tbl flm 60x160 mg/12,5 mg (blis. PVC/PE/PVDC/Al)

Conținutul rezumatului caracteristicilor (SPC)

Anexa nr. 2 la decizia privind autorizarea de introducere pe piață a medicamentului, nr. De înregistrare: 2107/11181-R, 2107/11182-R, 2107/11183-R

mg12

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL

Co-Valsacor 80 mg/12,5 mg comprimate filmate

Co-Valsacor 160 mg/12,5 mg film filmat ani

Co-Valsacor 160 mg/25 mg comprimate filmate

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Co-Valsacor 80 mg/12,5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține valsartan 80 mg și hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Co-Valsacor 160 mg/12,5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține 160 mg valsartan și 12,5 mg hidroclorotiazidă.

Co-Valsacor 160 mg/25 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține 160 mg valsartan și 25 mg hidroclorotiazidă

Co-Valsacor 80 mg/12,5 mg

Fiecare comprimat conține 16,27 mg lactoză.

Co-Valsacor 160 mg/12,5 mg

Fiecare comprimat conține 44,41 mg lactoză.

Co-Valsacor 160 mg/25 mg

Fiecare comprimat conține 32,54 mg lactoză.

Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Co-Valsacor 80 mg/12,5 mg sunt comprimate filmate roz, ovale, biconvexe.

Co-Valsacor 160 mg/12,5 mg sunt comprimate filmate de culoare maro-roșiatică, ovale, biconvexe.

Co-Valsacor 160 mg/25 mg sunt comprimate filmate de culoare maro deschis, ovale, biconvexe.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Tratamentul hipertensiunii esențiale la adulți.

Co-Valsacor, o combinație cu doză fixă, este indicat pacienților a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat în timpul monoterapiei cu valsartan sau hidroclorotiazidă.

4.2 Doze și mod de administrare

Doza recomandată este de un comprimat filmat de Co-Valsacor X mg/Y mg zilnic. Se recomandă titrarea componentelor individuale. În orice caz, creșterea dozei componentelor individuale trebuie monitorizată pentru a reduce riscul de hipotensiune și alte reacții adverse.

Dacă este adecvat din punct de vedere clinic, o trecere directă de la monoterapie la o combinație de doză fixă ​​prin titrarea componentelor individuale la doza dorită poate fi luată în considerare la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat în monoterapie cu valsartan sau hidroclorotiazidă.

Răspunsul clinic la Co-Valsacor trebuie evaluat după terapia inițială și dacă tensiunea arterială rămâne necontrolată, doza poate fi crescută prin creșterea dozei maxime a unuia dintre componentele valsartan/hidroclorotiazidă 320 mg/25 mg.

Efectul antihipertensiv apare în decurs de 2 săptămâni.

La majoritatea pacienților, efectul maxim se observă în decurs de 4 săptămâni. Cu toate acestea, unii pacienți nu răspund la tratament până la 4-8 săptămâni. Acest lucru trebuie luat în considerare la titrarea dozei.

Co-Valsacor poate fi luat cu sau fără alimente și trebuie luat cu apă.

Insuficiență renală

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance-ul creatininei ≥ 30 ml/min). Datorită hidroclorotiazidei, Co-Valsacor este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2).

Insuficiență hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată fără colestază, doza de valsartan nu trebuie să depășească 80 mg (vezi pct. 4.4). Co-Valsacor este contraindicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2).

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici.

Co-Valsacor nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani din cauza lipsei de date privind siguranța și eficacitatea.

4.3 Contraindicații

- Hipersensibilitate la valsartan, hidroclorotiazidă, alte medicamente care conțin derivați de sulfonamidă sau la oricare dintre excipienți.

- Al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 și 4.6).

- Insuficiență hepatică severă, ciroză biliară și colestază.

- Insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei 3 g/zi) și AINS neselective

Administrarea concomitentă de antagoniști ai angiotensinei II și hidroclorotiazidă poate reduce efectul antihipertensiv. În plus, utilizarea concomitentă a Co-Valsacor și AINS poate duce la un risc crescut de insuficiență renală și la o creștere a potasiului seric. Prin urmare, se recomandă monitorizarea funcției renale la începutul tratamentului, precum și o hidratare adecvată a pacientului.

Interacțiuni asociate cu valsartan

Utilizarea curentă nu este recomandată

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, înlocuitori de sare care conțin potasiu și alte substanțe care pot crește nivelul de potasiu

Dacă un medicament care afectează concentrațiile de potasiu este considerat necesar în asociere cu valsartan, se recomandă monitorizarea concentrațiilor plasmatice de potasiu.

