Cetoacidoza diabetică este încă o complicație acută gravă a diabetului zaharat de tip 1 în copilărie și adolescență. Aproximativ 0,5-0,9% dintre copiii cu cetoacidoză diabetică pot fi complicați de edem cerebral, un sfert dintre pacienții cu edem cerebral rezultând moartea din cauza cetoacidozei diabetice. Un alt sfert poate avea consecințe neurologice permanente. Gestionarea și tratamentul adecvat al copiilor cu cetoacidoză diabetică reduce la minim consecințele grave. În cazul cetoacidozei mai severe, după terapia inițială a volumului și inițierea terapiei cu insulină în secțiile de captare, se recomandă transportul în condiții de siguranță al pacientului către secții capabile să ofere terapie intensivă completă. Avantajul este și posibilitatea cooperării directe cu centrele diabetologice. Scopul acestei lucrări este de a descrie managementul adecvat al cetoacidozei diabetice și de a sublinia posibilitățile de prevenire.
Cetoacidoza diabetică (DKA) este o complicație acută a diabetului zaharat. Este cauzată de o combinație de deficit de insulină absolut sau relativ cu o concentrație ridicată de hormoni contrareglatori, iar pacienții cu DM1 prezintă un risc deosebit. Este, de asemenea, relativ frecvent la diabetul neonatal permanent sau tranzitoriu (66%) și poate să apară rar la pacienții cu DM2 (6%) (1). Modificările hormonale duc la o stare catabolică marcată datorită glicogenolizei, gluconeogenezei, lipolizei, cetogenezei și utilizării reduse a glucozei periferice. Condiția este asociată cu epuizarea apei și a mineralelor atât în mediile intracelulare, cât și în cele extracelulare. Cetoacidoza diabetică este definită ca apariția concomitentă de hiperglicemie (> 11 mmol/l, adică> 200 mg/dl), cetoză și acidoză (pH 3 mmol/l prezintă deja un risc ridicat de cetoacidoză). Tabelul nr. 1) (7, 8).
În determinarea în ambulatoriu a suspectat de DKA, momentul decisiv este transportul rapid către departamentul care oferă terapie intensivă completă, în mod ideal direct la secția de terapie intensivă. Avantajul este dacă este posibil să începeți terapia de volum în timpul transportului. Prima etapă de tratament este întotdeauna resuscitarea volumică, se utilizează soluție salină izotonică (0,9% NaCI) la o doză de 10 - 20 ml/kg/oră. În practică, acest lucru înseamnă că, după asigurarea a 2 accesuri venoase și după colectarea examenelor inițiale de laborator, secția de terapie intensivă continuă cu o resuscitare de volum de o oră fără terapie cu insulină. Administrarea de insulină înainte de terapia volumică ar putea exacerba șocul circulator și ar crește riscul de hipokaliemie și edem cerebral (9, 10).
A doua abordare venoasă continuă să se rehidrateze. Doza zilnică de lichid este calculată în funcție de necesarul de lichid bazal (Tabelul 2), la care se adaugă pierderile anterioare (5% în greutate/24 de ore) și, dacă este necesar, pierderile curente din timpul zilei (febrilitate, vărsături, diaree). În cazul rehidratării, regula este că volumul de lichide în 24 de ore nu trebuie să depășească 4 l/m2/zi (13). Rezultă că pierderea de lichid în DKA mai severă ar trebui calculată timp de 2 zile, astfel încât tratamentul intravenos durează cel puțin 48 de ore, în DKA severă sau complicată chiar mai mult. Pe de o parte, sunt necesare suficiente lichide pentru a împiedica pacientul să circule din șoc, dar hiperhidratarea inadecvată (> 4 l/m2/zi) crește inutil riscul de edem cerebral (13, 14). În condițiile unității de terapie intensivă, se calculează echilibrul orar al fluidelor, iar pacientul este indus cu un cateter urinar permanent pentru a determina cu acuratețe diureza (2).