ANEXA nr. 2 LA DECIZIA AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ, EV. Nu. 2107/2288
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
Ceftriaxone Kabi 1 g, pulbere pentru soluție injectabilă
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluție injectabilă conține ceftriaxonă sodică echivalentă cu 1 g ceftriaxonă.
Conținut de sodiu: 83 mg (echivalent cu 3,6 mmol).
Produsul nu conține auxiliari sau conservanți.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluție injectabilă
Flacoanele conțin o pulbere albă până la ușor galbenă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Ceftriaxone Kabi 1 g este indicat pentru tratamentul următoarelor infecții cauzate de microorganisme sensibile la ceftriaxonă (vezi pct. 5.1) dacă este necesar un tratament parenteral:
- Infecții ale urechii, nasului și gâtului
- Infecții ale tractului respirator inferior
- Infecții ale rinichilor și ale tractului urinar
- Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi, inclusiv infecții ale plăgilor
- Infecții genitale, inclusiv gonoree
- Infecții abdominale (peritonită)
- Infecții ale oaselor și articulațiilor
- Profilaxia perioperatorie la pacienții cu risc crescut de infecții
- borrelioza Lyme (stadiile II și III)
- Tratamentul febrei neutropenice
Ar trebui luate în considerare recomandările oficiale pentru utilizarea agenților antibacterieni adecvați pe site.
4.2 Doze și mod de administrare
Ceftriaxonă Kabi 1 g pulbere pentru soluție injectabilă se administrează sub formă de injecție intravenoasă lentă în bolus sau ca injecție intramusculară profundă după diluarea soluției, conform instrucțiunilor de mai jos (vezi și secțiunea 6.6).
Doza și calea de administrare trebuie să fie determinate de severitatea și localizarea infecției, susceptibilitatea agentului microbian, vârsta pacientului și starea generală.
Adulți și adolescenți de la vârsta de 12 ani? 50 kg:
Doza uzuală este de la 1 la 2 g de ceftriaxonă o dată pe zi (la fiecare 24 de ore). În infecțiile severe sau infecțiile cauzate de microorganisme mai puțin sensibile, doza poate fi crescută la 4 g o dată pe zi, intravenos.
Nou-născuți (vârsta 0-14 zile):
20 - 50 mg per kg de greutate corporală intravenos o dată pe zi (intervale de 24 de ore).
Chiar și în cazul infecțiilor severe, doza zilnică nu trebuie să depășească 50 mg per kg de greutate corporală.
Copii cu vârsta cuprinsă între 15 zile și 12 ani cu o greutate corporală de 50 kg) 1 - 2 g
maxim: 4 g o dată pe zi
Adulți (> 17 ani) 1 - 2 g
maxim: 4 g o dată pe zi
maxim: 4 g o dată pe zi
Doze speciale recomandate:
Tratamentul începe cu 100 mg pe kg de greutate corporală o dată pe zi - nu depășiți 4 g pe zi. Odată ce sensibilitatea agentului patogen a fost determinată, doza poate fi redusă în consecință.
La nou-născuții cu vârsta cuprinsă între 0-14 zile, doza nu trebuie să depășească 50 mg/kg/24 ore.
Doza zilnică obișnuită de ceftriaxonă trebuie administrată cu 30-90 minute înainte de operație. O doză unică este de obicei suficientă.
În cazuri necomplicate, o doză unică de 250 mg ceftriaxonă intramusculară trebuie administrată pacienților adulți și adolescenților cu vârsta peste 12 ani sau cu o greutate mai mare de 50 kg. În caz de sensibilitate scăzută a microorganismelor, poate fi necesară o creștere a dozei. Alte forme de dozare sunt disponibile pentru aceste recomandări de dozare. Infecția întâmplătoare cu Treponema pallidum (lues) trebuie exclusă înainte de a începe tratamentul cu ceftriaxonă.
Boala Lyme (stadiile II și III):
La adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani, doza terapeutică este de 2 g/zi de ceftriaxonă și tratamentul trebuie să dureze cel puțin 14 zile. În cazurile severe, date despre utilizarea dozelor de până la 4 g pe zi.