Nu au existat interacțiuni medicamentoase relevante clinic cu următoarele medicamente în studiile de interacțiune cu valsartan: cimetidină, warfarină, furosemidă, digoxină, atenolol, indometacină, hidroclorotiazidă, amlodipină, glibenclamidă. Digoxina și indometacinul pot interacționa cu hidroclorotiazida în Co-Valsacore (vezi interacțiunile cu hidroclorotiazida).

Interacțiuni asociate cu hidroclorotiazidă

Utilizarea concomitentă necesită precauție

Medicamente asociate cu depleția de potasiu și hipokaliemie (de exemplu, alte diuretice calliuretice, corticosteroizi, laxative, ACTH, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G, acid salicilic și derivați).

Dacă se intenționează ca aceste medicamente să fie prescrise în asociere cu combinația de hidroclorotiazidă-valsartan, se recomandă monitorizarea concentrațiilor plasmatice de potasiu. Aceste medicamente pot potența efectul hidroclorotiazidei asupra potasiului seric (vezi pct. 4.4).

Medicamente care pot provoca torsada vârfurilor

Antiaritmice de clasa Ia (de exemplu chinidină, hidroquinidină, disopiramidă)

Antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

anumite antipsihotice (de exemplu, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol)

altele (de ex. bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, ketanserină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, i.v. vincamină).

Datorită riscului de hipokaliemie, hidroclorotiazida trebuie utilizată cu precauție în asociere cu medicamente care pot provoca torsada vârfurilor.

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazide pot apărea ca reacție adversă și pot crește riscul de aritmii cardiace induse de glicozide cardiace.

Săruri de calciu și vitamina D

Administrarea concomitentă de diuretice tiazidice, inclusiv hidroclorotiazidă, cu vitamina D sau săruri de calciu poate potența creșterea calciului seric.

Antidiabetice (antidiabetice orale și insulină)

Tratamentul cu tiazide poate afecta toleranța la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de agenți antidiabetici (vezi pct. 4.4).

Metformina trebuie utilizată cu precauție din cauza riscului de acidoză lactică datorită unei posibile insuficiențe renale asociate cu hidroclorotiazidă.

Beta-blocante și diazoxid

Utilizarea concomitentă a diureticelor tiazidice, inclusiv a hidroclorotiazidei, cu beta-blocante poate crește riscul de hiperglicemie. Diureticele tiazidice, inclusiv hidroclorotiazida, pot crește efectul hiperglicemic al diazoxidului.

Medicamente utilizate pentru tratarea gutei (probenecid, sulfinpirazonă și alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor uricosurice, deoarece hidroclorotiazida poate crește nivelul seric al acidului uric. Este posibil să fie necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă de diuretice tiazidice, inclusiv hidroclorotiazidă, poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Anticolinergice (de exemplu, atropină, biperidină)

Anticolinergicele pot crește biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic, posibil datorită scăderii motilității gastro-intestinale și a ratei de golire gastrică.

Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot crește riscul de reacții adverse datorate amantadinei.

Rășini de colestiramină și colestipol

Absorbția diureticelor tiazidice, inclusiv a hidroclorotiazidei, este redusă în prezența rășinilor schimbătoare de ioni anionice.

Substanțe citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot scădea excreția renală a medicamentelor citotoxice și pot crește efectele mielosupresive.

Relaxante musculare scheletice nedepolarizante (de ex. Tubocurarină)

Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, cresc eficacitatea derivaților de curarină.

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate crește riscul de hiperuricemie și complicații legate de gută.

Alcool, anestezice și sedative

Acestea pot crește riscul de hipotensiune ortostatică.

Au fost raportate cazuri izolate de anemie hemolitică în timpul utilizării concomitente de hidroclorotiazidă și metildopa.

Pacienții care iau hidroclorotiazidă concomitent cu carbamazepină pot dezvolta hiponatremie. Acești pacienți ar trebui să fie avertizați cu privire la posibilitatea apariției unor reacții hiponatraemice și trebuie monitorizați în consecință.

Medii de contrast cu iod

Există un risc de insuficiență renală acută în deshidratarea indusă de diuretice, în special în cazul dozelor mari de iod. Pacienții trebuie rehidratați înainte de a începe tratamentul.

