ANEXA nr.2 LA DECIZIA AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ, EV. Nr.2126/2002
Rezumatul caracteristicilor produsului
1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
PritorPlus 80/12,5 mg
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Telmisartan 80 mg și hidroclorotiazidă 12,5 mg per comprimat.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Tablete bistraturi roșii și albe marcate cu sigla companiei și codul GXES2.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Tratamentul hipertensiunii esențiale.
Combinația cu doză fixă PritorPlus (80 mg telmisartan/12,5 mg hidroclorotiazidă) este indicată la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai cu telmisartan.
4.2 Doze și mod de administrare
PritorPlus trebuie administrat o dată pe zi cu lichid, cu sau fără alimente, la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai cu telmisartan. Se recomandă titrarea unei doze unice din fiecare dintre cele două componente înainte de a trece la o combinație de doză fixă. Dacă este adecvat din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare schimbarea directă de la monoterapie la o combinație fixă.
• PritorPlus 40/12,5 mg poate fi administrat la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat pe PritorPlus 40 mg
• PritorPlus 80/12,5 mg poate fi administrat la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat pe Pritor 80 mg
Insuficiență renală
Se recomandă monitorizarea regulată a funcției renale (vezi 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare).
Insuficiență hepatică
La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată, doza nu trebuie să depășească PritorPlus 80/12,5 mg o dată pe zi. PritorPlus nu este indicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă. Se recomandă prudență la administrarea tiazidelor la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi 4.4 Atenționări speciale și precauții de utilizare).
Nu este necesară ajustarea dozei.
Copii și adolescenți
Siguranța și eficacitatea PritorPlus la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
4.3 Contraindicații
• Hipersensibilitate la oricare dintre substanțele active sau la oricare dintre excipienți (vezi 6.1. Lista excipienților).
• Hipersensibilitate la alți derivați sulfonamidici (deoarece hidroclorotiazida este un derivat sulfonamidic)
• Al doilea și al treilea trimestru de sarcină și alăptare (vezi pct. 4.6 Utilizare în timpul sarcinii și alăptării).
• Colestază și obstrucție biliară
• Insuficiență hepatică severă
• Insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei 1/10), frecvent (> 1/100, 1/100, 1/10.000, 99,5%), în principal la albumina și alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul de distribuție așteptat al telmisartanului este de aproximativ 500 l, indicând o legare suplimentară a țesuturilor.
Legarea hidroclorotiazidei de proteinele plasmatice este de 68% și volumul său de distribuție preconizat este de 0,83 - 1,14 l/kg.
Biotransformare și eliminare:
Telmisartan: După administrarea intravenoasă sau orală de telmisartan marcat cu 14C, cea mai mare parte a dozei administrate (9797%) a fost eliminată prin excreție biliară fecală. Doar o cantitate mică a fost detectată în urină. Telmisartanul este metabolizat prin conjugare cu un glucuronid inactiv farmacologic. Componenta mamă glucuronidă este singurul metabolit identificat la om. După o singură doză de telmisartan marcat
C reprezintă glucuronidă aproximativ 11% din radioactivitatea măsurată în plasmă. Izoenzimele citocromului P450 nu sunt implicate în metabolismul telmisartanului. Clearance-ul plasmatic total al telmisartanului după administrare orală este> 1500 ml/min. Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare a fost> 20 de ore.
Hidroclorotiazidă: Hidroclorotiazida nu este metabolizată la om și este excretată aproape complet neschimbată în urină. Aproximativ 60% din doza administrată oral este excretată nemodificată în 48 de ore. Clearance-ul renal este de aproximativ 250-300 ml/min. Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al hidroclorotiazidei este de 10-15 ore.
Grupuri speciale de pacienți
Pacienți vârstnici: farmacocinetica telmisartanului nu diferă între vârstnici și cei cu vârsta sub 65 de ani.
Sex: Concentrațiile plasmatice ale telmisartanului sunt de obicei de 2-3 ori mai mari la femele decât la bărbați. Cu toate acestea, în studiile clinice, nu a fost observată o creștere semnificativă a tensiunii arteriale sau a hipotensiunii ortostatice la femei. Nu este necesară ajustarea dozei. Femeile au avut tendința de a avea concentrații plasmatice mai mari de hidroclorotiazidă decât bărbații. Cu toate acestea, acest fapt nu este semnificativ clinic.
Pacienți cu insuficiență renală:
Excreția renală nu contribuie la eliminarea telmisartanului. Pe baza experienței limitate la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min, medie aproximativ 50 ml/min), nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală. Telmisartanul nu este eliminat din sânge prin hemodializă. La pacienții cu insuficiență renală, rata de eliminare a hidroclorotiazidei este redusă. Într-un studiu tipic la pacienți cu un clearance mediu al creatininei de 90 ml/min. timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al hidroclorotiazidei a fost crescut. La pacienții cu insuficiență renală Fazka, timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare a fost de aproximativ 34 de ore.
Pacienți cu insuficiență hepatică:
Studiile farmacocinetice la pacienții cu insuficiență hepatică au arătat o creștere a biodisponibilității absolute de până la aproape 100%. Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare la pacienții cu insuficiență hepatică este neschimbat.
5.3 Date preclinice de siguranță
În studiile preclinice în care administrarea concomitentă de telmisartan și hidroclorotiazidă a fost efectuată la șobolani și câini normotensivi, dozele care cauzează o expunere comparabilă cu intervalul terapeutic clinic nu au rezultat în alte rezultate decât cele deja observate cu fiecare medicament singur. Rezultatele toxicologice înregistrate nu sunt relevante clinic pentru utilizarea terapeutică la om.
Rezultatele toxicologice cunoscute și din studiile preclinice cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și antagoniști ai receptorilor angiotensinei II au fost după cum urmează: reducerea parametrilor globulelor roșii (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), modificări ale hemodinamiei renale (creșterea azotului și creatinei în ureea din sânge), activitatea reninei plasmatice, hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare și afectarea mucoasei gastrice. Leziunile gastrice pot fi prevenite sau îmbunătățite prin înlocuirea orală a soluției saline și plasarea în grup a animalelor. La câini s-au observat dilatații tubulare renale și atrofie. Aceste rezultate sunt considerate a fi rezultatul activității telmisartanului.
În studiile in vitro, telmisartanul nu a prezentat mutagenitate și activitate clastogenă semnificativă și nici nu a prezentat carcinogenitate la șoareci și șobolani. Studiile cu hidroclorotiazidă au arătat dovezi vagi ale efectelor genotoxice sau cancerigene în unele modele experimentale. Cu toate acestea, experiența umană extinsă cu hidroclorotiazidă nu a demonstrat o asociere între utilizarea sa și creșterea neoplasmelor.
Pentru potențialul toxotoxic al combinației telmisartan/hidroclorotiazidă, vezi pct. 4.6. Utilizare în timpul sarcinii și alăptării.