Recomandați documente

păstor

L i dé m ě s ta/u r b a n peo pl e 13, 2 011, 1

Karakachani în Bulgaria - istorie pastorală Gabriela Fatková

Facultatea de Arte, UWB Pilsen

Karakachans in Bulgaria - A Pastoral History Abstract: Acest articol reprezintă o sinteză a studiilor despre fosta viață pastorală nomadă a Karakachans din Bulgaria, publicate în engleză și bulgară. Este analizată discuția despre originea Karakachanilor; există diferite puncte de vedere, susținute de diferite grupuri de cercetători, de reprezentanți ai Karakachanilor, precum și de Karakachanii obișnuiți. Este descrisă tehnologia pastoralismului transuman, modelele comerciale conexe și structura socială a grupului etnic Karakachan în perioada pastorală nomadă și la sfârșitul acestei perioade, în timpul sedentarizării. Cuvinte cheie: Karakachans; etnie; identitate socială; nomadism pastoral; transhumanță; sedentarizare

Karakachanii sunt o populație care trăiește împrăștiată în sud-estul Balcanilor (Bulgaria, Grecia, Macedonia, Turcia). Vorbesc greacă, deși generațiile mai tinere folosesc din ce în ce mai mult limba majorității pentru comunicarea obișnuită și sunt creștini ortodocși. Până la începutul anilor 1960, ei trăiau ca păstori nomazi, dar stilul lor de viață nu era aproape diferit de alți păstori nomazi din Balcani. Perioada „clasică” a istoriei Karakachanului asociată în primul rând cu pastoralismul nomad 1 este relativ bine elaborată în bulgară și greacă.1 ale cărei caracteristici sunt îndeplinite de Karakachan. Dacă, în conformitate cu concluziile analizei lui Salzman asupra definițiilor nomadismului (Salzman, 1974), considerăm absența agriculturii ca una dintre trăsăturile distinctive ale păstoritului nomad, putem continua să folosim termenul „păstor nomad” în cazul Karakachanilor bulgari.

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

organizare. În prezent, Federația Asociațiilor Mondiale Culturale Karakachan din Bulgaria afirmă că numărul său de membri este de aproximativ 18.000 (Kalionski 2002: 2). Cu toate acestea, informatorii înșiși dau cifre între 20 și 30 de mii.

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

Etimologia numelui Karakachan și Sarakatsanoi Însuși numele „Karakachani” este compus din două cuvinte turcești „kara” - negru și „kachak” - refugiat, refugiat (Marinov 1964: 12; Pimpireva 1995: 10; Urbanska 1962: 206). Informatorilor le place să completeze interpretarea numelui lor cu o legendă despre originea lor. Conform acestei legende, Karakakanii trăiau stabiliți într-o curte din Constantinopol, ca prieteni apropiați ai monarhului. Drept mărturie a durerii că turcii cuceriseră Constantinopolul în 1453, bătrânii din Karakachan au decis să omoare toate oile albe, să îmbrace o halat negru și să lase viața sedentară - mai degrabă decât nomadă decât supusă turcilor. De aceea sunt considerați în continuare ca fiind singurii creștini puri care nu s-au predat turcilor. Această legendă ar fi pusă sub semnul întrebării în parte de una dintre interpretările etimologice ale originii cuvântului Karakachan. El susține că varianta Sarakachan a fost creată pentru prima dată în Grecia și apoi a traversat Turcia, unde a fost transformată în Karakachan, până în Bulgaria (Marinov 1964: 12). Prin urmare, conform acestei interpretări, baza este cuvântul aroman "sarak" sau albanezul "sorak", sau "Sirako", dar cu siguranță nu turcescul "kara" - negru. O altă interpretare posibilă este că prima jumătate a cuvântului poate avea și 55

