În loc de ceai, am deschis o sticlă de coniac de prune și am băut-o întreagă. De data asta am purtat o rochie foarte îndrăzneață, nu știu cât de mult nu ai observat, Destinul da.
„Ați ales când, eu aleg unde.” Am traversat orașul, am trecut pe lângă toate afacerile promițătoare și am ajuns într-un bistro de gară. A intrat în camera din spate, nu era nimeni acolo. Chelnerul ne-a șters masa și a aprins lumina. A comandat vin eroic, mi-a oferit o țigară și a început să vorbească despre Turgenev. După o jumătate de oră, mi-am dat seama că bâjbâi după ce spuneam eu și el. Nu ne-am înțeles. Am vorbit amândoi din drum. Unde s-a dus farmecul pe care l-am văzut acum șase luni? El a vorbit despre mari romancieri ruși și eu am vorbit despre realismul socialist. Amândoi ne-am comportat ca o carne de vită completă.
El a plecat. Și eu. Când am ajuns acasă, am sunat la Destin, ce făcea el. Mi-a spus să vin la ceai. În loc de ceai, am deschis o sticlă de coniac de prune și am băut-o întreagă. De data asta am purtat o rochie foarte îndrăzneață, nu știu cât de mult nu ai observat, a făcut Destiny. I-a lăudat, chiar și pentru că a slăbit. Capul meu se învârtea, întreaga lume și întreaga cameră. M-am întins pe pat și el era lângă mine. Ne-am privit, după aceea am adormit după o vreme.
Când m-am trezit, el m-a îmbrățișat și, de asemenea, a dormit. Mă durea capul, din nou. M-am întors să-i văd fața. Am zăcut așa foarte mult timp, privindu-l dormind. Chiar ar putea fi el? Un om fatidic? L-am pus pe acel piedestal? Avea toate aspectele, făcea lucruri precum destinul bărbaților. Am simțit alături de el ceea ce simțeau toate eroinele mele. Poate, cine stie.