La copiii cu vârsta sub 12 ani, doza este de 50 până la 100 mg/kg greutate corporală o dată pe zi până la o doză maximă de 2 g timp de cel puțin 14 zile.
Nu este necesară ajustarea dozei zilnice de ceftriaxonă la pacienții cu insuficiență a funcției renale cu clearance al creatininei> 10 ml/min, cu condiția ca funcția hepatică să fie normală. În cazul insuficienței renale cu un clearance al creatininei de 10 ml/min, doza zilnică la pacienții adulți nu trebuie să depășească 2 g.
La pacienții cu afecțiuni hepatice, doza zilnică de ceftriaxonă nu poate fi modificată, cu condiția ca funcția renală să fie normală (vezi pct. 4.8).
Insuficiență renală și hepatică:
În cazul insuficienței hepatice renale și concomitente, concentrațiile serice ale ceftriaxonei trebuie monitorizate în mod regulat și doza ajustată corespunzător pentru copii și adulți (vezi pct. 4.4 și 5.2).
Hemodializă sau dializă peritoneală:
Deoarece doar un volum foarte mic de ceftriaxonă trece prin membrana de dializă, nu este necesară nicio doză suplimentară de ceftriaxonă după dializă. Deoarece rata de eliminare la acești pacienți poate fi redusă, concentrațiile serice ale ceftriaxonei trebuie monitorizate pentru a determina dacă este necesară ajustarea dozei.
La pacienții aflați în dializă peritoneală ambulatorie continuă (CAPD), ceftriaxona poate fi administrată fie intravenos, fie, în cazul infecțiilor asociate CAPD, poate fi adăugată direct la soluția de dializă (de exemplu, 1-2 g de ceftriaxonă în prima soluție de dializă în ziua corespunzătoare) (vezi secțiunea 6.6).
Ceftriaxona se administrează de obicei intravenos. Injecția intravenoasă trebuie administrată cel puțin 2-4 minute direct în venă sau printr-o linie de perfuzie intravenoasă conținând 0,9% soluție de clorură de sodiu pentru perfuzie sau 5% soluție de glucoză pentru perfuzie.
Calea de administrare intramusculară a ceftriaxonei este rezervată pentru intervenții izolate și situații clinice excepționale și ar trebui să facă obiectul unei evaluări beneficii/riscuri. Nu este indicat pentru boala Lyme și afecțiuni severe, cum ar fi sepsis sau meningită și la copiii cu vârsta sub 12 ani. (vezi și secțiunea 4.3).
Datorită necesității diluării cu lidocaină, injecția intramusculară de Ceftriaxone Kabi 1 g nu este indicată în timpul sarcinii și alăptării (vezi și pct. 4.6).
Pentru a pregăti o injecție intravenoasă, Ceftriaxone Kabi 1 g este dizolvat în 10 ml de apă pentru preparate injectabile. Durata injecției trebuie să fie de 2 până la 4 minute. Dacă Ceftriaxone Kabi se injectează prea repede (în mai puțin de 1 minut) printr-un cateter venos central, poate apărea o aritmie severă.
Soluția injectabilă diluată este galben pal și nu interferează cu eficacitatea sau tolerabilitatea Ceftriaxonei Kabi 1g.
Soluția diluată trebuie inspectată vizual. Ar trebui utilizată numai soluția limpede fără particule vizibile.
Produsul diluat este de unică folosință și orice cantitate de soluție neutilizată trebuie aruncată.
Pentru administrare intramusculară, Ceftriaxone Kabi 1g pulbere pentru soluție injectabilă trebuie dizolvată în 3,5 ml soluție de clorhidrat de lidocaină 1% (vezi și pct. 6.6) și introdusă adânc în mușchiul gluteal. Nu trebuie injectate mai mult de 1 g de ceftriaxonă într-o parte a corpului. Doza zilnică maximă administrată intramuscular nu trebuie să depășească 2 g.
Injecția intravasculară trebuie evitată întrucât lidocaina intravasculară poate provoca reacții adverse grave. Rezumatul caracteristicilor produsului pentru o soluție de clorhidrat de lidocaină 1% trebuie luat în considerare.
