Textul aprobat al autorizației de introducere pe piață, ev. Nr.: 2017/06791-REG
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
Furosemid Xantis 40 mg
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conține 40 mg de furosemid.
Excipient cu efect cunoscut: 84,125 mg lactoză monohidrat.
Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, marcate pe o față, cu diametrul de 7 mm.
Comprimatul poate fi împărțit în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Furosemid Xantis este indicat pentru tratamentul:
- edem secundar în afecțiuni cardiace sau hepatice
- edem secundar în boala renală (tratamentul bolii primare este necesar în sindromul nefrotic)
- edem secundar în arsuri
4.2 Doze și mod de administrare
Doza este determinată individual în funcție de răspunsul pacientului. Trebuie utilizată întotdeauna cea mai mică doză la care se obține efectul dorit.
Următoarele doze sunt utilizate la adulți:
Doza de furosemid este determinată individual în funcție de răspunsul la tratament. Trebuie utilizată întotdeauna cea mai mică doză eficientă.
Edem secundar în afecțiuni cardiace sau hepatice
Doza inițială uzuală este de un comprimat (echivalent cu 40 mg furosemid). Dacă nu apare diureză satisfăcătoare, după 6 ore doza unică poate fi crescută la 2 comprimate (echivalent cu 80 mg furosemid). Dacă nu se realizează diureza adecvată, se pot administra 4 comprimate (echivalent cu 160 mg furosemid) după alte 6 ore. În cazuri excepționale, 200 mg sau mai mult de furosemid poate fi administrat ca doză inițială și este necesară o monitorizare clinică atentă în timpul tratamentului.
Doza zilnică obișnuită de întreținere este de 1 sau 2 comprimate (echivalent cu 40 sau 80 mg furosemid).
Pierderea în greutate datorată diurezei crescute nu trebuie să depășească 1 kg greutate corporală pe zi.
Edem secundar în afecțiuni renale
Doza inițială uzuală este de un comprimat (echivalent cu 40 mg furosemid). Dacă nu apare diureză satisfăcătoare, după 6 ore doza unică poate fi crescută la 2 comprimate (echivalent cu 80 mg furosemid). Dacă nu se realizează diureza adecvată, se pot administra 4 comprimate (echivalent cu 160 mg furosemid) după alte 6 ore. În cazuri excepționale, 200 mg sau mai mult de furosemid poate fi administrat ca doză inițială și este necesară o monitorizare clinică atentă în timpul tratamentului.
Doza zilnică obișnuită de întreținere este de 1 sau 2 comprimate (echivalent cu 40 mg sau 80 mg furosemid).
Pierderea în greutate datorată diurezei crescute nu trebuie să depășească 1 kg greutate corporală pe zi.
În sindromul nefrotic, este necesară o îngrijire specială din cauza riscului de efecte secundare cumulative.
Edem secundar în arsuri
Doza zilnică și/sau unică este de 1 până la 2,5 comprimate (corespunzând la 40 mg până la 100 mg de furosemid). În cazuri excepționale, se pot administra până la 6 comprimate (echivalent cu 240 mg furosemid) la pacienții cu funcție renală redusă.
Posibila hipovolemie intravasculară trebuie corectată înainte de administrarea Furosemide Xantis.
Doza uzuală este de un comprimat pe zi (echivalent cu 40 mg furosemid) singur sau în asociere cu alte medicamente.
Metoda și durata de administrare
Comprimatele trebuie înghițite întregi, nu mestecate, înainte de masă, cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă). Durata tratamentului depinde de tipul și severitatea bolii.
4.3 Contraindicații
- hipersensibilitate la substanța activă, la sulfonamide (posibilă hipersensibilitate încrucișată la furosemidă) sau la oricare dintre excipienții enumerați la punctul 6.1.
