tbl flm 14x10 mg (blis. Al/Al)

Conținutul rezumatului caracteristicilor (SPC)

Text aprobat pentru a decide modificarea autorizației de introducere pe piață a medicamentului, nr. ID: 2013/00069

blis

Anexa nr. 2 la notificarea unei modificări a înregistrării unui medicament, Nr. Reg.: 2013/00066

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL

comprimate filmate

COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conține atorvastatină 10 mg, 20 mg sau 40 mg (sub formă de atorvastatină calcică).

Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.

FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

10 mg: comprimate filmate de culoare albă, rotunde, biconvexe, de 7 mm.

20 mg: Comprimate filmate, albe, rotunde, biconvexe, de 9 mm.

40 mg: comprimate filmate de culoare albă, ovală, biconvexă, de 8,2 x 17 mm.

DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Larus este indicat ca terapie adjuvantă cu o dietă concomitentă pentru reducerea nivelului colesterolului total (C-total), LDL-colesterolului (LDL-C), apolipoproteinei B și a triacilglicerolului la adulți, adolescenți și copii cu vârsta de 10 ani sau peste cu vârstă primară hipercolesterolemie, inclusiv hipercolesterolemie familială (formă heterozigotă) sau hiperlipidemie mixtă (combinată) (corespunzătoare tipului IIa sau tipului IIb conform lui Fredrickson), cu excepția cazului în care dieta și alte medicamente non-farmacologice.

Larus este, de asemenea, indicat pentru reducerea colesterolului total și a colesterolului LDL la adulții cu hipercolesterolemie familială homozigotă ca terapie adjuvantă la alte terapii hipolipidemice (cum ar fi afereza LDL) sau atunci când aceste tratamente nu sunt disponibile.

Prevenirea bolilor cardiovasculare

Prevenirea evenimentelor cardiovasculare la pacienții cu risc crescut de primele evenimente cardiovasculare (vezi pct. 5.1), pe lângă ajustarea altor factori de risc.

4.2 Doze și mod de administrare

Înainte de inițierea tratamentului cu Larus, pacientului trebuie să i se prescrie o dietă standard de scădere a colesterolului pe care să o urmeze pe tot parcursul tratamentului cu Larus.

Doza trebuie individualizată în funcție de colesterolul LDL inițial, obiectivul tratamentului și răspunsul pacientului.

Doza inițială uzuală este de 10 mg o dată pe zi. Ajustările dozei se fac la 4 săptămâni sau mai mult. Doza maximă este de 80 mg o dată pe zi.

Hipercolesterolemie primară și hiperlipidemie combinată (mixtă)

Pentru majoritatea pacienților, este suficientă o doză de Larus 10 mg o dată pe zi. Efectul terapeutic apare în decurs de 2 săptămâni și răspunsul maxim se obține de obicei în decurs de 4 săptămâni. Efectul este permanent cu terapia pe termen lung.

Hipercolesterolemie familială heterocigotă

Pacienții trebuie să înceapă tratamentul cu Larus 10 mg pe zi. Dozele trebuie ajustate individual la fiecare 4 săptămâni, până la 40 mg pe zi. Ulterior, doza poate fi crescută fie la o doză maximă de 80 mg pe zi, fie un schimbător de legare a acidului biliar poate fi administrat în asociere cu 40 mg atorvastatină o dată pe zi.

Hipercolesterolemie familială homozigotă

Sunt disponibile doar date limitate (vezi secțiunea 5.1).

Doza de atorvastatină la pacienții cu hipercolesterolemie familială homozigotă este de 10 până la 80 mg pe zi (vezi pct. 5.1). Atorvastatina trebuie utilizată la acești pacienți ca terapie adjuvantă la alte terapii hipolipidemice (cum ar fi afereza LDL) sau atunci când aceste terapii nu sunt disponibile.

Prevenirea bolilor cardiovasculare

În studiile de prevenție primară, doza a fost de 10 mg/zi. Pot fi necesare doze mai mari pentru a atinge nivelurile de colesterol (LDL), în conformitate cu recomandările actuale.

Insuficiență renală

Nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.4).

Insuficiență hepatică

Atorvastatina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi pct. 4.4 și 5.2). Atorvastatina este contraindicată la pacienții cu afecțiuni hepatice active (vezi pct. 4.3).

Utilizarea la pacienții vârstnici

Eficacitatea și siguranța la pacienții cu vârsta peste 70 de ani care primesc dozele recomandate sunt comparabile cu populația generală.

Tratamentul la copii și adolescenți trebuie efectuat numai de către medici cu experiență în tratamentul hiperlipidemiei pediatrice și pacienții trebuie monitorizați periodic pentru a evalua cursul tratamentului.

Pentru pacienții cu vârsta de 10 ani și peste, se recomandă să începeți cu o doză de 10 mg atorvastatină zilnic și să titrați până la 20 mg zilnic. Titrarea la copii și adolescenți trebuie efectuată în funcție de răspunsul individual al tratamentului și de toleranță. Informațiile de siguranță la copii și adolescenți tratați cu doze mai mari de 20 mg, care corespund la aproximativ 0,5 mg/kg, sunt limitate.

Experiența la copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani este limitată (vezi pct. 5.1). Atorvastatina nu este indicată pentru tratamentul pacienților cu vârsta sub 10 ani.

Alte forme de dozare/concentrații pot fi mai potrivite pentru acest grup de pacienți.

Larus este pentru uz oral. Fiecare doză zilnică de atorvastatină se administrează simultan și poate fi administrată în orice moment al zilei, cu sau fără alimente.

4.3 Contraindicații

Larus este contraindicat la pacienți:

cu hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

cu boală hepatică activă sau creșteri persistente inexplicabile ale transaminazelor serice de peste trei ori limita superioară de referință.

în timpul sarcinii, alăptării și la femeile aflate la vârsta fertilă care nu utilizează contracepție adecvată (vezi pct. 4.6).

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Testele hepatice trebuie efectuate înainte de începerea tratamentului și în mod regulat în timpul tratamentului. Pacienților care prezintă semne sau simptome de afectare a ficatului ar trebui să li se efectueze teste hepatice. Pacienții care prezintă valori crescute ale transaminazelor trebuie monitorizați până când valorile revin la normal. Dacă transaminazele crescute de peste trei ori limita superioară de referință (LSN) persistă, se recomandă reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu Larus (vezi pct. 4.8).

Larus trebuie utilizat cu precauție la pacienții care consumă cantități mari de alcool și/sau au antecedente de boli hepatice.

Prevenirea accidentului vascular cerebral prin reducerea agresivă a nivelului colesterolului (SPARCL)

Într-o analiză post-hoc a subtipurilor de accident vascular cerebral la pacienții fără cardiopatie ischemică (ICHD) care au avut recent un accident vascular cerebral sau un atac ischemic tranzitor (TIA), a existat o incidență mai mare a accidentului vascular cerebral hemoragic (NCMP) comparativ cu placebo. a început tratamentul cu atorvastatină 80 mg. Un risc crescut a fost observat în special la pacienții cu antecedente de NCMP hemoragic sau infarct cerebral lacunar la intrarea în studiu. La pacienții cu antecedente de NCMP hemoragic sau infarct cerebral lacunar, raportul risc-beneficiu al atorvastatinei 80 mg este incert și, prin urmare, riscul potențial de NCMP hemoragic trebuie luat în considerare cu atenție înainte de inițierea tratamentului (vezi pct. 5.1).

Efect asupra mușchilor scheletici

Atorvastatina, la fel ca alți inhibitori de HMG CoA reductază, poate afecta în cazuri rare mușchiul scheletic și poate provoca mialgie, miozită și miopatie, care pot evolua spre rabdomioliză, o afecțiune care poate pune viața în pericol, caracterizată prin creșteri semnificative ale nivelurilor creatin kinazei (CK).> 10 ori LSN), mioglobinemie și mioglobinurie, care pot duce la insuficiență renală.