derivat din cuvântul "kar", care înseamnă câmp, traducerea generală a cuvântului ar fi, prin urmare, aproximativ "alergând pe câmp" (Marinov 1964: 12-13; Pimpireva 1995: 10). O interpretare a originii și mai complexă are denumirea greacă - Sarakatsanoi. Acest cuvânt ar fi putut proveni din cuvântul aromân "sarak" - sărac - sau din albanezul "sorak", care înseamnă o persoană săracă sau necinstită (Pimpireva 1995: 10-11). Datorită diferenței de limbă și mijloace de trai, populația agricolă din jur le-a perceput ca străine - „acestea din urmă”, și astfel atribuite extern caracteristicilor karakachanilor, semnificația lor reflectă lucrurile neculturate, imprevizibile și periculoase ale „străinului”. O altă posibilă origine a cuvântului Sarakachan poate fi derivată din satul "Sirakovo" din Munții Pindu, unde acest grup a trăit probabil pentru o anumită perioadă (Marinov 1964: 13; Pimpireva 1995: 11), sau din numele satului " Sakaresi "(Marinov 1964: 13).

Limba Karakachanii folosesc propria lor limbă, pe care o numesc „romani”. Este un dialect antic al greciei, în mod specific unul dintre dialectele nordice ale grecii moderne. Folosesc acest limbaj în principal pentru conversații în cadrul familiei și în comunitatea lor (Pimpireva 1995: 11). Pe baza cercetărilor efectuate în mai multe dialecte grecești și karakachan, profesorul Höeg a dedus că limba karakachan își are originea în urmă cu aproximativ 4-5 secole (Höeg 1925: 82). Cu toate acestea, caracterele slave din lexic sunt evidente în limbă (Marinov 1964: 11; Nešev 1998: 11). Karakachan este utilizat în principal pentru apelurile la domiciliu. Deoarece toți karakachanii din Bulgaria de astăzi sunt bilingvi, limba lor maternă este puternic influențată de bulgară (Nešev 1998: 26). Anterior, bilingvismul sau, în unele cazuri, trilingvismul era doar apanajul bărbaților, deoarece doar ei erau în contact cu vorbitori de limbă străină, erau responsabili de vânzarea și cumpărarea produselor, aveau acces la sfera publică (Pimpireva 1997: 184). Pentru cea mai lungă perioadă de timp, femeile au păstrat limba karakachan într-o formă relativ curată și doar în schimbare lentă.

Originea În acest moment va fi necesar să se dezvăluie un mozaic de mai multe seturi de ipoteze despre posibila origine a Karakachanilor. Datorită lipsei de surse care să povestească despre perioadele mai vechi din viața acestui grup, toți oamenii de știință care se ocupă de originile lor sunt obligați să se deplaseze doar la un nivel ipotetic. Interesul crescut pentru originile Karakachans a început să se manifeste relativ târziu, așa că nu găsim aproape 56 dintre ele

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

Metoda de subzistență în timpul perioadei pastorale nomade În timpul perioadei pastorale nomade, Karakakanii au existat cu oi, capre și cai. De asemenea, au crescut rareori porci și păsări de curte, dar cel mai important animal pentru karakacani a fost oaia. Cu turmele în număr de câteva mii, au trecut între două tipuri de pășuni în timpul anului. Ei și-au purtat cu ei toți proprietățile călare 59

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

FIG. 1 Distribuția reședințelor de iarnă Karakachan în Bulgaria. Imaginea este o formă schematică a unei hărți desenată manual de Vasil Marinov (Marinov 1964).

produs (Marinov 1964: 58-67). Fabricile de brânzeturi erau fie temporare, fie permanente. De obicei erau construite lângă o sursă de apă într-un loc răcoros (Marinov 1964: 62). Maestrul brânzetor era adesea un negustor din oraș (Marinov 1964: 70). Printre cele mai importante produse din lapte de oaie se număra „sirena”, o brânză albă proaspătă similară cu brânza grecească „feta”. A fost produs în mai multe forme, cel mai tipic pentru Karakačans a fost așa-numitul „Tulumsko sirene” și „sirene stombotiri”. „Tulumsko sirene” era un tip durabil de brânză maturată într-o pungă din piele de oaie. Această pungă era sub forma unei oi trasă de pe piele cu găuri legate în membrele animalului. Lâna a fost tăiată de pe piele pentru o scurtă perioadă de timp, punga a întors părul tuns și s-a așezat o sirenă în el. Astfel, a fost depozitat convenabil pentru transport. „Sirene stombotiri” este un precursor al „kashkavalu”, este un tip de brânză dură și durabilă. Mai mult, „kaškaval”, brânza de vaci, untul și iaurtul menționate mai sus au fost fabricate din lapte de oaie (Marinov 1964: 58-62; Nešev 1998: 30). Zerul a fost apoi folosit ca hrană pentru câini sau porci unde au fost crescuți porci (Marinov 1964: 56). 63

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

FIG. 2 Muls, 1956, localitatea „Čumena“, lângă Koprivštice. Sursa: Georgieva 2000: 25.