- insuficiență renală cu anurie care nu răspunde la tratamentul cu furosemid
- comă sau precomă asociată cu encefalopatie hepatică
- hipokaliemie severă (vezi pct. 4.8)
- hipovolemie sau deshidratare
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
La pacienții cu:
- formă manifestă sau latentă de diabet zaharat (glicemia trebuie monitorizată regulat)
- gută (nivelurile serice de acid uric trebuie monitorizate periodic)
- obstrucție a tractului urinar (de exemplu, hipertrofie de prostată, hidronefroză, stenoză uretrală)
- hipoproteinemie, de ex. în sindromul nefrotic (doza trebuie titrată cu precauție)
- sindrom hepatorenal (insuficiență renală cu evoluție rapidă asociată cu boli hepatice severe, de exemplu ciroză hepatică)
- mai ales la pacienții cu risc de scădere bruscă, neașteptată a tensiunii arteriale, de ex. pacienți cu boli cerebrovasculare sau boli coronariene
- la sugarii prematuri (risc de nefrocalcinoză/nefrolitiază; funcția renală trebuie monitorizată și se va efectua sonografie renală)
La sugarii prematuri cu sindrom de detresă respiratorie acută, terapia cu diuretic furosemid poate crește riscul de ductus arterios persistent în primele săptămâni de viață.
Pacienții tratați cu furosemid, în special vârstnicii, pacienții care iau alte medicamente care pot determina scăderea tensiunii arteriale și pacienții cu alte afecțiuni cu risc de hipotensiune arterială pot prezenta hipotensiune simptomatică care duce la amețeli, leșin sau pierderea cunoștinței.
Furosemidul trebuie utilizat numai la pacienții cu tulburări urinare (de exemplu, hipertrofie prostatică) dacă se are grijă să se asigure fluxul liber de urină, deoarece pot apărea retenție urinară și mărirea excesivă a vezicii urinare.
Furosemidul determină excreția crescută de sodiu și cloruri și, în consecință, excreția crescută a apei. În plus, crește excreția altor electroliți (în special potasiu, calciu și magneziu).
În timpul tratamentului cu Furosemide Xantis, se observă deseori dezechilibru electrolitic și fluid datorită excreției crescute de electroliți și este necesară monitorizarea regulată a electroliților serici.
Nivelurile de electroliți serici (în special potasiu, sodiu și calciu), bicarbonat, creatinină, uree, acid uric și niveluri de glucoză din sânge trebuie monitorizate în mod regulat în timpul tratamentului de lungă durată cu furosemid.
Monitorizarea atentă este esențială la pacienții cu risc crescut de a dezvolta dezechilibru electrolitic sau în caz de pierdere severă de lichide (de exemplu vărsături, diaree sau transpirație intensă). Hipovolemia, deshidratarea, tulburările electrolitice și dezechilibrul acido-bazic trebuie corectate. Acest lucru poate necesita întreruperea temporară a furosemidului.
Posibila dezvoltare a dezechilibrului electrolitic este influențată de boli concomitente (de exemplu ciroză, insuficiență cardiacă), tratament concomitent (vezi pct. 4.5) și dietă.
Pierderea în greutate datorită excreției urinare crescute (diureza forțată) nu trebuie să depășească 1 kg/zi, indiferent de gradul de urinare.
Se recomandă prudență la pacienții cu sindrom nefrotic din cauza unui risc crescut de reacții adverse.
Tratament concomitent cu risperidonă
În studiile controlate cu placebo cu risperidonă la pacienții vârstnici cu demență, s-a observat o incidență mai mare a mortalității la pacienții tratați cu furosemidă și risperidonă (7,3%, vârsta medie 89 de ani, intervalul 75-97 ani) comparativ cu pacienții tratați numai cu risperidonă 3,1%, vârsta medie 84 ani, interval 70-96 ani) sau furosemid singur (4,1%, vârsta medie 80 ani, interval 67-90 ani). Tratamentul concomitent cu risperidonă cu alte diuretice (în special diuretice tiazidice cu doze mici) nu a fost asociat cu rezultate similare.
