tbl 10x4 mg/1,25 mg (blis.Al/Al)

Conținutul rezumatului caracteristicilor (SPC)

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

comprimate

1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL

PERINDASAN 4 mg/1,25 mg comprimate

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conține 4,00 mg perindopril erbumină, echivalent cu 3,338 mg perindopril și 1,25 mg indapamidă.

Excipient: lactoză monohidrat

Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate albe, alungite, biconvexe, marcate cu „PI” pe o parte.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Tratamentul hipertensiunii esențiale; PERINDASAN 4 mg/1,25 mg este utilizat la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai pe perindopril.

4.2 Doze și mod de administrare

Pentru uz oral.

Un comprimat de PERINDASAN 4 mg/1,25 mg zilnic sub formă de doză unică administrată dimineața și înainte de mese.

Dacă este posibil, se recomandă titrarea individuală a dozei cu componentele medicamentului. PERINDASAN 4 mg/1,25 mg trebuie utilizat dacă tensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat pe PERINDASAN 2 mg/0,625 mg (acolo unde este disponibil). Dacă este adecvat din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare schimbarea directă de la monoterapie la combinația perindoprol/indapamidă.

Pacienți vârstnici (vezi pct. 4.4)

Tratamentul trebuie început după reevaluarea răspunsului tensiunii arteriale și a funcției renale.

Pacienți cu insuficiență renală (vezi pct. 4.4)

În cazul insuficienței renale severe (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance al creatininei 30-60 ml/min), se recomandă începerea tratamentului cu o doză adecvată de combinație gratuită. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu clearance-ul creatininei mai mare sau egal cu 60 ml/min. Monitorizarea de rutină de către medicul dumneavoastră va include monitorizarea frecventă a nivelurilor de creatinină și potasiu.

Pacienți cu insuficiență hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2)

Tratamentul este contraindicat în cazul insuficienței hepatice severe.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică moderată.

Copii și adolescenți

Deoarece eficacitatea și tolerabilitatea perindoprilului în monoterapie sau în asociere la copii și adolescenți nu au fost stabilite, PERINDASAN 4 mg/1,25 mg nu trebuie utilizat la copii și adolescenți.

4.3 Contraindicații

Aplicabil perindoprilului

Hipersensibilitate la perindopril sau la orice alt inhibitor ECA

Antecedente de angioedem (edem Quincke) asociat cu terapia anterioară cu inhibitori ai ECA

Al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 și 4.6).

Aplicabil indapamidei

Hipersensibilitate la indapamidă sau la orice alte sulfonamide

Insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min)

Leziuni hepatice grave

În general, acest medicament nu este recomandat în asociere cu medicamente nonantiaritmice care cauzează torsada vârfurilor (vezi pct. 4.5).

Alăptarea (vezi secțiunea 4.6).

Se aplică comprimatelor PERINDASAN 4 mg/1,25 mg

Hipersensibilitate la oricare dintre excipienți.

Pe baza experienței terapeutice insuficiente, PERINDASAN 4 mg/1,25 mg nu trebuie utilizat în:

pacienți cu insuficiență cardiacă decompensată.

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Avertismente speciale

Frecvente pentru perindopril și indapamidă:

Litiu:

În general, nu este recomandată combinația de litiu cu combinația de perindopril și indapamidă (vezi pct. 4.5).

Aplicabil perindoprilului:

Neutropenie/agranulocitoză:

Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia și anemia au fost raportate la pacienții cărora li s-au administrat inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei. La pacienții cu funcție renală fiziologică și fără alți factori care complică, neutropenia este rară. Perindoprilul trebuie utilizat cu precauție extremă la pacienții cu boală vasculară de colagen, terapie imunosupresivă, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o combinație a acestor factori care complică, mai ales dacă există deja o predispoziție la afectarea funcției renale. Unii dintre acești pacienți au dezvoltat infecții grave, care într-un număr mic de cazuri nu au răspuns la tratamentul intensiv cu antibiotice. Dacă se utilizează perindopril la astfel de pacienți, se recomandă monitorizarea regulată a numărului de celule albe din sânge și pacienții trebuie instruiți să raporteze orice semne de infecție (de exemplu, dureri în gât, febră).

Hipersensibilitate/angioedem:

Angioedemul feței, membrelor, buzelor, limbii, corzilor vocale și/sau laringelui a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, inclusiv perindopril. Acest lucru se poate întâmpla în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, perindoprilul trebuie întrerupt imediat și trebuie efectuată o monitorizare adecvată pentru a asigura rezolvarea completă a simptomelor înainte de externare.

În acele cazuri în care umflarea a implicat fața și buzele, starea a revenit de obicei la normal fără tratament, deși utilizarea antihistaminicelor a ajutat la atenuarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edemul laringian poate fi fatal. Dacă limba, corzile vocale și laringele sunt afectate, ceea ce ar putea provoca obstrucția căilor respiratorii, trebuie administrat imediat un tratament adecvat, care poate include administrarea subcutanată a unei soluții de adrenalină 1: 1000 (0,3 ml până la 0,5 ml) și/sau trebuie luate măsuri. pentru a asigura permeabilitatea căilor respiratorii la pacient.

