Mă retrag și el dispare, desigur. Nu m-am întins și totuși nu-l mai văd. 4 M a c s o v s z k y

Când folosesc aceste cuvinte: Tramvai, coș de fum, telefon, frigider. De ce să le folosesc când nu știu dacă este cineva. Sau pe cineva, dar nu uneori. Nu chiar uneori, ci de un deceniu. Oficiu poștal, ziar, tastatură, bilet, tacâmuri. Da, de un deceniu. Dacă cineva îi va înțelege peste un deceniu. Dar doar intenționat. Ce cuvinte ar trebui să folosesc pentru a face ceva. Nu o afirmație, ci ceva. Mai bine ceva decât o declarație. Carte, pahare, farfurie, parchet, dischetă. Pe scurt, pentru a face ceva din toate acestea. A rămas de înțeles timp de decenii. Poate că versul a rămas de înțeles timp de un deceniu. Va fi ceea ce rămâne cel puțin parțial de înțeles. Dar inca. La ce cuvinte ar trebui să apelez? Odată ce le folosesc. O folosesc, dar nu știu dacă acestea sau complet. Îi folosesc pentru a-i urmări cum tusesc. Stau, neîndemânatici, gălăgioși, gri și palizi. De ce am folosit-o, de ce cred. De ce altul, de ce cred că va fi înțeles din nou. Și că ar înțelege mai târziu ceva la care acum nu este foarte bun. Acesta nu este secolul al XIX-lea. Actor, editor, ordine de călătorie, decupaj, cerneală. M a c s o v s z k y 5

t m a v a k o m o r a Critic literar, eseist și traducător JOZEF BžOCH se bucură de bucuria anilor 80 de trei luni încoace. Așa cum a scris autorul intrării în dicționar (Dicționarul scriitorilor slovaci), un critic non-tactic care se mută cu încredere în domeniul literaturii slovace din secolul al XX-lea. Și ar trebui adăugat că Jozef Bžoch este la fel de critic în labirintele prezentului din ce în ce mai confuz al acestui douăzeci și unu. A studiat slovacă și franceză, a editat la Práce, Kultúrný život și Slovenské pohledy, iar în a doua jumătate a anilor 1960 a lucrat la Institutul de literatură slovacă al Academiei de Științe Slovace. După 1968, a fost închis din motive politice, urmat de eliberarea sa din institut și interzicerea publicării. A revenit la viața literară normală abia după 1989. Din bibliografie: Forme de poezie slovacă (1961), Opera poetică a lui Pavel Horov (1964), Contacte (1970, cartea a fost casată), Sâmbătă literară (1990), Din Caietul criticilor (2001). Zilele sale literare obișnuite în cotidianul IMM-urilor au transformat săptămâna asta de miercuri săptămânală într-o zi de sărbătoare, cel puțin pentru fanii literaturii. 11

NS O L O T R U K M A R T I P l a n k t ó n g r a v i t a c i e (f r a g m e n t) Planctonul gravitației este un ligament de mâncare pur impersonal, care ne oferă să trăim din dragoste. Un set abstract, aproape evaziv, de subseturi de sisteme prin mijloace obișnuite, care nu vor să renunțe la puterea lor distinctivă, adică în principal pâinea și jocurile ei de găuri. Ideea pur abstractă a unui făptuitor specific, care, prin eliberarea planctonului, își descrie în mod materialist procedura și interesul real, dar în același timp ne spune cum să o facem. intre noi. cum se face așa. doar așa se poate întâmpla? când un sistem inerțial de măr și un Newton sunt suficienți pentru a intra în univers cu convingerea stelelor simple din jurul capului și ne învață în mod constant să argumentăm sferic astfel încât să accelerăm împărțirea nucleului acceptat al ideii spre eureka într-un experiment relativist Cine râde ultima dată la ce sfârșit de cuvânt? 35

Astfel, chiar și în cel mai rău caz, există cel puțin o mică consolare: întregul spectru al unui făt copt, o dovadă matură a non-arbitrariului de a atinge capul, în conștiință, un placentoid aruncat, care este împrăștiat într-un mișcare împrăștiată cu țipete atotștiitoare. și chiar înainte de a se răcori spre fortăreață, el se închide brusc excentric în indeterminarea cerebrală, dar totuși, îmi place să prind cel puțin o parte din acel țipăt irepetabil din spațiu în codul flexibil al sistemului său, și așa uneori chiar îl ușurăm, nu să se teamă de copilul sferei data viitoare. zboară către sine, se reîncarcă prin combinația de oxigen, navighează prin crearea de sine aerodinamică și continuă fericit să facă din vechile tăieri o excreție vie, un modul de arhitectură fluidă, intervenția va crea o curte pentru noi forme de mișcare. Amin, amin, vă spun, planctonul gravitației este tăcut, dar o demonstrație și mai masivă a puterii. Este coordonat doar de funcțiile fractale ale limitelor fragile fragile ale originalității. Haideți să urcăm în vedere, să creăm un coridor: strălucirea terifiantă a micro-lumii vine și deschide chiar și cele mai închise roci. Este suficient să stăpânim doar ceva precum polenul, iar căpușa revine, senzația de furnicături în degete, ne lasă să ne sprijinim singuri pe aer și îl ridicăm, 36 S o l o t r u k

