Ești aici

catehetic

Rugăciunea și evenimentul de transformare Lc 9: 28b-36

Isus i-a luat cu el pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a suit să se roage. În timp ce se ruga, aspectul feței i s-a schimbat, iar hainele îi străluceau alb. Și iată, au vorbit cu el doi bărbați, care erau Moise și Elias: Au apărut în glorie și au vorbit despre plecarea lui, care urma să aibă loc la Ierusalim. Petru și cei cu el au fost depășiți de somn. Și când s-au trezit, au văzut slava Lui și pe cei doi oameni care stăteau cu el.

Când l-au părăsit, Petru i-a spus lui Isus: „Învățătorule, suntem bine aici. Să facem trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. ”El nu știa ce spune. În timp ce vorbea, un nor i-a format și i-a învăluit. Când au intrat în nor, frica lor s-a apucat.

Și o voce a ieșit din nor, zicând: Acesta este Fiul meu preaiubit; ascultă-l.

Au tăcut și nu au povestit nimănui despre ceea ce au văzut în acele zile.

Dacă prima duminică a Postului Mare a fost dedicată temei ispitelor lui Isus și întâlnirii sale cu Satana în singurătate în deșert, atunci această a doua duminică a Postului Mare ne arată pe Isus, a cărui față și ființă întreagă sunt transformate prin radierea glorii nespuse a Tată. În călătoria postului, transformarea lui Isus se referă la scopul către care este îndreptat întregul proces, și anume, gloria învierii viitoare. Transformarea Domnului este o prefigurare profetică a acestui punct culminant al vieții și operei lui Isus.

La câteva zile după ce Isus a proclamat ucenicilor săi necesitatea morții sale iminente și că va fi înviat și că ucenicii ar trebui să-l urmeze (cf. Lc 9: 23-26), „Isus ia luat cu el pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și a ieșit. să se roage cu ei pe munte "(Lc 9 28

Maestrul a arătat un grad puțin mai mare de încredere față de cei trei apostoli menționați. Luca este evanghelistul care, mai presus de toate, subliniază rugăciunea lui Isus: Isus se roagă în momentul botezului lui Ioan (cf. Lc 3,21), se roagă înainte de alegerea celor Doisprezece (cf. Lc 12-13), se roagă cu o noapte înainte prin suferința sa (Luca 22: 39-46). Nu este de mirare, așadar, că transformarea lui Isus are loc și în contextul rugăciunii, adică în profunzimea misterului conversației personale cu Tatăl: „Când s-a rugat, s-a schimbat expresia și veșmântul său a devenit alb strălucitor. "(Lc 9:29). Rugăciunea este un spațiu pentru ca Isus să primească Prezența lui Dumnezeu. O prezență care este sfințenie, adică o diferență emfatică capabilă să-l transforme pe cel care o acceptă decisiv în propria sa viață. Transformarea feței lui Isus dezvăluie deja că el înfățișează acum - cu propria sa poveste - fața invizibilă a lui Dumnezeu viu (cf. In 1,18).

Rugăciunea este și conversația lui Dumnezeu cu Iisus prin „conversația” sa cu Moise și Ilie, care personifică Legea și profeții, scripturile Vechiului Testament. Da, rugăciunea lui Isus este în esență o ascultare a cuvântului lui Dumnezeu cuprins în Scriptură, o ascultare care devine o conversație cu Dumnezeul cel viu, o experiență reală a comuniunii sfinților. Într-o astfel de rugăciune, Isus găsește confirmarea călătoriei vieții sale, acum inevitabil îndreptată spre suferință, moarte și înviere. Isus percepe toate acestea în contextul istoriei mântuirii poporului său, care este guvernată de Dumnezeu însuși. De aceea Moise și Ilie îi vorbesc despre „exodul” său care se va împlini în Ierusalim, despre „exodul” - ieșirea din această lume către Tatăl. Cu siguranță nu este o coincidență faptul că, la scurt timp după aceea, se afirmă că Isus și-a întors fața spre orașul sfânt Ierusalim (cf. Lc 9:51) într-o hotărâre clară de a experimenta ceea ce a înțeles în rugăciune despre călătoria vieții sale.

„Dar Petru și tovarășii săi au fost depășiți de somn. Când s-au trezit, au văzut slava Lui și pe cei doi oameni care stăteau lângă el ”(Lc 9,32). Această experiență extraordinară, care are loc în legătură cu un meci, astfel încât să nu adoarmă, durează doar câteva momente. Transformarea lui Isus este o prefigurare a ceea ce așteaptă toți oamenii din împărăția lui Dumnezeu, este o prevestire și o anticipare a unei lumi care va fi complet în semnul frumuseții lui Dumnezeu. Cu toate acestea, este doar o anticipare. De aceea, în timp ce Petru, fără să știe ce spune cu adevărat, îi cere lui Isus să prelungească această experiență prin înființarea a trei corturi, acoperindu-le cu un nor al Prezenței lui Dumnezeu (cf. Ex 13: 21-22; 16:10 etc.) .).) și din ea vine o voce care proclamă: „Acesta este Fiul meu ales, ascultă-l” (Lc 9:35). Marea poruncă dată lui Israel. „Ascultă, Israel!” (Cf. Deut 6: 4), ia acum forma: „Ascultă-l, Fiul meu”, Cuvântul s-a făcut trup (cf. Ioan 1,14), omul în care își găsesc Scripturile împlinire (cf. Lc 24,44). Acesta este adevărul fundamental al credinței noastre.

Prin urmare, Evanghelia din această duminică ne îndeamnă să fim atenți să nu-l transformăm pe Isus doar într-o proiecție a dorințelor noastre. Trebuie să stăm înaintea lui Isus conform Scripturii. Dacă vrem cu adevărat să-l cunoaștem, trebuie să ascultăm, să medităm și să ne rugăm cuvântul cuprins în Scriptură, toate cu știința clară că rugăciunea nu ne scutește de eforturile noastre zilnice și de ascultarea față de vocația noastră personală. Dimpotrivă, rugăciunea ne ajută să-l umplem cu un sens profund, deoarece transformă evenimentele și relațiile din viața noastră de zi cu zi. Așa a fost în viața lui Isus și așa poate fi și în viața noastră.

Editat de Report Word, autor: Enzo Bianchi