d) endocrinopatie: acromegalie, sindromul Cushig, glucagonoma, feocromocitom, hipertiroidism, somatostatinom, aldosteronom și altele;, citomegalovirus și altele, g) forme rare de diabet zaharat autoimun: sindromul omului rigid, anticorpi pentru receptorii de insulină și altele, h) alte sindroame genetice cu DM ocazional: sindrom Down, sindrom Klinefelter, sindrom Turner, Wolfram, ataxie Friedreichs, Huntington coreea, distrofia miotonică, porfiria și altele (ADA, 2005). 4. Diabetul zaharat gestațional Diabetul zaharat în timpul sarcinii. Tulburări limită ale homeostaziei glucozei - HPGH 1. Creșterea glucozei la jeun în IFG (Impared Fasting Glucose) 2. Afectarea toleranței la glucoză a PGT (Rybka și colab., 2006). 11

mellitus

prezența simptomelor clasice DM debut brusc de origine la o vârstă mai mică poliurie sete pierderea în greutate acetonă în urină C-peptida nu este detectabilă markeri imunologici anticorpi împotriva GAD, ICA, IA-2 și IA-2β markeri genetici (DR3, DR4) absența simptome clasice + formarea la vârste mai mari atac accidental obezitate alte cauze ale diabetului, de ex. steroizi, boli pancreatice da nu DM tip 1 alte spec. tipuri de diabet DM tip 2 Figura 1.1 Procedura de clasificare a diabetului zaharat (Rybka și colab. 2006, p. 31) 15

1.5 Tratamentul diabetului zaharat Prin tratamentul la diabetici dorim să realizăm: 1. Eliminarea consecințelor imediate ale secreției insuficiente de insulină. 2. Oprirea progresiei și îmbunătățirea incidenței complicațiilor cronice. 3. Datorită riscului crescut de complicații diabetice tardive, cum ar fi hipertensiunea arterială, dislipidemia, includeți în tratamentul diabeticilor tratamentul tensiunii arteriale și corectarea dislipidemiei (Ďuriš, Hulín, Bernadič, 2001). 4. Obținerea unei greutăți corporale optime. 5. Realizarea implementării regimurilor corecte de obiceiuri de activitate fizică, fumat etc. (Šafránková, Nejedlá, 2006). Figura 1.2 Ilustrația tratamentului diabetic Măsura terapeutică de bază pentru DM1T este o dietă diabetică, un stil de viață bun și înlocuirea zilnică necondiționată a insulinei este esențială. Antidiabeticele orale nu sunt în general utilizate pentru tratarea DM1T. În tratamentul DM2T, se depune eforturi pentru a reduce rezistența la insulină periferică printr-o dietă diabetică și reducerea greutății sau prin administrarea de antidiabetice orale. Tratamentul cu insulină este uneori necesar conform criteriilor stabilite (Rybka și colab., 2006). Educația este, de asemenea, o parte integrantă a tratamentului, deoarece prin aceasta pacientul devine o parte activă în procesul de terapie și compensare a bolii sale. 16

Insulina poate fi administrată folosind: o seringă de insulină, un dozator de insulină, o pompă de insulină (Bukovská, 2001). Noutatea constă în aplicarea insulinei prin inhalare, pe cale orală (bucală), transdermică și insulinele sunt dezvoltate sub formă de tablete (Svačina și colab., 2005). Figura 1.4 prezintă administrarea de insulină în țesutul subcutanat, care poate fi efectuată de mai mulți aplicatori: o seringă de unică folosință, un stilou pentru insulină, o pompă de insulină. Figura 1.4 Metode de administrare a insulinei (Methods of insulin administration, 2010) În prezent cunoaștem trei tipuri de terapie cu insulină: Terapia convențională cu insulină (KIT): insulina este administrată de 1 până la 2 ori pe zi și este utilizată în principal la diabetici de tip 2. Terapia cu insulină intensificată (IIT): utilizată în principal la diabetici de tip 1, copii și adolescenți, insulina se administrează de 4 sau mai multe ori pe zi. Infuzie continuă de insulină subcutanată cu pompă de insulină (CSII) Aceasta este o metodă de ultimă generație de administrare a insulinei, cu dezavantajul costului ridicat și al imposibilității feedback-ului (Weber, 2006). Preparatele actuale de insulină sunt enumerate în Tabelul 1.1. 18

creșterea în greutate, nevoia de auto-monitorizare, lipsa de înțelegere și influențarea relațiilor dietă mișcarea insulinei, riscul lipofuncției insulinei Figura 1.6 Vedere vizuală a pompei de insulină aplicate (Pompa mea ajutându-vă să vă ajutați, 2011) În timpul tratamentului cu insulină putem întâlni următoarele complicații: hipoglicemie, reacții alergice eveniment local. generalizată, lipodistrofia insulinei (insulina lipoatrofie, insulina lipomatoză), creșterea în greutate. Hipoglicemia este cea mai gravă și mai frecventă complicație a tratamentului cu insulină la pacienții cu DM de tip 2, dar mai ales DM de tip 1. Efectele negative emoționale și sociale ale stărilor hipoglicemice severe recurente pot determina pacientul să refuze tratamentul cu insulină. Reacțiile alergice la insulină au apărut în principal cu utilizarea insulinelor animale. Introducerea insulinelor umane în practica clinică a redus semnificativ incidența reacțiilor alergice (atât locale, cât și generalizate). Cu toate acestea, uneori pot fi alergici 22

Nefropatia diabetică (DNF) este cea mai frecventă cauză a insuficienței renale cronice în țările dezvoltate și reprezintă 35% dintre pacienții nou înscriși într-un program de dializă. În Republica Slovacă, 26% din toți pacienții tratați cu dializă regulată sunt diabetici. DNF evoluează treptat, etapele sale inițiale fiind reversibile. După 20 de ani de DM1T, prevalența tuturor etapelor DNF 30 ajunge la 40%. La pacienții cu DM2T, dezvoltarea etapelor individuale ale DFN nu este la fel de evidentă ca în cazul DFN în DM1T. În momentul diagnosticului DM2T, microalbuminuria este prezentă la aproximativ 20% dintre pacienți. Proporția relativă de pacienți la care DNF progresează spre insuficiență renală este ușor mai mică în DM2T decât în ​​DM1T. Cu toate acestea, având în vedere numărul total de pacienți cu DM2T comparativ cu DM1T, mai mult de 80% din numărul total de pacienți cu dializă sunt DM2T. Dovezi de albuminurie, resp. microalbuminurie. Albuminuria este cuantificată în colectarea urinei nocturne de 24 de ore sau 8 ore (Martinka și colab., 2007). Clasificarea dezvoltării modificărilor renale și a nefropatiei diabetice este dată în Tabelul 1.5. 33

Tabelul 1.5 Clasificarea etapelor de dezvoltare a modificărilor renale și a nefropatiei diabetice (conform Mogensen) Etapa Albuminurie Filtrare glomerulară Tensiune arterială Reversibilitate și tratament Normoalbuminuric normal 300 mg/24 h (> 200 μg/min) macroalbumină. j. proteinuria clinică scade anual cu 0,15 ml/s (mai rapid la pacienții hipertensivi netratați) hipertensiunea arterială (fără tratament, TA medie medie crește cu 5 mm Hg pe an) 80 mmHg (fără mediocalcinoză) b) presiunea gleznei