4.6 Sarcina și alăptarea

Datorită efectelor componentelor individuale ale acestei combinații asupra sarcinii, utilizarea Co-Valsacor nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea Co-Valsacor în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Nu este recomandată utilizarea ARAI în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea AIIRAs este contraindicată în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul teratogenității după expunerea la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o ușoară creștere a riscului nu poate fi exclusă. În absența datelor epidemiologice controlate privind riscul asociat cu inhibitori ai receptorilor angiotensinei II (AIIRAs), poate exista același risc pentru această clasă de medicamente. Cu excepția cazului în care tratamentul ARB continuat este considerat necesar, pacientele care intenționează să rămână însărcinate trebuie trecute la terapia antihipertensivă alternativă care are un profil de siguranță stabilit pentru utilizare în timpul sarcinii. Dacă este diagnosticată sarcina, tratamentul cu AIIRA trebuie oprit imediat și, dacă este cazul, trebuie inițiată o terapie alternativă.

Se știe că expunerea la AIIRA în al doilea și al treilea trimestru de sarcină cauzează fetotoxicitate la om (insuficiență renală, oligohidramnios, încetinirea osificării craniului) și toxicitate neonatală (insuficiență renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi și 5.3 „Date preclinice de siguranță”) .

Dacă expunerea la AIIRAs a avut loc începând cu al doilea trimestru de sarcină, se recomandă verificarea cu ultrasunete a funcției renale și a craniului.

Sugarii ale căror mame au luat AIIRA trebuie supravegheați îndeaproape pentru hipotensiune arterială (vezi și pct. 4.3 și 4.4).

Există experiență limitată cu utilizarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, în special în primul trimestru. Studiile la animale sunt insuficiente.

Hidroclorotiazida traversează placenta. Datorită mecanismului farmacologic de acțiune al hidroclorotiazidei, utilizarea acestuia în al doilea și al treilea trimestru poate afecta perfuzia fetoplacentală și poate produce efecte precum icter, dezechilibru electrolitic și trombocitopenie la făt și la nou-născut.

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru edem gestațional, hipertensiune gestațională sau preeclampsie din cauza riscului de scădere a volumului plasmatic și a hipoperfuziei placentare, fără un efect benefic asupra evoluției bolii.

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru hipertensiunea arterială esențială la femeile gravide, cu excepția cazurilor rare în care nu se poate utiliza alt tratament.

Deoarece nu sunt disponibile informații cu privire la utilizarea Co-Valsacor în timpul alăptării, Co-Valsacor nu este recomandat și trebuie preferate terapiile alternative cu un profil de siguranță mai bine stabilit în timpul alăptării, mai ales în timpul alăptării unui nou-născut sau prematur.

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele valsarta-hidroclorotiazidei asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Când conduceți vehicule sau folosiți utilaje, rețineți că ocazional pot apărea amețeli sau stare de rău.

4.8 Reacții adverse

Combinarea dozelor fixe

Reacțiile adverse raportate în studiile clinice și care apar mai frecvent cu combinația de valsartan și hidroclorotiazidă decât cu placebo și reacțiile adverse raportate în rapoartele individuale post-introducere pe piață sunt enumerate mai jos, pe sisteme și organe. În timpul tratamentului cu valsartan/hidroclorotiazidă, pot să apară reacții adverse care sunt cunoscute numai cu componentele individuale, dar care nu au fost observate în studiile clinice.

Reacțiile adverse au fost clasificate la rubricile de frecvență folosind următoarea convenție:

Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 până la + Cl -, probabil prin concurență pentru situsul de legare la Cl, ducând la un efect asupra mecanismelor de reabsorbție a electroliților: direct prin creșterea excreției de sodiu și clorură în cantități aproximativ egale și indirect prin scăderea volumului plasmatic prin efect diuretic, rezultând creșterea activității reninei plasmatice, creșterea secreției de aldosteron, creșterea excreției renale de potasiu și scăderea potasiului seric Legătura funcțională dintre renină și aldosteron este mediată de angiotensina II și, prin urmare, o scădere a potasiului seric este mai puțin pronunțată cu valsartan atunci când este administrat concomitent cu valsartan.în monoterapie.

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Disponibilitatea sistemică a hidroclorotiazidei este redusă cu aproximativ 30% atunci când se administrează concomitent cu valsartan. Cinetica valsartanului nu este afectată semnificativ de administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă. Această interacțiune observată nu afectează utilizarea combinată de valsartan și hidroclorotiazidă, deoarece studiile clinice controlate au arătat un efect antihipertensiv clar, mai mare decât monoterapia sau placebo..

După administrarea orală de valsartan singur, concentrațiile plasmatice maxime ale valsartanului sunt atinse în 2-4 ore. Biodisponibilitatea absolută medie este de 23%. Alimentele reduc expunerea la valsartan (măsurată ca ASC) cu aproximativ 40% și concentrația plasmatică maximă (Cmax) cu aproximativ 50%, deși la aproximativ 8 ore după administrare, concentrațiile plasmatice ale valsartanului sunt similare în grupurile cu alimente și post. Cu toate acestea, această scădere a ASC nu este însoțită de o reducere semnificativă clinic a efectului terapeutic și, prin urmare, valsartanul poate fi administrat cu sau fără alimente.

