După ce Samuel Paty a fost ucis și decapitat, protestele oamenilor sunt un „Cântec de lebădă” francez. Heel, profesor de profesie, a fost ucis pentru că arăta desene animate ale profetului Mahomed în timp ce învăța despre libertatea de exprimare. Potrivit BBC News, „După atac, poliția a atacat aproximativ 40 de case, iar guvernul a dispus, de asemenea, închiderea moscheii timp de șase luni”. Cu toate acestea, pentru Franța este prea puțin, prea târziu. Țara este pe cale să devină un califat musulman.
Francezii nu pot rezista cu adevărat presiunii fundamentalismului musulman. Ei au cedat față de subiecții lor, ci mai degrabă au cedat scepticismului lor cu privire la propriile stiluri de viață și principii. Nu mai strigă: „Vive la République!” Vor pace și liniște, dar nu o pot atinge.
Islamizarea Franței se desfășoară de mult timp. Timp de decenii, musulmanii au venit în Franța în căutarea unei vieți mai bune decât au avut acasă. Până în 2010, erau imigranți în special din fostele colonii franceze. Aceste țări au fost numite „protectorate”, ca în cazul Tunisiei și Marocului, sau au făcut parte din capitala Franței, ca în cazul Algeriei. Mulți cetățeni francezi s-au stabilit în aceste colonii. Francezii s-au bucurat de libertate deplină, dar localnicii au fost oprimați.
După ce Franța s-a retras din colonii, au continuat să vină imigranți, fie ca forță de muncă ieftină, fie ca refugiați care caută refugiu de foamete și război. La rândul lor, francezii au urmat o politică de asimilare și i-au încurajat pe imigranți să învețe limba, cultura și credința locală, în special creștinismul.
Cu toate acestea, la mijlocul anilor 1980, Franța și-a schimbat politica de asimilare la integrare și le-a permis noilor veniți să-și păstreze cultura și tradițiile distinctive. Cu toate acestea, această soluție a avut consecințe nefericite. Imigranții nu s-au contopit cu societatea franceză și au rămas în mare măsură străini francezilor - cu propria lor cultură și religie - ceea ce a dus la ciocnirea civilizațiilor.
În primii ani ai acestui secol, Franța și-a recunoscut greșeala și și-a reînnoit politica de asimilare, dar roata de rotație nu mai poate fi oprită. În al doilea deceniu al secolului 21, imigrația în Franța a crescut brusc, în special din țările devastate de război, cum ar fi Irakul, Siria, Libia și altele, iar francezii nu au puterea să o oprească.
În ciuda avertismentelor constante despre consecințele imigrației necontrolate a islamiștilor radicali, Franța a rămas ospitalieră pentru ei și l-au recompensat cu moarte și teroare. Franța a refuzat să „recâștige” multe dintre orașele și regiunile sale, care au devenit „zone interzise” pentru non-musulmani. După asasinarea lui Samuel Paty, scriitorul francez Pascal Bruckner a declarat: „Nu este un act, un separatism; este o declarație de război care trebuie tratată în consecință. ”Cu toate acestea, în națiunea franceză nu a mai rămas niciun spirit de luptă. În ciuda faptului că sunt multe altele în propria țară, se simt neajutorați și neajutorați în fața „oaspeților” lor dominatori.
Giulio Meotti, un jurnalist italian care scrie deseori despre problemele din Orientul Mijlociu, a descris recent situația actuală din Franța la Institutul Gatestone astfel: „Elitele franceze - nu înțeleg războiul ideologic declarat de ei de dușmanii societăților deschise.” Noi vezi aici continuitatea supunerii noastre. Sunt convins că dacă am ști să spunem nu, nu am fi în această situație. Toți și-au plecat capul de teamă să nu pară rasiști sau oameni inumani, aroganți ".
Francezii nu mai strigă: "Vive la République!" Roata norocului s-a întors împotriva lor și conducătorii au devenit în curând supuși.
Nu se va întâmpla peste noapte, dar procesul a trecut deja de linia de la care nu mai există nicio întoarcere. Asistăm la prăbușirea unuia dintre stâlpii lumii occidentale. Și și mai înspăimântătoare este ideea că Franța astăzi este Germania mâine, la fel ca și restul Europei occidentale.