Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

ilegali

Numele și legătura

Returul imigranților ilegali - standarde și proceduri comune

Limbi și formate disponibile

  • BG
  • ES
  • CS
  • VA DA
  • DE
  • ET
  • EL
  • EN
  • FR
  • GA
  • HR
  • ACEASTA
  • LV
  • LT
  • HU
  • MT
  • NL
  • PL
  • PT
  • RO
  • SK
  • SL
  • FI
  • SV

Afișaj multilingv

Datele

Clasificare

Rezumat și documente conexe

Informații diverse

Text

Returul imigranților ilegali - standarde și proceduri comune

REZUMATUL DOCUMENTULUI:

CARE ESTE OBIECTIVUL ACESTEI DIRECTIVE?

Acesta își propune să asigure o politică de returnare eficientă și umană pentru Uniunea Europeană, care este un element esențial al unei politici de migrație bine gestionate.

Acesta introduce un set comun de norme pentru întoarcerea resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile pentru intrarea sau șederea pe teritoriul oricărei țări ale UE și garanțiile procedurale aferente, promovând în același timp întoarcerea voluntară a imigranților ilegali .

Încetarea șederii ilegale

Șederea ilegală este încheiată printr-o procedură constând în doi pași:

în primul rând, „decizia de returnare”, care începe perioada pentru „plecarea voluntară”;

apoi, dacă este necesar, „decizia de expulzare”, eventual cu detenție, și în cele din urmă „expulzarea”.

Decizia de returnare

Cu excepția cazului în care există motive pentru o considerație specială, motive umanitare sau alte motive pentru a nu face acest lucru sau dacă nu există nicio procedură de reînnoire a permisului de ședere, țara UE va emite o decizie cu privire la returnarea resortisanților țărilor terțe cu ședere ilegală.

Dacă un resortisant al unei țări terțe are un permis de ședere valabil sau echivalentul acestuia dintr-o altă țară UE, el sau ea trebuie să se întoarcă imediat în țara respectivă.

Dacă, în temeiul unui acord bilateral, o altă țară a UE readmite resortisanții țărilor terțe cu ședere ilegală, țara respectivă este responsabilă pentru emiterea deciziei de returnare.

Decizia de returnare poate permite o perioadă de 7 până la 30 de zile pentru plecarea voluntară a resortisantului țării terțe cu ședere ilegală. În unele cazuri, această perioadă poate fi prelungită; poate fi, de asemenea, scurtat și nici măcar acordat, în special dacă există riscul ca resortisantul unei țări terțe cu ședere ilegală:

  • el scapă, deci nu va fi posibil să-l returneze;
  • a depus o cerere care conține informații false; sau
  • pune în pericol securitatea publică sau a statului.

În perioada de plecare voluntară, anumite obligații pot fi impuse resortisantului țării terțe pentru a-l împiedica să fugă.

Dacă nu a fost acordat niciun termen pentru plecarea voluntară sau dacă resortisantul țării terțe cu ședere ilegală nu a respectat decizia de returnare, se poate dispune o interdicție de intrare împreună cu decizia de returnare. Durata interdicției de intrare se determină individual și, dacă resortisantul unei țări terțe nu pune în pericol securitatea publică sau națională, nu trebuie să depășească 5 ani.

Dacă nu a fost acordat niciun termen sau dacă resortisantul unei țări terțe nu a respectat decizia de returnare în termenul acordat pentru returnarea voluntară, țara UE îl va expulza, cu excepția cazurilor specifice în care expulzarea poate fi amânată. Expulzarea unui resortisant al unei țări terțe poate fi amânată dacă viața sa este pusă în pericol (interdicție de expulzare *) sau dacă decizia de returnare a fost amânată temporar.

În ultimă instanță, expulzarea unui resortisant al unei țări terțe poate face obiectul unor măsuri coercitive adecvate, cu condiția ca utilizarea forței să nu depășească un nivel rezonabil.

Detenție în scopuri de expulzare

În anumite condiții - și ținând seama în mod corespunzător de anumite garanții, inclusiv controlul judiciar -, țările UE pot reține un resortisant al unei țări terțe în timpul procedurilor de returnare dacă există riscul ca acesta să evadeze sau să evite pregătirea sau returnarea returnării sau îndepărtării proces.pentru a preveni sau plânge.

Durata detenției nu poate depăși șase luni.

Detenția se efectuează în spații de detenție sau, dacă acest lucru nu este posibil, într-o unitate de detenție cu încăperi separate.