ce caută urme de proto-materie, când înnebunește, hipersensibil, nu știe unde are propriul corp și unde simte doar ceva. Ceva care miroase a putreziciune, altele decât măruntaiele sale vii, pe care le mai are pretutindeni, precum polenul universal al unui fluture spectral într-un dans derviș, cufundat în dulceața polenului newtonian natural, care zumzăie prin policheta aerului între toată lumea și toată lumea fără a pierde timpul. Variațiile infinit de sinuoase ale reciprocităților se răspândesc prin semnificațiile din jurul arcurilor. Strunopsík trimite cu bucurie ritmuri, sacrificate simțului mirosului, chiar nu știe ce altceva să facă, literalmente în afară, într-o transă din eureka anyismului, o creatură a mirosului (ceva din nimic), groasă până la sațietate, nu poate ajunge până când urechile lui nu sar ca o formație de jazz așezată pe un salt, împrăștiată în pământ în funcție de înălțimi diferite. 40 S o l o t r u k

54 g a l é r i a r o m b o i d u 2 0 0 7 l P a v o l M a c h o

g a l é r i a r o m b o i d u 2 0 0 7 l P a v o l M a c h o 55

56 g a l é r i a r o m b o i d u 2 0 0 7 l P a v o l M a c h o

g a l é r i a r o m b o i d u 2 0 0 7 l P a v o l M a c h o 57

58 g a l é r i a r o m b o i d u 2 0 0 7 l P a v o l M a c h o

M U SÍ M E B Y Ť P M M L L L Pentru tine și pentru mine suntem scăldați în tăcere: Aici, unde peisajul este scufundat în tăcere și doarme în moliciunea Serii Strălucitoare La încheietura mâinii nopții. Satele luminoase, ca vechii bardi în rugăciune, vin la noi în tăcere prin câmpurile de porumb, printre oile îmblânzite. Am vrea să aparținem aici, somnul nu are o față urbană, Adânc, ușor și neacoperit Ca conturul unei frunze într-o ceașcă de ceai; numai Cunoștințele din inimile noastre ne-au acoperit ochii cu mucegai: Nu avem de ales: vedem Tot ce plânge, zile nenorocite În această țară umilită, unde se amestecă trâmbițele Taxi și imensă speranță Cu fiecare bucată de pământ, aici sau oriunde altundeva. 2 3. U L I C A S A K A N A V I N N B I Sunteți în picioare lângă fereastră și luminile clipesc pe stradă. Zboară un troleibuz, care la începutul serii Sabatului va considera casa unei vânzătoare și a unor oficiali. O pisică rătăcită urla peste un coș de gunoi închis. Camelotii încolțesc și schimbă rapoarte despre crime cu câțiva bănuți. Iar noi, încuiați, în siguranță o vreme, până mâine. Îți aluneci din haine, îți sufleci ciorapii, cu grijă împotriva ochiului tău. Atât de gol, cu o lumină moale pe pielea moale, ezitați o clipă. Apoi te întorci spre mine și zâmbești, așa cum știu doar femeile, care, după o lungă minciună cu iubitul său, câștigă virginitate. Cina noastră este simplă, dar suntem uimitori. 62 P a t c h e n

M I L U J M A T A K Iubește-mă ca un copac, un copac unde cântă păsările și vântul Deși știu cât de reală este noaptea, Și nimeni nu poate dura mult, fără niciun cost. Iubeste-ma asa. Iubește-mă la fel ca ploaia, ploaia care ascunde vocile celor aleși și nebuni, săracii morți din vremurile vechi - vieți, considerate și respinse, care ne așteaptă. Ploaia cade Și florile cresc pe mormintele dușmanilor noștri. Iubeste-ma asa. FOX Pentru că zăpada este adâncă Și fără pată în timp ce albul cade prin aerul alb Pentru că sângerează puțin din locul în care au împușcat Pentru că vânătorii au puști Și câini picioarele călăilor Pentru că aș vrea să o iau în brațe Și tratează-i rana P atchen 63