Durata normală a terapiei depinde de natura infecției. În general, ceftriaxona trebuie continuată cel puțin 48-72 de ore după normalizarea temperaturii corporale și dovezi ale eradicării bacteriene. Poziția recomandată pentru indicații speciale trebuie luată în considerare.
4.3 Contraindicații
Hipersensibilitate la medicament, la alte cefalosporine.
În trecut a fost raportată o reacție de hipersensibilitate imediată sau severă la penicilină sau la orice alt medicament beta-lactamic (vezi pct. 4.4).
Nou-născuți prematuri
- datorită hiperbilirubinemiei și deplasării bilirubinei de la legarea la proteinele serice cu risc de encefalopatie bilirubinică și leziuni cerebrale
Nou-născuți (până la 28 de zile) în caz
- hiperbilirubinemie datorată riscului ca ceftriaxona să deplaseze bilirubina de la legarea de proteinele serice și riscul de afectare a creierului
- suplimentarea concomitentă de calciu parenteral datorită riscului unei posibile leziuni renale și pulmonare fatale (tubuli și parenchim) după precipitarea ulterioară a sărurilor de calciu ceftriaxonă (vezi și pct. 4.4, 4.8 și 6.2)
Administrarea intramusculară de Ceftriaxone Kabi 1 g este contraindicată în tratamentul bolii Lyme (stadiile II și III), în tratamentul infecțiilor severe și la copiii cu vârsta sub 12 ani. (vezi secțiunea 4.2)
Toate contraindicațiile legate de lidocaină, inclusiv contraindicațiile în timpul sarcinii și alăptării, se aplică și administrării intramusculare de ceftriaxonă diluată cu lidocaină (vezi secțiunile 4.6 și 5.3).
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Pot apărea reacții de hipersensibilitate de orice severitate la șoc anafilactic (vezi pct. 4.8).
O atenție deosebită trebuie acordată recunoașterii oricărui tip de reacție de hipersensibilitate la penicilină sau la alte medicamente beta-lactamice din trecut din cauza unei posibile alergii încrucișate.
Reacțiile de hipersensibilitate la ceftriaxonă sunt mai probabile la pacienții cu orice alt tip de hipersensibilitate sau astm bronșic.
La pacienții cu diateză alergică, trebuie administrată o precauție specială la injecțiile cu ceftriaxonă, deoarece reacțiile de hipersensibilitate apar mai rapid și sunt mai dificile după injecția intravenoasă (vezi pct. 4.8).
Reacțiile severe de hipersensibilitate acută și șocul anafilactic necesită întreruperea imediată a ceftriaxonei și inițierea procedurilor adecvate de urgență.
În cazul insuficienței renale severe, însoțită de insuficiență hepatică, se recomandă o reducere a dozei, așa cum este descris la punctul 4.2.
În caz de insuficiență renală și hepatică concomitentă, nivelurile serice de ceftriaxonă trebuie monitorizate la intervale regulate.
Fiecare administrare de antibiotice poate duce la o creștere a agenților patogeni rezistenți la medicamente. Trebuie remarcate semnele infecției ulterioare cu astfel de agenți patogeni (inclusiv drojdie și ciuperci). Infecțiile secundare trebuie tratate în mod adecvat (vezi și pct. 5.1).
Pacienții care dezvoltă diaree hemoragică severă și persistentă în timpul sau după tratamentul cu ceftriaxonă ar trebui să ia în considerare colita pseudomembranoasă care poate pune viața în pericol, cauzată în principal de Clostridium difficile (vezi pct. 4.8).
În funcție de indicația inițială, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă și trebuie făcute intervenții terapeutice adecvate: administrarea de antibiotice specifice/chimioterapice cu efect dovedit clinic. Antiperistalticele sunt contraindicate.
