postul

Domnul ia spus lui [Moise]: „Am văzut suferința poporului meu în Egipt și i-am auzit strigătul pentru supraveghetorii muncii. Știu despre suferința lui. De aceea am coborât să-l scap de puterea egiptenilor și să-l conduc afară din acea țară într-o țară frumoasă și spațioasă, o țară plină de lapte și miere [. ]. De aceea, vino, o voi trimite la Faraon! Scoateți poporul Meu, israeliții, din Egipt! Ex (Ex 3,7-8.10).

Dragi frați și surori, zi bună!

Totuși, asta nu înseamnă că a făcut totul și că nu trebuie să facem nimic, că a trecut crucea și vom merge în paradis pe volan. Nu e ca asta. Mântuirea noastră este cu siguranță darul său, dar, întrucât este un curs al iubirii, el ne cere să fim onorați și să fim la noi în dragostea sa, așa cum ne arată Maica noastră Maria și după ea.

Pumnul cel Mare trăiește în această dinamică: Hristos ne precede pe noi și pe exodul Său în timp ce trecem prin trecut prin El și prin următorul. El este ispitit pentru noi și cântărit asupra ispitei pentru noi, dar și noi trebuie să ne confruntăm cu ispite și să le depășim. El ne dă apa vie a Duhului său, sarcina noastră este să săpăm în fântâna ei până când bem, în sacramente, în rugăciune, în adorare. El este lumina care triumfă asupra întunericului și ni se cere să hrănim flacăra încredințată nouă în ziua botezului nostru.

În acest sens, sezonul Postului Mare este „semnul sacramental al convertirii noastre” (Missalul Roman, Rugăciunea Copilului și Duminica a cincea a Postului Mare). Cel care este pe calea Postului este întotdeauna pe calea convertirii. Sezonul Postului Mare este un semn sacramental al călătoriei noastre de la sclavie la libertate, care trebuie întotdeauna reînnoită. Cu siguranță este o cale dificilă, așa cum este corectă, pentru că dragostea este dificilă, dar este o cale plină de speranță.

Aș spune și mai mult: un exod de post este calea pe care se formează speranța însăși. Efortul de a trece prin toate încercările, tentațiile, iluziile, fatamorgienii. Toate acestea servesc la formarea unei speranțe puternice, ferme, după modelul speranței Fecioarei Maria, care, în mijlocul întunericului suferinței și al morții Fiului ei, a continuat să creadă și să spere în confuzia sa, în înviere, în.