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

Bulgarul nici nu a intrat în contact cu populația stabilită. Astfel, nu toți copiii Karakachan au întâlnit predarea direct în interiorul cortului în perioada nomadă, deși este un subiect popular al multor fotografii. După introducerea școlii obligatorii, unele corturi au fost forțate să lase copii de vârstă școlară în câmpiile joase pe tot parcursul anului cu una sau două femei mai în vârstă, ceea ce, totuși, le-a perturbat în mod semnificativ sistemul de diviziune a muncii în cadrul familiei (Markowska 1962: 230 ). Satul spațial temporar al unui cort reflectă structura socială actuală. În centru se afla o colibă ​​kechaja, iar celelalte colibe erau aranjate în jurul valorii, astfel încât distanța reală să reflecte distanța relativă (Pimpireva 1995: 30). Stani avea o ierarhie internă, împărțită în funcție de mai multe axe. Acesta a fost împărțit în două subgrupuri în funcție de apropierea relativă de kechaj, și anume familiile superioare și inferioare (Marinov 1964: 16; Nešev 1998: 16). A fost împărțit în continuare în funcție de vârstă și sex. Femeile și tinerii au fost întotdeauna subordonați bărbaților și vârstnicilor (Pimpireva 1995: 31).

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

Trasee de mișcare ale Karakachans înainte și după Eliberare. Harta este o formă simplificată a hărții originale a lui Vasil Marinov (Marinov 1964).

sat Goljamo Čočoveni în Sliven. Acest sat era anterior tot turc (Marinov 1964: 117; Pimpireva 1995: 89). În plus față de multe schimbări externe, a existat, de asemenea, o diferențiere socio-economică în creștere și o creștere a independenței familiilor nucleare individuale în cadrul corturilor individuale. Datorită contactelor mai frecvente cu populația stabilită, unele au început cu noi forme de trai. Potrivit lui Pimpireva, totuși, cel mai puternic stimulent pentru stabilire a fost condițiile climatice (Pimpireva 1995: 89). O iarnă rece a fost suficientă, când un număr mare de oi din turmă au murit, iar Karakacanii de obicei nu au încercat să refacă turma și au plecat direct la viața stabilită. Familiile care nu au fost afectate de o astfel de catastrofă au călătorit apoi cât mai mult timp posibil - până în 1958. Markowska subliniază rolul obligatoriu 69 în procesul sedentar.

G. F a t k o v á: K a r a k a č a n i v B u l h a r s k u - p a s t e v e c k á h i s t o r i e

în Bulgaria, Karakakanii încă mai poartă vinovăția soluționării involuntare (Kalionski 2002: 7), iar acest sentiment de vinovăție este, de asemenea, una dintre trăsăturile constitutive ale identității lor. După al doilea război mondial, Karakakanii s-au stabilit în zonele rurale din orașe, în special în regiunile pășunilor lor de iarnă anterioare (Pimpireva 1995: 94-96). Karakachanii din mediul rural au început să se mute și în orașe (Pimpireva 1997: 186), unde au lucrat în principal ca muncitori ai fabricii. Cu toate acestea, în anii 1950, unii dintre ei s-au alăturat cooperativei, dar erau exclusiv angajați în producția animală și în agricultura alpină (Pimpireva 1995: 96-97). Viața în oraș a adus, de asemenea, perspective mai bune pentru copiii lor, așa cum susțin aceștia. Markowska a remarcat, de asemenea, o altă explicație din partea informatorilor săi că orașul ca loc de civilizație ar permite Karakachanilor să își păstreze structura familială și tiparul tradițional de diviziune a muncii, femeile rămânând acasă și îngrijind copiii și gospodăriile, ceea ce ar fi nesustenabil în tranziția la agricultură (Markowska 1962: 238).