Unele dovezi sugerează că statinele ca grup cresc nivelul glucozei din sânge și pot provoca hiperglicemie la unii pacienți cu risc crescut de a dezvolta diabet, ceea ce va necesita un tratament standard pentru diabet. Cu toate acestea, reducerea riscului vascular de către statine depășește acest risc și, prin urmare, nu ar trebui să fie un motiv pentru întreruperea tratamentului. La pacienții cu risc (glucoză în sânge în repaus alimentar 5,6 - 6,9 mmol/l, IMC> 30 kg/m2, triacilgliceroli crescute, hipertensiune arterială), starea clinică și parametrii biochimici trebuie monitorizați în conformitate cu recomandările locale.

Atorvastatina trebuie prescrisă cu precauție pacienților cu predispoziție la rabdomioliză. Nivelurile de CK trebuie monitorizate înainte de inițierea terapiei cu statine în următoarele cazuri:

antecedente personale sau familiale pozitive de distrofie musculară ereditară

un istoric pozitiv de leziuni musculare asociate cu tratamentul cu statine sau fibrate

un istoric pozitiv de boală hepatică și/sau consum de alcool

la pacienții vârstnici (vârsta> 70 de ani), trebuie luată în considerare necesitatea unei astfel de examinări, în funcție de prezența altor factori predispozanți pentru rabdomioliză

situații în care nivelurile plasmatice pot crește, cum ar fi interacțiunile (vezi secțiunea 4.5) și grupuri specifice de pacienți, inclusiv subgrupuri genetice (vezi secțiunea 5.2)

În astfel de cazuri, riscul tratamentului trebuie ponderat în raport cu beneficiul potențial și se recomandă monitorizarea clinică.

Dacă nivelurile CK sunt semnificativ crescute la momentul inițial (> 5 ori LSVN), tratamentul cu atorvastatină nu trebuie inițiat.

Examinarea nivelurilor creatin kinazei

Creatina kinază (CK) nu trebuie investigată după exerciții fizice intense sau pentru orice altă cauză posibilă a creșterii CK, deoarece acest lucru face dificilă interpretarea valorilor. Dacă valorile CK sunt semnificativ crescute la momentul inițial (> 5 ori mai mare decât LSVN), valorile trebuie reexaminate 5 până la 7 zile mai târziu pentru a confirma rezultatele.

Pacienților trebuie să li se solicite să raporteze imediat dureri musculare, crampe musculare sau slăbiciune musculară, mai ales dacă sunt însoțiți de un sentiment general de boală sau febră.

Dacă astfel de simptome apar în timpul tratamentului cu atorvastatină, trebuie evaluate valorile CK. Dacă se constată că aceste valori sunt semnificativ crescute (> 5 ori LSN), tratamentul trebuie întrerupt.

Dacă simptomele musculare sunt severe și provoacă disconfort zilnic, chiar dacă valorile CK cresc până la ≤5 ori LSV, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului.

Dacă simptomele se remit și nivelurile de CK revin la normal, atunci poate fi luată în considerare reintroducerea atorvastatinei sau inițierea terapiei alternative cu statine la cea mai mică doză limită, cu monitorizare atentă.

Tratamentul cu atorvastatină trebuie întrerupt dacă există o creștere semnificativă a nivelurilor de CK (> 10 ori LSN) sau dacă apare o rabdomioliză diagnosticată sau suspectată.

Tratamentul concomitent cu alte medicamente

Riscul de rabdomioliză este crescut atunci când atorvastatina este administrată concomitent cu anumite medicamente care pot crește concentrațiile plasmatice de atorvastatină, cum ar fi inhibitori puternici ai CYP3A4 sau proteine ​​de transport (de exemplu ciclosporină, telitromicină, claritromicină, delavirdină, stiripentol, ketoconazol, posconazol, posconaz, proteaze incluzând ritonavir, lopinavir, atazanavir, indinavir, darunavir etc.). Riscul de miopatie poate fi, de asemenea, crescut cu utilizarea concomitentă a gemfibrozilului și a altor fibrați, eritromicină, niacină și ezetimib. Acolo unde este posibil, trebuie luate în considerare forme alternative de tratament (care nu interacționează) în locul acestor medicamente.

În cazurile în care este necesară administrarea concomitentă a acestor medicamente cu atorvastatină, trebuie luate în considerare cu atenție beneficiul și riscul tratamentului concomitent. Când pacienții primesc medicamente care cresc concentrațiile plasmatice de atorvastatină, se recomandă o doză maximă mai mică de atorvastatină. În plus, pentru inhibitori puternici ai CYP3A4, trebuie luată în considerare o doză inițială mai mică de atorvastatină și se recomandă monitorizarea clinică adecvată a acestor pacienți (vezi pct. 4.5).

Utilizarea concomitentă de atorvastatină și acid fusidic nu este recomandată, prin urmare, întreruperea temporară a atorvastatinei poate fi luată în considerare în timpul tratamentului cu acid fusidic (vezi pct. 4.5).

Boala pulmonară interstițială

Au fost raportate cazuri excepționale de boală pulmonară interstițială cu utilizarea statinelor, în special în cazul tratamentului de lungă durată (vezi pct. 4.8). Manifestările includ dispnee, tuse uscată (neproductivă) și deteriorarea generală a stării de sănătate (oboseală, scădere în greutate și febră). Dacă un pacient este suspectat de apariția unei boli pulmonare interstițiale, tratamentul cu statine trebuie întrerupt.

Copii și adolescenți

Siguranța dezvoltării mintale la copii și adolescenți nu a fost stabilită (vezi pct. 4.8).

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Efectul medicamentelor concomitente asupra atorvastatinei

Atorvastatina este metabolizată de citocromul P450 3A4 (CYP3A4) și este un substrat pentru proteinele de transport, de ex. transportor de captare a hepatocitelor OATP1B1. Administrarea concomitentă a medicamentelor care sunt inhibitori ai CYP3A4 sau a proteinelor de transport poate duce la creșterea concentrațiilor plasmatice de atorvastatină și la un risc crescut de miopatie. Riscul poate fi, de asemenea, crescut atunci când atorvastatina este administrată concomitent cu alte medicamente care pot potența inducerea miopatiei, cum ar fi fibratele și ezetimibul (vezi pct. 4.4).

S-a demonstrat că inhibitori puternici ai CYP3A4 conduc la concentrații semnificativ crescute de atorvastatină (vezi Tabelul 1 și informații specifice de mai jos). Administrarea concomitentă de inhibitori puternici ai CYP3A4 (de exemplu ciclosporină, telitromicină, claritromicină, delavirdină, stiripentol, ketoconazol, voriconazol, itraconazol, posaconazol și inhibitori ai proteazei HIV incluzând ritonavir, lopinavir, atazanavir, daravir, sauav. În cazurile în care administrarea concomitentă a acestor medicamente cu atorvastatină nu poate fi evitată, trebuie luată în considerare o doză mai mică și mai mică de atorvastatină și se recomandă monitorizarea clinică adecvată a acestor pacienți (vezi Tabelul 1).

Inhibitori moderati ai CYP3A4 (de exemplu eritromicina, diltiazem, verapamil si fluconazol) pot creste concentratiile plasmatice de atorvastatina (vezi Tabelul 1). Un risc crescut de miopatie a fost observat la utilizarea eritromicinei în asociere cu statine. Nu au fost efectuate studii de interacțiune care să evalueze efectele amiodaronei sau verapamilului asupra atorvastatinei. Se știe că amiodaronă și verapamil inhibă activitatea CYP3A4 și administrarea concomitentă cu atorvastatină poate duce la creșterea expunerii la atorvastatină. Prin urmare, trebuie luată în considerare o doză maximă mai mică de atorvastatină atunci când se administrează concomitent cu inhibitori moderati ai CYP3A4 și se recomandă monitorizarea clinică adecvată a acestor pacienți. Se recomandă monitorizarea clinică adecvată după inițierea tratamentului cu inhibitori sau după ajustarea dozei de inhibitor.