Ceftriaxona nu trebuie diluată și administrată concomitent cu soluții care conțin calciu, chiar și în linii de perfuzie separate
În timpul administrării concomitente a terapiei cu calciu, au fost raportate reacții adverse severe la sugarii prematuri și prematuri datorită precipitațiilor de calciu-ceftriaxonă în plămâni și rinichi din cauza volumului scăzut de sânge și a unui timp de înjumătățire mai lung de ceftriaxonă decât la adulți. Aceste reacții au cauzat în unele cazuri deces, deși ceftriaxonă și calciu au fost administrate în momente diferite și în linii intravenoase diferite (vezi și pct. 4.3, 4.8 și 5.2).
Datorită riscului de incompatibilități fizice sau chimice, ceftriaxona trebuie diluată și amestecată numai cu soluțiile specificate la punctul 4.2.
Ceftriaxona poate precipita în vezica biliară și rinichi și este apoi detectabilă sub formă de umbre cu ultrasunete (vezi pct. 4.8). Acest lucru poate apărea la pacienți de toate vârstele, dar este mai probabil la sugari și copii mici, care primesc de obicei o doză mai mare de ceftriaxonă în funcție de greutatea corporală.
Doze mai mari de 80 mg/kg greutate corporală trebuie evitate la copii - cu excepția indicației pentru meningită - din cauza unui risc crescut de formare a precipitatului biliar. Deși nu există, de fapt, dovezi clare ale dezvoltării calculilor biliari sau a colecistitei acute la copii sau nou-născuți tratați cu ceftriaxonă, se recomandă o abordare conservatoare atunci când apar precipitații de ceftriaxonă în vezica biliară (vezi și pct. 4.8).
Pacienții cu factori de risc pentru staza biliară/nămolului biliar, de ex. au un risc crescut de pancreatită înainte de inițierea terapiei principale, boli severe și nutriție parenterală completă (vezi și pct. 4.8). Rolul ceftriaxonei ca factor declanșator al precipitațiilor biliare nu poate fi confirmat.
Cefalosporinele, ca grup, tind să se adsorbe la suprafața membranelor celulelor roșii din sânge și să reacționeze cu anticorpi direcționați împotriva medicamentului, provocând astfel un test pozitiv al lui Coombs și, ocazional, anemie hemolitică destul de ușoară. În acest sens, poate apărea reactivitate încrucișată cu peniciline.
Nivelurile ridicate de rezistență la ceftriaxonă (> 60%) în unele țări europene ar trebui luate în considerare atunci când se infectează sau se demonstrează că este suspectată infecția cu Pseudomonas aeruginosa (vezi pct. 5.1). În infecțiile cauzate de Pseudomonas aeruginosa cu susceptibilitate dovedită la ceftriaxonă, combinația cu aminoglicozide asigură prevenirea rezistenței secundare.
Pentru infecțiile cauzate de alte bacterii la pacienții cu febră neutropenică, tratamentul intervențional cu ceftriaxonă trebuie combinat cu aminoglicozide.
În cazul administrării concomitente de cefalosporine și aminoglicozide, trebuie avute în vedere incompatibilitățile fizice și chimice și un risc crescut de oto- și nefrotoxicitate.
Monitorizarea funcției renale și hepatice și a parametrilor hematologici la intervale regulate este indicată în timpul tratamentului de lungă durată (vezi pct. 4.8).
Acest medicament conține sodiu 3,6 mmol (sau 83 mg) pe doză, care trebuie luat în considerare de pacienții care urmează o dietă controlată de sodiu.
Pentru administrarea intramusculară de ceftriaxonă, trebuie luat în considerare Rezumatul caracteristicilor produsului produsului de diluare care conține lidocaină.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Antibioticele bacteriostatice precum cloramfenicolul și tetraciclina pot contracara activitatea antibioticelor bactericide precum ceftriaxona, în special în infecțiile acute însoțite de proliferarea rapidă a microorganismelor.
Prin urmare, nu se recomandă utilizarea concomitentă de ceftriaxonă și antibiotice bacteriostatice.
Spre deosebire de alte cefalosporine, probenecidul nu previne secreția tubulară de ceftriaxonă.
Ceftriaxona poate afecta negativ eficacitatea contraceptivelor hormonale. Prin urmare, este adecvat să se utilizeze contraceptive non-hormonale suplimentare.
