- Opțiuni
- Avertizați despre o postare rău intenționată
- Debifați postarea rău intenționată
- Ascundeți postarea
- Post
- Acceptați rapoartele și ascundeți-vă
- Anulați rapoartele
- Editați subiectul de discuție
- Editează postarea
nu mi-a trecut niciodată prin cap să scriu pe această temă. după examenele din acest an, am decis să slăbesc, pentru că am luat aproape opt kilograme prin școală. la 180 de ani cântăream 73 kg, așa că am decis să slăbesc cel puțin șapte kilograme. Am început să slăbesc, a mers la fel, o dietă sănătoasă, multă mișcare, ici și colo niște rimel. Doar în ultimele zile trebuie să mă forțez să mănânc, nu vreau deloc, nici măcar nu mă sufoc de dulciuri, pentru că sunt foarte fericit cu fiecare jumătate de kilogram pe care l-am pierdut și încep să panică că, dacă aș mânca o felie de pâine în plus, m-aș îngrășa. chiar și în această dimineață, lacrimile au apărut în ochii mei când mama a făcut micul dejun pentru mine și a trebuit să merg cu ea: iar acum am ceva remușcări, am zburat imediat cu bicicleta și sper că acest lucru nu se va mai întâmpla. Nu mă interesează anorexia!