Pentru că nu poate renunța la moarte Pentru a nu ucide tânărul în sine nu știu ce să spun despre moartea unui soldat Pentru că moartea este ceea ce nu se poate compara V A R I V I E H A R M O N I K A S V O J I M I T R Y S K A M I ​​S T R I E Ľ AŤ? Am scris deja acest lucru cu siguranță. Acesta este secretul țării dvs.: singurul său copac mai verde; singurul ei cer adânc frumos aranjat și ținut în timp ce ne ținem drag; încăpățânat din lipsă de rușine, dar orbul, care s-a aplecat mult, m-a lovit pe umăr și mi-a mutat cuvintele către vântul prăfuit Și acum stau aici în tăcere în timp ce fiarele blestemate îmi adulmecă mâinile goale cu toată respirația știind că felul în care creez nu este adecvat la sugestia unui bombardament submarin sau urban. L E V Y O H Ň A B U D Ú Ď A L E J L O V I Ť Leii de foc Vor continua să vâneze în această țară neagră. Dinții lor îți vor mușca gâtul moale. Ghearele lor vor ucide. O, leii focului vor fi alertați și vor umple văile cu furia lor. Căci sunteți bolnavi de murdăria banilor voștri; pentru că sunteți înghițiți în mijlocul războiului vostru; pentru că sunteți nelegiuiți și viteji și plini de puroi de la uciderile fariseilor; pentru că v-ați întors fața de la Dumnezeu; 64 P a t c h e n

O, leii de foc așteaptă în umbrele târâtoare ale lumii tale și ochii lor îngrozitori te privesc. P A S T O R A L Un porumbel merge cu picioarele lipicioase Pe coroanele verzi ale migdalilor. Penele ei devastate de căldură, Ca mierea care picură leneș în umbre. Oricine ar sta în acea livadă, plină de pace și liniște, ar observa cu greu un deal în apropiere Cu trei brațe ciudate de lemn ridicate deasupra unei mulțimi de oameni nemișcați, Deasupra coifelor soldaților lui Pilat care străluceau ca dinții de argint la soare. SERA FRUMOASĂ Seara în catedrală, clinchetul lumânărilor Despre aerul înghețat Ești frumoasă Ochii tăi frumoși, buzele, părul ACH, FĂRĂ PERMISIE Ú Seri ca potirele Din care beau acoperișuri mici și copaci Până când mâna lor aspră Zdrobește unul după altul Oh, frumos tu P atchen 65

Țara Mea Sfințenie, Imaculată Har Primăvara mea Aici, unde iarnă domnește Oh, acolo în strălucirea lumânărilor Mai frumos decât pe orice față a legendelor Există ochii tăi, părul tău și panta era atât de perfidă și incertă încât oamenii legii și sătenii s-au plimbat pe câmpurile întinse de deasupra capului său, oferindu-i siguranța în care s-a îngăduit. Ne întindem în pat și când se termină ne întindem împreună în întuneric. ușă Cai micuți împodobiți galopează liniștiți în jur Toată lumea este bogată, dar nimeni nu are bani Te pot iubi Mulțumesc Domnului că te pot iubi Despre tot ce ni s-a întâmplat nu poate avea puști sau suspiciuni Nu dormi frumos? Nu adormi acum, somnul ar putea arăta ca un ghid pentru moartea ușoară, iar moartea este ceva care trebuie să apară într-o poezie în afară de modul în care corpurile noastre s-au transformat în aripi și au zburat și au zburat unul în celălalt. 66 P a t c h e n

CÂND VISA JUDUROBILUL MIXT Când ne-am făcut atât de frumoși Putem naviga în visele noastre separate Pe podeaua muzicii, pe care se află mantia albă a copilăriei Oh, dragostea mea, privighetoarea aurului, păpușa mea lungă moale Imagini de flori ți-am decorat buzele casa mohorâtă Am mâinile îndoite unde ți-au alunecat pe șoldurile tale iritante E bine să mă săturez de o treabă atât de grozavă Sunt ca Dumnezeu când simt că respiri sub mine Cupa de pe masă este plină de o dimineață. Nu lăsa pe nimeni să intre și să ne trezească. În transparența tăcerii, capetele de lauri se îndepărtează de moarte de la viață și de la orice altă mică degradare comună. În transparența tăcerii, capetele de lauri ale Spiei. Tăcerea din jurul nostru încă vorbește; dar nimeni nu știe ce a spus. În transparența tăcerii, Realitatea vorbește. Poate dintr-o mantie drapată peste un cap de dafin. Pa t c h e n 67

NICIODATĂ Nu mai există loc pentru viață Ar fi mai bine să continuăm Lumina nu mai apare Lumea aceasta este tăiată, gata Să intre întunericul Să bage noaptea Să rămână piatra pe piatră Să se încheie Minciuna se spune mai mult decât des Adevărul însuși este rănit Să fie El picură și dă pace Casei veșnice pentru curvele cumplite Procesiuni funerare de la lumină la lumină Să se sfârșească în cele din urmă și să scrie fiecărei mari vinovății sale Tradus și scris o notă introductivă despre autor de PETER MILČÁK. 68 P a t c h e n