Testul Coombs poate fi fals pozitiv în timpul tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Metodele non-enzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot duce la rezultate fals pozitive. Prin urmare, determinarea glucozei în urină în timpul terapiei cu ceftriaxonă trebuie efectuată enzimatic.
Ceftriaxona poate duce la rezultate fals pozitive în determinarea galactozei în sânge.
4.6 Sarcina și alăptarea
Ceftriaxona traversează placenta către embrion/făt. Există experiență insuficientă cu utilizarea ceftriaxonei la om: datele din experimentele pe animale nu au evidențiat efecte adverse asupra reproducerii (vezi pct. 5.3 date preclinice).
Ca măsură de precauție, ceftriaxona trebuie utilizată în timpul sarcinii după o evaluare a raportului beneficiu/risc, în special în primul trimestru.
Ceftriaxona este excretată în laptele matern în concentrații scăzute. Ceftriaxona trebuie utilizată numai după stabilirea unui raport beneficiu/risc.
Sugarii care alăptează pot dezvolta diaree și infecții fungice ale membranelor mucoase, astfel încât alăptarea trebuie întreruptă. Trebuie luată în considerare posibilitatea hipersensibilității.
Suplimentar pentru pulbere și soluție injectabilă - administrare intramusculară:
Ceftriaxona și lidocaina nu trebuie utilizate în timpul sarcinii (vezi pct. 4.3). Nu sunt disponibile studii clinice controlate și date la femeile gravide. Datele referitoare la ceftriaxonă în experimentele pe animale nu au evidențiat efecte adverse asupra reproducerii. Experimentele pe animale tratate cu lidocaină au arătat unele dovezi ale modificărilor neurocomportamentiste, dar nu au efecte embriotoxice sau teratogene.
Lidocaina se excretă în laptele matern în concentrații scăzute. Ceftriaxonă cu lidocaină nu trebuie utilizată în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Ceftriaxona nu are nicio influență sau are o influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie avute în vedere reacții adverse precum hipotensiune arterială sau vertij (vezi pct. 4.8).
4.8 Reacții adverse
Nașteri premature și nou-născuți
Au fost raportate reacții adverse severe, chiar și decesul, la nou-născuții prematuri și la termen tratați intravenos cu ceftriaxonă și calciu, datorită precipitării sărurilor de calciu ceftriaxonă în plămâni și rinichi. (vezi și secțiunile 4.3 și 4.4).
Următoarele reacții adverse au fost observate la utilizarea ceftriaxonei:
În această secțiune, reacțiile adverse sunt definite după cum urmează:
Foarte frecvente (> 1/10)
Frecvente (? 1/100 până la 2 mg/l
Streptococ (serolog. Gr. A, B, C, G)? 0,5 mg/l> 0,5 mg/l
Streptococcus pneumoniae? 0,5 mg/l> 2 mg/l
Haemophilus influenzae? 0,12 mg/l> 0,12 mg/l
Moraxella catarrhalis? 0,12 mg/l> 0,12 mg/l
Neisseria gonorrhoeae? 0,12 mg/l> 0,12 mg/l
Neisseria meningitidis? 0,12 mg/l> 0,12 mg/l
Nespecifice - puncte de întrerupere specifice **? 1 mg/l> 2 mg/l
* Pentru Stafilococ, se utilizează rezultatele testelor pentru oxacilină. Stafilococul rezistent la oxacilină este evaluat ca fiind rezistent la cefalosporine.
** în general pe baza farmacocineticii serice
Prevalența rezistenței dobândite în tulpini selectate poate varia geografic și în timp, iar informații locale despre rezistență sunt de dorit, în special în tratamentul infecțiilor severe. Trebuie solicitat sfatul experților, dacă este necesar, dacă prevalența locală a rezistenței este de așa natură încât utilizarea agentului pentru cel puțin unele tipuri de infecții este discutabilă. În special, în caz de infecții severe sau eșecul terapiei, trebuie căutat un diagnostic microbiologic, inclusiv verificarea microbului și a susceptibilității acestuia.