Volumul de echilibru al distribuției valsartanului după administrarea intravenoasă este de aproximativ 17 litri, indicând faptul că valsartanul nu se distribuie semnificativ în țesuturi. O proporție mare de valsartan este legată de proteinele serice (94-97%), în principal albumina serică.

Valsartanul este în mare parte non-biotransformat, deoarece doar aproximativ 20% din doză se găsește ca metaboliți. Metabolitul hidroxi a fost identificat în plasmă la concentrații scăzute (mai puțin de 10% din ASC valsartan). Acest metabolit nu este activ farmacologic.

Valsartanul demonstrează o cinetică de degradare multiexponențială (t½α 2). Aceste doze reprezintă de 0,3 ori doza maximă recomandată la om de valsartan în marmite și de 1,2 ori doza maximă recomandată de hidroclorotiazidă pe mg/m2 (calculul presupune o doză de valsartan de 320 mg/zi în asociere cu o doză de hidroclorotiazidă de 25 mg/zi pentru pacienții cu greutatea de 60 kg).

Dozele mari ale combinației de valsartan și hidroclorotiazidă au determinat scăderi ale numărului de globule roșii (număr de globule roșii, hemoglobină, hematocrit, de la 100 + 31 mg/kg/zi la șobolani și 30 + 9 mg/kg/zi la marmite). Aceste doze la șobolani reprezintă de 3 ori doza maximă recomandată de valsartan la om și de 12 ori doza recomandată la om de hidroclorotiazidă pe mg/m2. Aceste doze reprezintă de 0,9 ori doza maximă recomandată la om de valsartan în marmite și de 3,5 ori doza maximă recomandată de hidroclorotiazidă pe mg/m2. (Calculul presupune o doză de valsartan de 320 mg/zi în combinație cu o doză de hidroclorotiazidă de 25 mg/zi pentru pacienții cu greutatea de 60 kg).

Au fost observate leziuni ale mucoasei gastrice la marmite (de la o doză de 30 + 9 mg/kg/zi). Administrarea combinației a cauzat, de asemenea, hiperplazie a arteriolelor aferente la rinichi (la șobolani la o doză de 600 + 188 mg/kg/zi și la marmite de la o doză de 30 + 9 mg/kg/zi). Aceste doze reprezintă de 0,9 ori doza maximă recomandată la om de valsartan în marmite și de 3,5 ori doza maximă recomandată de hidroclorotiazidă pe mg/m2. Aceste doze la șobolani reprezintă de 18 ori doza maximă recomandată de valsartan la om și de 73 de ori doza recomandată de hidroclorotiazidă la om pe mg/m2 .

Efectele de mai sus par a fi datorate efectelor farmacologice ale dozelor mari de valsartan (blocarea efectelor inhibitoare ale angiotensinei II asupra eliberării reninei și stimularea celulelor producătoare de renină) și apar, de asemenea, cu utilizarea inhibitorilor ECA. Aceste constatări nu par a fi relevante pentru utilizarea dozelor terapeutice de valsartan la om.

Nu s-au efectuat studii privind combinația de valsartan și hidroclorotiazidă pentru mutagenitate, clastogenicitate sau carcinogenitate, deoarece nu a existat nicio interacțiune între cei doi agenți. Cu toate acestea, aceste studii au fost efectuate cu valsartan și respectiv hidroclorotiazidă și nu au prezentat efecte mutagene, clastogene sau cancerigene.

Dozele toxice materne la șobolani (600 mg/kg/zi) în ultimele zile de gestație și lactație au dus la supraviețuire mai mică, creștere în greutate mai mică și dezvoltare întârziată (separarea cartilajului exterior al urechii și deschiderea canalului urechii) în descendenți (vezi secțiunea 4.6). Aceste doze la șobolani (600 mg/kg/zi) sunt de aproximativ 18 ori mai mari decât doza maximă recomandată la om pe mg/m2 (calculele presupun o doză orală de 320 mg/zi și un pacient cu o greutate de 60 kg). Rezultate similare au fost observate cu valsartan/hidroclorotiazidă la șobolani și iepuri. Nu a fost observată teratogenitate la șobolani și iepuri într-un studiu embrion-fetal utilizând combinația valsartan/hidroclorotiazidă, dar s-a observat fetotoxicitatea asociată cu toxicitatea maternă.

6. DATE FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienților