Text aprobat pentru decizia de modificare, ev. Nr.: 2014/05083-ZME
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. Denumirea medicamentului
Zovirax 200 mg/5 ml
2. Compoziția calitativă și cantitativă
Substanță activă: aciclovir 200 mg în 5 ml de suspensie.
Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.
3. Forma farmaceutică
Suspensie orală aproape albă, cu aromă de banană.
4. Date clinice
4.1 Indicații terapeutice
Formele orale de Zovirax sunt indicate pentru tratamentul infecțiilor cutanate și mucoase cauzate de virusul Herpes simplex, inclusiv herpesul genital primar și recurent (cu excepția infecției neonatale cu HSV și a infecțiilor severe cu HSV la copiii imunocompromiși).
Formele orale de Zovirax sunt indicate pentru suprimarea (prevenirea recurenței) infecțiilor recurente cu virusul Herpes simplex la pacienții imunocompetenți.
Formele orale de Zovirax sunt indicate pentru profilaxia infecțiilor cu virusul Herpes simplex la pacienții imunocompromiși.
Formele orale de Zovirax sunt indicate pentru tratamentul infecțiilor cu varicelă (varicelă) și Herpes zoster (zona zoster). Studiile au arătat că tratamentul precoce al zosterului cu Zovirax a avut un efect benefic asupra durerii și este capabil să reducă incidența nevralgiei postherpetice (durerea zoster).
Formele orale de Zovirax sunt indicate pentru tratamentul unor pacienți sever imunodeficienți, și anume pacienții cu boală HIV avansată (număr CD4 + 3, inclusiv SIDA și pacienții cu ARC severă) și la pacienții după transplant de măduvă osoasă. Studiile au arătat că Zovirax oral, administrat concomitent cu terapia antiretrovirală (în principal Retrovir oral), a redus mortalitatea la pacienții cu boală HIV avansată și că Zovirax oral, precedat de un tratament lunar cu Zovirax intravenos, a redus mortalitatea la pacienții cu transplant de măduvă osoasă. În plus, Zovirax pe cale orală a asigurat profilaxia eficientă a bolilor herpetice.
4.2 Doze și mod de administrare
Adulți:
Tratamentul infecțiilor cu virusul Herpes simplex:
Pentru tratamentul infecțiilor cu virusul Herpes simplex, 200 mg Zovirax trebuie administrate de cinci ori pe zi la intervale de aproximativ patru ore, omițând doza nocturnă. Tratamentul trebuie să dureze cinci zile, dar poate fi prelungit în cazul infecțiilor primare severe.
La pacienții cu imunodeficiență severă (de exemplu, după transplantul de măduvă osoasă) sau la pacienții cu resorbție intestinală afectată, doza poate fi dublată la 400 mg sau trebuie luată în considerare administrarea intravenoasă.
Administrarea trebuie începută cât mai curând posibil după apariția infecției; în infecțiile recurente, ar trebui să înceapă încă din perioada prodromală sau când apar prima dată leziunile.
Suprimarea infecțiilor cu virusul Herpes simplex:
Pentru a suprima infecțiile cu virusul Herpes simplex la pacienții cu funcție imună normală, se utilizează o doză de 200 mg Zovirax de patru ori pe zi, la intervale de aproximativ șase ore.
La mulți pacienți, este posibil să se treacă la administrarea foarte adecvată de 400 mg Zovirax de două ori pe zi, la intervale de aproximativ douăsprezece ore.
Titrarea treptată până la 200 mg Zovirax de trei ori pe zi, la intervale de aproximativ opt ore sau chiar doar de două ori pe zi, la intervale de aproximativ douăsprezece ore, se poate dovedi suficient de eficientă.
Unii pacienți pot prezenta exacerbarea infecției chiar și la o doză zilnică totală de 800 mg Zovirax.
Tratamentul trebuie întrerupt în mod regulat, la intervale de șase până la douăsprezece luni, pentru a monitoriza eventualele modificări în cursul natural al bolii.
Profilaxia infecțiilor cu virusul Herpes simplex la pacienții imunocompromiși:
Pentru profilaxia infecțiilor cu virusul Herpes simplex la pacienții imunocompromiși, 200 mg Zovirax trebuie utilizat de patru ori pe zi, la intervale de aproximativ șase ore.
La pacienții cu imunodeficiență severă (de exemplu, după transplantul de măduvă osoasă) sau la pacienții cu resorbție intestinală afectată, doza poate fi dublată la 400 mg sau trebuie luată în considerare administrarea intravenoasă.
Durata administrării profilactice este condiționată de durata perioadei de risc.
Tratamentul infecțiilor cu virusul varicelei și herpesului zoster:
Pentru tratamentul infecțiilor cu virusul Varicella și Herpes zoster, 800 mg Zovirax trebuie administrate de cinci ori pe zi, la intervale de aproximativ patru ore, omițând doza nocturnă. Tratamentul trebuie să dureze șapte zile.
Administrarea intravenoasă trebuie luată în considerare la pacienții cu imunodeficiență severă (de exemplu, după transplantul de măduvă osoasă) sau la pacienții cu resorbție intestinală afectată.
Administrarea trebuie începută cât mai curând posibil după debutul bolii. Tratamentul obține rezultate mai bune atunci când începe cât mai curând posibil după debutul erupției cutanate.
Tratamentul pacienților cu imunodeficiență severă:
Pentru tratamentul pacienților cu imunodeficiență severă, 800 mg Zovirax trebuie administrat de patru ori pe zi, la intervale de aproximativ șase ore.