Nu au fost identificate mecanisme fiziopatologice pentru a elucida aceste constatări și nu a fost observat niciun model consecvent de cauză a decesului. Cu toate acestea, este necesară prudență și trebuie luate în considerare riscurile și beneficiile acestei combinații sau a tratamentului concomitent cu alte diuretice puternice înainte de inițierea tratamentului. Nu s-a observat o incidență crescută a mortalității la pacienții care au luat alte diuretice în timpul tratamentului concomitent cu risperidonă. Deshidratarea a fost raportată ca un factor de risc general pentru mortalitate, indiferent de tipul de tratament și trebuie prevenită la pacienții vârstnici cu demență (vezi pct. 4.3).
Există posibilitatea exacerbării sau activării lupusului eritematos sistemic.
Administrarea de furosemid poate duce la rezultate pozitive la testele antidoping. În plus, utilizarea furosemidului ca agent dopant poate pune în pericol sănătatea.
Acest medicament conține lactoză monohidrat. Pacienții cu probleme ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Administrarea concomitentă de furosemid și glucocorticoizi, carbenoxolonă sau laxative poate duce la pierderi mai mari de potasiu cu risc de hipokaliemie. Cantități mari de lemn dulce au un efect similar cu carbenoxolonă.
Agenții antiinflamatori nesteroidieni (AINS) (de exemplu, indometacin, acid acetilsalicilic) pot reduce efectul furosemidei. La pacienții cu hipokaliemie în curs de dezvoltare în timpul tratamentului cu furosedmid sau în caz de deshidratare, administrarea concomitentă de AINS poate provoca insuficiență renală acută.
Probenecidul, metotrexatul și alte medicamente, similare cu furosemidul cu secreție tubulară renală marcată, pot reduce efectul furosemidului.
S-a raportat o reducere a efectului furosemidei cu administrarea concomitentă de fenitoină.
Sucralfatul reduce absorbția furosemidului din intestin și, astfel, reduce efectul acestuia, prin urmare ar trebui să existe un interval de 2 ore între administrarea ambelor medicamente.
Trebuie luat în considerare faptul că utilizarea furosemidei poate crește susceptibilitatea miocardică la glicozide cardiace, indusă de hipokaliemie și/sau hipomagnezemie.
Administrarea concomitentă de medicamente care pot provoca sindromul de prelungire a intervalului QT (de exemplu terfenadină, unele antiaritmice de tip I și III) și tulburări electrolitice pot crește riscul de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor).
Toxicitatea dozelor mari de salicilați poate fi crescută prin tratamentul concomitent cu furosemid.
Furosemida poate crește efectele secundare ale medicamentelor nefrotoxice (de exemplu, antibiotice, cum ar fi aminoglicozide, cefalosporine, polimixine).
Pacienții care primesc tratament concomitent cu furosemid și doze mari de unele cefalosporine pot dezvolta insuficiență renală.
Ototoxicitatea aminoglicozidelor (de exemplu kanamicină, gentamicină, tobramicină) și a altor medicamente ototoxice poate fi crescută prin tratamentul concomitent cu furosemid. Pierderea auzului rezultată poate fi ireversibilă. Prin urmare, trebuie evitată administrarea concomitentă a acestor medicamente.
Posibilitatea pierderii auzului trebuie luată în considerare atunci când cisplatina și furosemida sunt administrate concomitent. Dacă furosemidul este utilizat pentru diureza forțată în timpul tratamentului cu cisplatină, furosemidul trebuie utilizat numai la doze mici (de exemplu, 40 mg la pacienții cu funcție renală normală) și cu un echilibru lichid pozitiv. În caz contrar, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi crescută.
Combinația de furosemid și litiu duce la creșterea efectelor cardiotoxice și nefrotoxice ale litiului datorită scăderii excreției de litiu. Prin urmare, se recomandă monitorizarea atentă a nivelurilor de litiu la pacienții care necesită această combinație.
