școlilor

Ce este tipic pentru pedagogia Montessori și ce învață copiii într-o astfel de educație?

1 | GRUP DE VÂRSTĂ DE COPII

Facilitatea Montessori este caracterizată de un grup de vârstă mixt de copii. Aceasta înseamnă că există copii cu vârsta de trei ani într-o zonă comună. Diferența de vârstă permite copiilor să dezvolte, prin cooperare liberă, relații reciproce care nu sunt marcate de rivalitate și concurență. Copiii mai mari își împărtășesc în mod spontan cunoștințele și abilitățile cu cei mai mici, copiii mai mici găsesc ajutor și sprijin la prietenii lor mai mari, dacă este necesar, nu trebuie să apeleze imediat la profesor. Aceasta este una dintre sursele de coeziune a grupului de copii din clasa Montessori. Diferite vârste încurajează colaborarea și minimizează concurența. Reduce egocentrismul și încurajează copiii să se ajute singuri, ceea ce este foarte important pentru lumea de astăzi. Când un student mai în vârstă învață ceva mai tânăr, este și cea mai bună formă de auto-învățare pentru el.

2 | MOTIVAȚIA INTERNĂ

Cauza dezvoltării psihologice se află în puterile psihice interne ale copilului, stimulii externi prin trezirea interesului copilului încep învățarea acestuia. Dacă motivațiile interne ale copiilor de a lucra sunt înlocuite de cele externe (de exemplu, recompense, pedepse, competiție, note etc.), dorința naturală de a învăța este întreruptă. Activitatea devine apoi muncă forțată, ceea ce provoacă bariere psihologice puternice.

Prin urmare, într-o școală Montessori, un copil nu este evaluat verbal sau prin note. Profesorul îi oferă copilului feedback și îl încurajează să continue să lucreze. Răsplata pentru copil este satisfacția activității în sine. Motivația sa interioară este nevoia sa interioară de a se dezvolta.

Copilul dintr-o școală Montessori este liber să aleagă, în funcție de nevoile și interesele sale, o activitate în care se angajează atât timp cât are nevoie. El decide unde și cu cine va lucra. Adultul nu se amestecă în activitatea sa independentă, ajută doar atunci când copilul îi cere. Libertatea în pedagogia Montessori este libertatea cu restricții sub formă de reguli care sunt bune pentru copil și pe care copilul le acceptă voluntar în procesul de creștere pentru că le înțelege ca benefice..

Alegerea liberă a activității este un factor motivant puternic. Copilul alege o medie de activitate pentru abilitățile sale, așa că este capabil să o facă. Lucrează cu materiale care îl alertează despre o posibilă greșeală, repetă exercițiul până găsește soluția potrivită. Nu este supus evaluării critice de către profesor. Toate acestea duc la faptul că rezultatele muncii satisfac copilul, îi aduc bucurie și îi sporesc stima de sine. Un copil fericit este de obicei bun, nu are nevoie de disciplină impusă din exterior, din partea profesorului, își controlează comportamentul, este stăpân pe sine, devine liber intern. Copilul atinge libertatea interioară și disciplina prin propria sa activitate.

4 | MEDIU INCONJURATOR

Un mediu pregătit este un mediu propice nevoilor de dezvoltare ale copilului. Este un mediu care îi stimulează interesul natural și îi permite suficientă mișcare, activități interesante și independente asociate cu descoperirea și feedback-ul necesar cu privire la succes. Mediul pregătit include într-un fel spații mobilate, mijloace didactice speciale, o echipă mixtă de vârstă de copii și profesori cu educație Montessori.