Tratamentul pacienților cu transplant de măduvă osoasă trebuie să fie precedat de administrarea intravenoasă până la lună de Zovirax (vezi Informații privind prescrierea perfuziei Zovirax I.V.).
La pacienții cu transplant de măduvă osoasă, durata tratamentului a fost studiată la 6 luni (de la 1 la 7 luni după transplant). La pacienții cu boală HIV avansată, tratamentul de studiu a durat 12 luni, dar este probabil ca acești pacienți să beneficieze în continuare de un tratament pe termen mai lung.
Populația pediatrică
Pentru tratamentul infecțiilor cu virusul Herpes simplex și pentru profilaxia infecțiilor cu virusul Herpes simplex la pacienții imunodeficienți, Zovirax poate fi administrat copiilor cu vârsta de doi ani în doze pentru adulți, iar sugarilor și copiilor cu vârsta sub doi ani li se administrează jumătate doza ca adulți.
Zovirax intravenos este recomandat pentru tratamentul infecțiilor cu virus herpes neonatal.
Pentru tratamentul varicelei la copii cu vârsta:
6 ani și peste: 800 mg Zovirax de patru ori pe zi
2 la 2 înlocuite cu o doză de 5 mg/kg și o doză de 500 mg/m 2 înlocuită cu o doză de 10 mg/kg. Cmax 61,2 μmol/l (13,8 μg/ml) și Cmin 10,1 μmol/l au fost observate la nou-născuți și sugari (0 - 3 luni) tratați cu 10 mg/kg sub formă de perfuzie de o oră la fiecare 8 ore (2,3 g/ml).
Într-un grup separat de nou-născuți tratați cu 15 mg/kg la fiecare 8 ore, creșterile au fost aproximativ proporționale cu doza, cu un Cmax de 83,5 μmol/l (18,8 micrograme/ml) și un Cmin de 14,1 μmol/l. (3,2 micrograme/ml ).
Nivelurile de aciclovir din lichidul cefalorahidian au corespuns aproximativ 50% din nivelurile plasmatice. Legarea de proteinele plasmatice este relativ scăzută (9 până la 33%) și, prin urmare, nu se inițiază nicio interacțiune medicament la locul de legare.
La adulți, timpul de înjumătățire plasmatică terminal al aciclovirului după administrarea intravenoasă este de aproximativ 2,9 ore. Majoritatea medicamentului este excretat nemodificat de rinichi. Clearance-ul renal al aciclovirului este semnificativ mai mare decât clearance-ul creatininei, sugerând că, pe lângă filtrarea glomerulară, secreția tubulară este implicată în excreția renală. 9-carboximetoxi-metilguanina este singurul metabolit major al aciclovirului și reprezintă aproximativ 10-15% din urina administrată. Dacă aciclovirul se administrează la o oră după administrarea a 1 g de probenecid, timpul de înjumătățire plasmatică terminală este crescut cu 18%, la fel ca și zona sub curba concentrației plasmatice-timp (ASC) de 40%.
La nou-născuți și sugari tineri (cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 luni) tratați cu 10 mg/kg ca perfuzie de o oră la fiecare 8 ore, timpul de înjumătățire plasmatică terminal a fost de 3,8 ore.
Grupuri speciale de pacienți
La pacienții cu insuficiență renală cronică, timpul mediu de înjumătățire plasmatică terminală a fost de 19,5 ore. Timpul mediu de înjumătățire plasmatică al aciclovirului în timpul hemodializei a fost de 5,7 ore. Concentrațiile plasmatice ale aciclovirului au scăzut cu aproximativ 60% în timpul dializei.
La vârstnici, clearance-ul întregului corp al aciclovirului scade treptat odată cu creșterea vârstei și concomitent cu o scădere a clearance-ului creatininei, deși există puține modificări în timpul de înjumătățire plasmatică terminal.
Administrarea concomitentă de aciclovir și zidovudină la pacienții infectați cu HIV nu a arătat nicio modificare aparentă a farmacocineticii acestor agenți în niciunul dintre studii.
Nu sunt disponibile informații despre efectul formelor orale de aciclovir sau aciclovir administrate prin perfuzie intravenoasă asupra fertilității feminine. Într-un studiu efectuat pe 20 de bărbați cu număr normal de spermatozoizi, aciclovirul administrat pe cale orală la doze de până la 1 g pe zi timp de până la șase luni nu a arătat niciun efect relevant clinic asupra numărului de spermatozoizi, motilității sau morfologiei.
5.3 Date preclinice de siguranță
Rezultatele unei game largi de teste de mutagenitate in vitro și in vivo au arătat că aciclovirul nu prezintă un risc genetic pentru oameni.
În studiile pe termen lung efectuate la șoareci și șobolani, aciclovirul nu s-a dovedit a fi cancerigen.
Doar la doze de aciclovir care au depășit semnificativ valorile terapeutice recomandate, au fost raportate la șobolani și câini efecte secundare în mare parte reversibile asupra spermatogenezei asociate cu toxicitatea generală. Studiile de două generații la șoareci nu au arătat niciun efect al aciclovirului (administrat oral) asupra fertilității.
Administrarea sistemică de aciclovir în testele standard acceptate la nivel internațional nu a provocat efecte embriotoxice sau teratogene la iepuri, șobolani sau șoareci. În testele non-standard la șobolani, s-au observat anomalii fetale, dar numai la doze subcutanate atât de mari, încât au provocat toxicitate maternă. Nu se cunoaște relevanța clinică a acestor rezultate.