Se poate aștepta o scădere semnificativă a tensiunii arteriale atunci când furosemida este administrată concomitent cu alte antihipertensive, diuretice sau medicamente care pot reduce tensiunea arterială. Scăderi semnificative ale tensiunii arteriale ducând la șoc și agravarea funcției renale (în cazuri rare, insuficiență renală acută), care au fost raportate mai ales atunci când au fost administrați pentru prima dată inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) sau blocanți ai receptorilor angiotensinei II (ARB)., sau când este administrat pentru prima dată în doze mari. Dacă este posibil, tratamentul cu furosemid trebuie întrerupt temporar sau doza redusă cu cel puțin 3 zile înainte de începerea tratamentului sau creșterea dozei de inhibitori ai ECA sau a tratamentului cu blocante ARB.
Furosemida poate reduce excreția renală a probenecidului, metotrexatului și a altor medicamente care, la fel ca furosemida, suferă o secreție tubulară renală semnificativă. În cazul tratamentului cu doze mari (în special furosemid și alte medicamente), acest lucru poate duce la creșterea nivelului seric și la un risc crescut de efecte secundare cauzate de furosemid sau tratament concomitent.
Furosemidul poate crește efectul teofilinei sau al medicamentelor relaxante musculare curare.
Furosemida poate reduce efectul antidiabeticelor și simpatomimeticelor (de exemplu, adrenalină, noradrenalină).
Ar trebui să se acorde precauție și atenție la raportul risc-beneficiu al risperidonei la pacienții în asociere sau tratament concomitent cu furosemidă sau alte diuretice puternice înainte de a decide utilizarea risperidonei (vezi pct. 4.4 din cauza mortalității crescute la pacienții vârstnici cu demență tratați concomitent cu risperidonă) .
Levotiroxină: Dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele purtătoare, ceea ce poate determina o creștere inițială tranzitorie a hormonilor liberi și o scădere consecventă a nivelurilor totale de hormoni tiroidieni. Nivelul hormonilor tiroidieni trebuie monitorizat.
Utilizarea concomitentă a ciclosporinei A și furosemidului a fost asociată cu un risc crescut de gută datorită hiperuricemiei induse de furosemidă și a efectului ciclosporinei asupra excreției renale a acidului uric.
Pacienții cu risc crescut de nefropatie indusă de radiocontrast tratați cu furosemid au avut o incidență mai mare a insuficienței renale după administrarea radiocontrastului comparativ cu pacienții cu risc crescut care au primit doar hidratare intravenoasă înainte de administrarea radiocontrastului.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Furosemidul trebuie utilizat numai în timpul sarcinii pentru o perioadă scurtă de timp și dacă este cu adevărat necesar deoarece traversează placenta.
Diureticele nu sunt adecvate pentru tratamentul convențional al hipertensiunii și edemului în timpul sarcinii, deoarece afectează perfuzia placentară și, în consecință, creșterea fetală intrauterină.
Dacă furosemidul trebuie utilizat la femeile însărcinate cu insuficiență cardiacă și renală, este necesară monitorizarea atentă a nivelului de electroliți și hematocrit, precum și monitorizarea creșterii fetale. Se crede că furosemida deplasează bilirubina de la legarea la albumine, crescând astfel riscul de icter nuclear în condiții cu hiperbilirubinemie.
Furosemida traversează placenta, iar concentrația serică în sângele din cordonul ombilical atinge 100% din concentrația serică ca în sângele matern. Până în prezent, nu au fost raportate malformații la oameni din cauza expunerii la furosemid. Cu toate acestea, nu există experiență suficientă pentru a evalua o potențială tulburare de dezvoltare embrionară/fetală. Producția de urină intrauterină de către făt poate fi stimulată. Urolitiaza a fost raportată la sugarii prematuri asociați cu tratamentul cu furosemid.
Furosemida se excretă în laptele matern și inhibă alăptarea. Prin urmare, este contraindicat tratamentul femeilor care alăptează cu furosemid. Dacă este necesar, alăptarea trebuie întreruptă (vezi și pct. 4.3).
