Scleroza multiplă este o boală cronică demielinizantă a sistemului nervos central care afectează în principal adulții tineri. Tabloul clinic al acestei boli este foarte variabil, manifestându-se în principal prin inflamația nervului optic, slăbirea sau furnicarea membrelor, dar poate cea mai frecventă povară a pacienților este oboseala, care este diferită de ceea ce simt indivizii cu experiență după efort fizic. Oboseala în scleroza multiplă poate fi primul și chiar singurul simptom al bolii. În ultimii ani, au fost efectuate cercetări științifice intensive, care au adus noi medicamente care pot încetini semnificativ evoluția bolii, în special în stadiile incipiente.
Scleroza multiplă este cea mai frecventă boală neurologică dobândită, netraumatică, care afectează pacienții tineri adulți. Aproximativ 2,5 milioane de persoane din întreaga lume suferă de boală. Este o boală de origine eterogenă, în dezvoltarea căreia sunt implicați sistemul imunitar, factorii externi și genetici. Din punct de vedere patologic, boala se manifestă prin formarea focarelor inflamatorii demielinizante, în special la alb, dar și la substanța cenușie a creierului. Scleroza multiplă are o anumită distribuție a latitudinii (vorbim despre un gradient nord-sud al sclerozei multiple) - cu o incidență foarte scăzută a bolii în ecuator și cu o prevalență crescândă către poli, cu cea mai mare frecvență în climatul temperat și în țările nordice. Slovacia este una dintre zonele cu cea mai mare incidență a sclerozei multiple (aproximativ 100 de pacienți la 100.000 de populații) (1). Boala este cea mai frecventă la vârsta de 20-40 de ani, rar la copilărie sau după vârsta de 60 de ani.
Etiologie
Tablou clinic
Tulburarea depresivă este de până la 3-5 ori mai frecventă la pacienții cu scleroză multiplă decât la populația generală și este adesea subdiagnosticată. Neurologul, specialist în această boală, trebuie să caute aceste simptome în mod țintit. Prin urmare, simptomele clinice sunt foarte variate și variabile, nu numai de natură fizică, ci sunt prezente și sindroame neuropsihiatrice (4).
Diagnostic
Diagnosticul sclerozei multiple se bazează în primul rând pe evaluarea anamnezei, a tabloului clinic și a examenelor paraclinice, care includ în special imagistica prin rezonanță magnetică, examinarea lichidului cefalorahidian - lichidul cefalorahidian și a potențialelor evocate vizual. În examinările auxiliare, imagistica prin rezonanță magnetică a creierului și a coloanei cervicale joacă un rol major în dovedirea prezenței focarelor inflamatorii demielinizante cu diseminare în spațiu (focare multiple prezente în locurile tipice pentru scleroză multiplă) și în timp (creșterea focarelor în intervalele de timp două sau prezența zăcămintelor de contrast). Există un protocol standardizat pentru examinarea prin rezonanță magnetică, care a fost dezvoltat de experți - radiologi și neurologi și care urmărește să mențină cea mai înaltă sensibilitate și specificitate posibilă a examinării. Acest lucru permite diagnosticarea să fie pusă în timpul primului atac al bolii și la stabilirea timpurie a pacientului pentru tratament. Prezența unui indice IgG crescut și a benzilor oligoclonale în lichidul cefalorahidian indică activarea sistemului imunitar și prezența unui proces inflamator în SNC și ajută la stabilirea diagnosticului corect, împreună cu o constatare pozitivă asupra potențialelor evocate vizual.
Diagnostic diferențial
Concluzie
Scleroza multiplă este o boală demielinizantă autoimună, mediată, care afectează în principal pacienții tineri cu vârstă productivă. Manifestările clinice ale acestei boli sunt foarte variate, de la atât de puțin specifice ca oboseala până la afectarea motorie severă a membrelor. Diagnosticul sclerozei multiple rămâne un diagnostic clinic, bazat pe un istoric detaliat, examinări neurologice și auxiliare, în special imagistica prin rezonanță magnetică. În diagnosticul diferențial, este necesar să se excludă stările de boală care, cu evoluția lor, tabloul clinic și constatările privind imagistica prin rezonanță magnetică, pot imita această boală. Diagnosticul precoce este crucial pentru pacient, deoarece tratamentul imunomodulator disponibil funcționează în special în stadiile incipiente ale bolii, în care predomină procesele inflamatorii, pe care le putem influența terapeutic. Cercetările actuale aduc din ce în ce mai multe opțiuni terapeutice noi, care, deși nu pot fi vindecate, pot încetini semnificativ progresia acestei boli neplăcute.