Dispozitivele sunt în general dulapuri deschise cu rafturi, care, printr-un aranjament atent, împart spațiul mare al clasei în compartimente mai mici și oferă copiilor o anumită intimitate. În fiecare departament, ajutoarele dintr-o zonă sunt stocate pe rafturi. În grădiniță, acestea sunt: ​​ajutoare cu obiecte de viață practică, ajutoare pentru rafinarea simțurilor, ajutoare pentru matematică, educație lingvistică, ajutoare în domeniul naturii și culturii, ajutoare pentru muzică și educație artistică. Alte zone de cunoaștere vor fi adăugate la școală. Profesorul le explică copiilor cum să lucreze cu ajutoarele și când se constată că copiii îl înțeleg, îi lasă să lucreze independent. Copiii sunt instruiți să ducă aparatul în același loc după activitate.

În primii ani de viață, toate eforturile copilului sunt îndreptate spre obținerea unei independențe tot mai mari față de adult. În exterior, un copil mic apare ca o ființă pasivă, neajutorată, dependentă în toate de ajutorul unui adult. În interior, însă, au loc în mod constant procese psihice intense, care procesează toate senzațiile senzoriale acumulate. Prelucrarea acestor percepții are loc datorită activității fizice a copilului. Mișcarea duce astfel la dezvoltarea psihicului, care se reflectă ulterior într-o mai bună coordonare a mișcărilor.Maria Montessori a subliniat că copilul învață cu ajutorul mâinilor. Prin mișcare și manipulare a obiectelor, copilul își dezvoltă personalitatea. Activitatea semnificativă legată de mișcare este sursa marii sale satisfacții, îl încarcă cu energie, îi accelerează creșterea interioară, îl ajută să stabilească echilibrul mental. Un copil în creștere trebuie să-și poată folosi organele locomotorii pentru învățare, nu doar pentru jocuri. Lucrul cu mâinile vă permite copilului să se concentreze asupra activității.

6 | Absorbirea minții

7 | PERIODE SENSIBILE

M. Montessori a constatat că există anumite perioade de dezvoltare în dezvoltarea unui copil, când copilul are abilități extraordinare de a dobândi o anumită abilitate, de a dobândi o anumită experiență sau cunoștințe. Acestea sunt perioade de interes intens pentru anumite activități care dezvoltă abilități specifice, de ex. plimbare, urcare, scriere. Este o trăsătură tranzitorie care expiră atunci când abilitatea este dobândită. Montessori a numit aceste perioade de sensibilitate intrinsecă crescută la anumite perioade de stimuli sensibile. Dacă, dintr-un anumit motiv, unele abilități nu se pot dezvolta într-un moment de sensibilitate sporită, nu se vor dezvolta niciodată mai târziu (vorbire) sau copilul trebuie să depună un efort și un efort mare pentru a le atinge..

Copilul trebuie să se maturizeze pentru o anumită activitate. El nu poate fi obligat să facă nimic dacă nu s-a maturizat încă. Dezvoltarea copiilor are loc foarte individual, profesorul nu poate ști exact în ce stadiu de dezvoltare se află în prezent copilul. Prin urmare, nu are sens să ceri unui grup de copii, chiar dacă au aceeași vârstă, să facă același lucru.

8 | ATENTIE POLARIZATA

Montessori a observat că, într-o perioadă de expunere la o anumită sensibilitate internă, atenția copiilor este puternic atrasă de o activitate specifică, ulterior acest fenomen a fost denumit atenție polarizată. Cu excepția cazului în care copilul este deranjat, există o concentrare profundă din care nu poate fi deranjat nici măcar prin eforturi vizate. Starea de concentrare profundă este o manifestare a vieții interioare care se trezește. Dacă copilul este lăsat să se angajeze într-o activitate concentrată pe termen lung, netulburată la alegere, după un timp există un echilibru mental, care se manifestă în pace interioară, interes spontan pentru activități ulterioare, bucurie, capacitatea de a se concentra din ce în ce mai mult, relații bune cu copilul. Adulții nu au nicio influență directă asupra focalizării. Acestea pot crea condițiile pentru ca copilul să aleagă o activitate adecvată în momentul deschiderii unei anumite receptivități și să poată să se angajeze în ea netulburat.