Nu sunt disponibile date despre efectul furosemidului asupra fertilității. Studiile la animale nu au evidențiat niciun efect asupra fertilității în timpul tratamentului cu furosemid.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Furosemida ar putea reduce capacitatea de a conduce în mod activ și de a participa la funcționarea utilajelor fără fixarea siguranței. Această problemă este deosebit de pronunțată la începutul tratamentului, la creșterea dozei sau la schimbarea tratamentului și în legătură cu consumul de alcool.
4.8 Reacții adverse
Reacțiile adverse sunt clasificate la rubricile de frecvență, utilizând următoarea convenție:
Foarte comun
De multe ori
≥ 1/100 la +/2Cl -/K + în brațul ascendent al buclei Henle prin blocarea transportului ionic al acestor ioni. Fracția de excreție de sodiu poate atinge, prin urmare, până la 35% din sodiu filtrat glomerular. Datorită excreției crescute de sodiu, există o creștere secundară a excreției urinare și o creștere a secreției tubulare distale de K +, legând astfel apa osmotic. Excreția de Ca 2+ și Mg 2+ este, de asemenea, crescută. Pe lângă pierderea electroliților de mai sus, excreția acidului uric poate fi redusă și pot apărea dezechilibre acido-bazice față de alcaloză.
Furosemida întrerupe mecanismul de feedback tubuloglomerular în macula densa, prin urmare eficacitatea saluretică nu este afectată.
Furosemida stimulează sistemul renină-angiotensină-aldosteron într-o manieră dependentă de doză. În insuficiența cardiacă, furosemidul duce la o reducere acută a preîncărcării cardiace prin dilatarea capacității venoase. Acest efect vascular precoce este probabil mediat de prostaglandine și necesită o funcție renală suficientă cu activarea sistemului renină-angiotensină-aldostronă, precum și sinteza prostaglandinei neafectată.
Furosemidul are un efect antihipertensiv datorat excreției crescute de clorură de sodiu, deoarece reduce sensibilitatea celulelor musculare netede vasculare la stimulii vasoconstrictivi și, de asemenea, determină o scădere a volumului de sânge.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
După administrarea orală, 60-70% din furosemidă este absorbită din tractul gastro-intestinal. La pacienții cu insuficiență cardiacă cronică sau sindrom nefrotic, absorbția poate fi mai mică de 30%.
Debutul acțiunii este în aproximativ 30 de minute. Concentrațiile plasmatice maxime sunt atinse după 1 oră.
Aproximativ 95% din furosemid este legat de proteinele plasmatice. În caz de insuficiență renală, acest raport poate fi redus cu încă 10%. Volumul relativ de distribuție este de 0,2 l/kg greutate corporală (0,8 l/kg greutate corporală la nou-născuți).
Furosemida este metabolizată doar într-o mică măsură (aproximativ 10%), iar medicamentul este excretat predominant sub formă nemodificată. Excreția este de două treimi de rinichi și o treime de fecale.
Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare la subiecții cu funcție renală normală este de aproximativ 1 oră, dar poate fi prelungit până la 24 de ore în cazul bolii renale în stadiu final.
5.3 Date preclinice de siguranță
Toxicitate acută și cronică
Toxicitatea acută după administrarea orală a fost scăzută la toate speciile studiate. Studiile de toxicitate cronică la șobolani și câini au dus la insuficiență renală (inclusiv degenerescența fibroasă și calcificarea renală).
Testele de genotoxicitate in vitro și in vivo nu au evidențiat nicio dovadă relevantă clinic a potențialului genotoxic al furosemidului.
Mutagenicitate și carcinogenitate
Studiile pe termen lung efectuate la șoareci și șobolani nu au arătat nicio dovadă relevantă a potențialului cancerigen.
În studiile de toxicitate asupra funcției de reproducere la fetușii de șobolan, s-au observat scăderea numărului de glomeruli diferențiați, anomalii scheletice ale scapulei, humerusului și coastelor (induse de hipokaliemie), precum și hidronefroză, la fetușii șoarecilor și iepurilor, la doze mari de furosemid.
6. DATE FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienților
hidroxipropilceluloză, parțial substituită