Directiva prevede mai multe garanții procedurale:

  • informații pentru resortisantul unei țări terțe;
  • dreptul la apel;
  • asistență juridică și reprezentare;
  • asistență lingvistică dacă este necesar.

Țările UE trebuie să respecte, de asemenea, dreptul la reîntregirea familiei și să ofere îngrijiri medicale urgente, educație de bază pentru minori și să ia în considerare nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile până la întoarcerea lor voluntară sau expulzarea lor.

Minorii neînsoțiți

Înainte de a decide să returneze un minor neînsoțit, autoritățile competente vor furniza asistență cu respectarea interesului superior al copilului. Înainte ca o țară UE să expulzeze un minor neînsoțit de pe teritoriul său, acesta trebuie să se asigure că persoana respectivă este returnată membrilor familiei, tutorelui desemnat sau că există un centru de primire adecvat în statul de întoarcere.

Scopul directivei este de a limita detenția minorilor neînsoțiți și a familiilor și de a stabili condițiile adecvate pentru detenție.

Anumite categorii de resortisanți ai unor țări terțe pot fi excluși din domeniul de aplicare al prezentei directive, cum ar fi cei reținuți în legătură cu o trecere a frontierei neautorizată. Cu toate acestea, țările UE se vor asigura că tratamentul acestor persoane și nivelul de protecție al acestora respectă cel puțin unele dintre normele lor privind măsurile coercitive, deportarea, asistența medicală și detenția. În orice caz, țările UE trebuie

  • să se asigure că orice întoarcere a resortisanților țărilor terțe nu pune în pericol acei resortisanți;
  • să ia în considerare interesele copiilor, viața de familie și sănătatea persoanei în cauză.

Ce țări sunt reglementate de directivă?

Directiva se aplică tuturor țărilor UE, cu excepția Irlandei și Regatului Unit (1) și următoarelor țări terțe aparținând spațiului Schengen: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Implementare și acte conexe

Comisia Europeană raportează cu privire la aplicarea prezentei directive în țările UE la fiecare trei ani și propune modificări, dacă este necesar.

Regulamentul (UE) 2016/1953 introduce un document european unic de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe cu ședere ilegală (document european de călătorie de întoarcere). Acest document este valabil pentru o călătorie a unui resortisant al unei țări terțe acoperit de o decizie de returnare emisă de o țară UE, până la momentul sosirii în țara de returnare.

În 2017, Comisia a publicat Recomandarea (UE) 2017/432 către țările UE privind asigurarea unor randamente mai eficiente în punerea în aplicare a directivei, precum și Recomandarea [C (2017) 6505] de stabilire a unui „manual de returnare” comun pentru țările UE utilizarea în efectuarea sarcinilor de returnare. De asemenea, a propus noi măsuri privind politica de returnare sub forma unui plan de acțiune reînnoit și a unui set de recomandări către țările UE.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se va aplica de la 13 ianuarie 2009. Acesta urma să fie transpus în legislația națională a țărilor UE până la 24 decembrie 2010, cu excepția normelor privind asistența și/sau reprezentarea juridică gratuită, pentru care a fost stabilit un termen limită de 24 decembrie 2011. a stabilit.

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe în ședere ilegală (JO L 348, 24.12.2008, p. 1). Pp. 98 - 107)

Recomandarea Comisiei (UE) 2017/2338 din 16 noiembrie 2017 de stabilire a unui „manual de returnare” comun care să fie utilizat de autoritățile competente ale statelor membre în îndeplinirea sarcinilor de returnare (JO L 339, 19.12.2017, pp. 83 - 159)

Recomandarea Comisiei (UE) 2017/432 din 7 martie 2017 privind asigurarea unor randamente mai eficiente în punerea în aplicare a Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 66, 11.3.2017, p. 15-21)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind o politică de returnare mai eficientă în Uniunea Europeană - Un plan de acțiune reînnoit [COM (2017) 200 final, 2.3.2017]

Regulamentul (UE) 2016/1953 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 de stabilire a unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe cu ședere ilegală și de abrogare a Recomandării Consiliului din 30 noiembrie 1994 (JO L 311, 17.11. 2006, p. 1). 2016, pp. 13-19)

Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind politica de returnare a UE [COM (2014) 199 final, 28.3.2014]

Ultima actualizare 20.02.2018

(1) Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană și este o țară terță (o țară non-UE) de la 1 februarie 2020.