9 | NORMALIZARE

Maria Montessori a numit procesul revenirii dintr-o stare dezechilibrată de dezvoltare mentală într-o stare de echilibru mental printr-o concentrare profundă asupra unei activități care aduce satisfacerea nevoilor interioare, un proces de normalizare. În activitatea activă, copilul învață să-și controleze nu numai mișcările, ci și emoțiile și dorința de a face lucruri care îi fac rău. Munca pe care o alege în funcție de interesul și posibilitățile sale îi aduce satisfacție, copilul experimentează adesea succesul, ceea ce are ca rezultat crearea unei imagini pozitive despre sine, creșterea încrederii în sine și a stimei de sine. Toate acestea îl motivează să continue să lucreze.

Dr. Montessori considera copiii echilibrați, care învață în mod spontan, autosuficienți, se deplasează independent de la o etapă de dezvoltare la alta, respectând în mod voluntar regulile, respectuos față de ceilalți, ca fiind copii normalizați. Aceștia sunt copii care și-au dezvoltat autodisciplina ca urmare a oportunității de a lucra liber. Ea a considerat caracteristicile lor drept normă. Alți copii care au prezentat abateri de la normă, copii cu o anumită problemă, copii al căror comportament a purtat anumite elemente antisociale, considerați copii marcați într-un anumit mod ca fiind normalizați, au numit copiii lor „devianți”, adică copiii cu o anumită abatere, o abatere Astăzi, vom folosi mai degrabă termenul de copii hiperactivi, neadaptați social, cu probleme. M. Montessori a fost convins că acești copii pot fi ajutați de o activitate liberă neîntreruptă. Odată cu avansarea procesului de normalizare, copilul va deveni din ce în ce mai independent și va răspunde cu un interes mai mare stimulilor mediului înconjurător. Cu o activitate satisfăcătoare, în timp va exista o schimbare de comportament.

10 | INDEPENDENŢĂ

Adulții tind să ajute copiii mai mult decât au nevoie sau să facă activități pentru ei. Dar copilul nu are nevoie și nu vrea ca cineva să-l ajute, în schimb nu se poate dezvolta nimeni. Interesul său nu se concentrează inițial asupra activității în sine. Este mult mai des motivată de dorința de a depăși singură o problemă. Dacă adultul începe să-l ajute, copilul poate pierde interesul pentru activitate.

Omul la locul de muncă se formează singur. Nu există nicio compensație pentru muncă. Nu poate fi înlocuit de sentiment sau prosperitate. Cu toate acestea, dacă există o tulburare a instinctului de muncă, aceasta nu poate fi înlocuită cu un exemplu sau o pedeapsă. Instinctul de lucru al copiilor este dovada că munca este o caracteristică instinctivă și tipică a întregii rase umane.

Ceea ce învață copiii în Montessori a educat copiii?

Forme și metode de lucru

80 la sută din timp de la predare este munca independentă a copiilor la alegere, copiii aleg activitatea, locul de activitate, forma de activitate (individuală, de grup) și timpul pe care îl dedică acesteia. 20 la sută din timp sunt lucrări conduse de profesori. Accentul este pus pe munca la școală. Copiii lucrează cu ajutoare, își creează propriile ajutoare, implementează proiecte, utilizează în mod activ biblioteca școlii, au grijă de mediul în care se află clasa, discută vioi, pun întrebări, ajută elevii mai mici. În grădiniță și în clasele inferioare predomină munca individuală. În clasele superioare, există un interes mai mare în lucrul în grupuri. Elevii sunt activi atunci când lucrează în grup, vorbesc în liniște. Intensitatea diferită a zgomotului de lucru alternează cu perioada de liniște care apare atunci când majoritatea copiilor sunt angajați în muncă care nu necesită comunicare verbală. Studenții au libertate de mișcare. De asemenea, este important să dezvolți o comunicare respectuoasă și rezolvarea reciprocă a problemelor prin conversație.