Administrarea concomitentă de atorvastatină cu inductori ai citocromului P450 3A4 (de exemplu efavirenz, rifampicină, sunătoare) poate duce la scăderi variabile ale concentrațiilor plasmatice de atorvastatină. Administrarea concomitentă de atorvastatină și rifampicină este recomandată datorită mecanismului dual al interacțiunilor cu rifampicină (inducerea citocromului P450 3A și inhibarea captării transportorului OATP1B1 de către hepatocite), deoarece administrarea atorvastatinei doar după un timp după administrarea rifampicinei a fost asociată cu plasmă semnificativă. concentrații. Cu toate acestea, efectul rifampicinei asupra concentrațiilor hepatocitelor de atorvastatină este necunoscut și, dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, pacienții trebuie monitorizați îndeaproape pentru eficacitate.

Inhibitori de proteine ​​de transport

Inhibitorii proteinelor de transport (de exemplu ciclosporina) pot crește expunerea sistemică la atorvastatină (vezi Tabelul 1). Efectul inhibării absorbției transportorului de către hepatocite asupra concentrațiilor de atorvastatină este necunoscut. Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, se recomandă reducerea dozei și monitorizarea clinică a eficacității (vezi Tabelul 1).

Utilizarea numai a fibratelor este asociată ocazional cu efecte musculare, inclusiv rabdomioliză. Riscul acestor efecte poate fi crescut prin utilizarea concomitentă de fibrate și atorvastatină. Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, trebuie utilizată cea mai mică doză de atorvastatină pentru a atinge obiectivul terapeutic, iar pacienții trebuie monitorizați corespunzător (vezi pct. 4.4).

Utilizarea ezetimibului în monoterapie este asociată cu efecte musculare, inclusiv rabdomioliză. Prin urmare, riscul acestor efecte poate fi crescut atunci când ezemitib și atorvastatină sunt administrate concomitent. Se recomandă monitorizarea clinică adecvată a acestor pacienți.

Concentrațiile plasmatice ale atorvastatinei și ale metaboliților săi activi au fost mai mici (aproximativ 25%) atunci când colestipolul a fost administrat concomitent cu Larus. Cu toate acestea, efectul hipolipidemic a fost mai mare atunci când Larus a fost administrat concomitent cu colestipol decât atunci când fiecare medicament a fost administrat singur.

Nu au fost efectuate studii de interacțiune cu atorvastatină și acid fusidic. Ca și în cazul altor statine, au fost raportate efecte musculare, inclusiv rabdomioliză, în experiența de după punerea pe piață, cu administrarea concomitentă de atorvastatină și acid fusidic. Mecanismul acestei interacțiuni este necunoscut. Pacienții trebuie monitorizați îndeaproape și întreruperea temporară a atorvastatinei poate fi adecvată.

Efectul atorvastatinei asupra medicamentelor concomitente

Administrarea concomitentă repetată de digoxină și 10 mg atorvastatină a crescut ușor concentrațiile de digoxină la starea de echilibru. Pacienții care iau digoxină trebuie monitorizați îndeaproape.

Administrarea concomitentă a Larus cu contraceptive orale a dus la creșterea concentrațiilor plasmatice de noretisteronă și etinilestradiol.

Într-un studiu clinic efectuat la pacienți tratați cu warfarină cronică, utilizarea concomitentă de atorvastatină 80 mg cu warfarină a dus la o ușoară reducere de aproximativ 1,7 secunde a timpului de protrombină în primele 4 zile de administrare, care a revenit la normal în decurs de 15 zile de la tratamentul cu atorvastatină. Deși au fost raportate doar cazuri foarte rare de interacțiuni anticoagulante semnificative din punct de vedere clinic, la pacienții care iau anticoagulante cumarinice, timpul de protrombină trebuie determinat înainte de inițierea tratamentului cu atorvastatină și suficient de frecvent în timpul primei perioade de tratament pentru a se asigura că nu există modificări semnificative ale timpului de protrombină. Odată documentat timpul stabil de protrombină, timpul de protrombină poate fi monitorizat la intervale care sunt de obicei recomandate pacienților care iau anticoagulante cumarinice. Dacă doza de atorvastatină este modificată sau tratamentul este întrerupt, trebuie repetată aceeași procedură. Tratamentul cu atorvastatină nu a fost asociat cu sângerări sau modificări ale timpului de protrombină la pacienții care nu au luat anticoagulante.

Tabelul 1: Efectul medicamentelor administrate concomitent asupra farmacocineticii atorvastatinei