Pacienții cu piele neagră care luau inhibitori ai ECA comparativ cu pacienții cu piele albă au raportat o incidență crescută a angioedemului.

Pacienții cu antecedente de angioedem fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA pot prezenta un risc crescut de a dezvolta angioedem în timp ce iau un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ai ECA. La acești pacienți a apărut durere abdominală (cu sau fără greață sau vărsături); în unele cazuri, nu a apărut angioedem facial anterior, iar nivelurile de C-1 esterază au fost fiziologice. Angioedemul a fost diagnosticat prin examinări, care au inclus tomografie abdominală sau ultrasunete, sau în timpul intervenției chirurgicale, iar simptomele au fost rezolvate la întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferențial al pacienților care iau inhibitori ai ECA și care suferă de dureri abdominale.

Reacții anafilactoide în timpul desensibilizării:

Au fost raportate izolate de pacienți cu reacții anafilactoide pe termen lung, care pun viața în pericol, care au luat inhibitori ECA în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de albine (albine și viespi). Inhibitorii ECA trebuie utilizați cu precauție la pacienții cu alergii care sunt tratați cu desensibilizare și trebuie preveniți la acei pacienți supuși terapiei imunologice cu venin. Cu toate acestea, aceste reacții pot fi prevenite prin întreruperea temporară a inhibitorului ECA timp de cel puțin 24 de ore înainte de tratament la pacienții care necesită atât terapia cu inhibitori ai ECA, cât și desensibilizarea.

Reacții anafilactoide în timpul aferezei LDL:

Au apărut reacții anafilactoide care pun viața în pericol la pacienții care iau inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu sulfat de dextran. Aceste reacții au fost prevenite prin oprirea tratamentului cu inhibitori ai ECA înainte de fiecare afereză.

Hemodializă:

Au fost raportate reacții anafilactoide la pacienții care au primit dializă cu membrană cu permeabilitate ridicată (de exemplu, AN 69 ®) și tratați concomitent cu un inhibitor ECA. La acești pacienți, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau a unui alt tip de medicament antihipertensiv.

Diuretice care economisesc potasiu, săruri care conțin potasiu:

În general, nu se recomandă combinația de perindopril și diuretice care economisesc potasiu, săruri de potasiu (vezi pct. 4.5).

Sarcina:

Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. Dacă se consideră că este necesară continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA, pacientele care intenționează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranță stabilit pentru utilizare în timpul sarcinii. Dacă sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat și, dacă este cazul, trebuie inițiată o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 și 4.6).

Aplicabil indapamidei:

În caz de insuficiență hepatică, diureticele tiazidice și diureticele asociate tiazidelor pot provoca encefalopatie hepatică. Dacă se întâmplă acest lucru, diureticul trebuie oprit imediat.

Fotosensibilitate:

Au fost raportate cazuri de fotosensibilitate la diuretice tiazidice și diuretice asociate tiazidelor (vezi pct. 4.8). Dacă apare o reacție de fotosensibilitate în timpul tratamentului, se recomandă oprirea tratamentului. Dacă se consideră necesară re-administrarea unui diuretic, se recomandă protejarea părților expuse razelor solare sau radiațiilor UVA artificiale.

Precauții de utilizare

Frecvente pentru perindopril și indapamidă:

Insuficiență renală:

În caz de insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei> 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

La unii pacienți cu hipertensiune arterială fără insuficiență renală aparentă preexistentă și pentru care testele de sânge renal prezintă insuficiență renală funcțională, tratamentul trebuie oprit și, dacă este necesar, reluat, fie la doze mici, fie cu un singur medicament.

La acești pacienți, după două săptămâni de tratament, examenul medical va include, de obicei, monitorizarea frecventă a nivelurilor de potasiu și creatinină și, ulterior, la fiecare două luni, în perioada de stabilizare terapeutică. Insuficiența renală a fost raportată în principal la pacienții cu insuficiență cardiacă severă sau insuficiență renală subiacentă, inclusiv stenoză a arterei renale.

De obicei, nu este recomandat pentru stenoza bilaterală a arterei renale sau pentru un singur rinichi funcțional.

Hipotensiune și epuizare a apei și a electroliților:

Există un risc de hipotensiune arterială bruscă în caz de depleție de sodiu preexistentă (în special la persoanele cu stenoză a arterei renale). Prin urmare, ar trebui efectuate teste sistematice pentru identificarea semnelor clinice ale epuizării electrolitului și a apei, care pot apărea cu episoade recurente de diaree sau vărsături. La astfel de pacienți, trebuie efectuată o monitorizare regulată a electroliților din plasmă.

Hipotensiunea arterială severă poate necesita perfuzie intravenoasă de ser fiziologic izotonic.

Hipotensiunea tranzitorie nu este o contraindicație pentru continuarea tratamentului. După reajustarea la un volum de sânge și tensiune arterială satisfăcătoare, tratamentul poate fi reluat, fie la o doză redusă, fie cu doar unul dintre medicamente.

Niveluri de potasiu:

Combinația de perindopril și indapamidă nu previne hipokaliemia, în special la pacienții cu diabet zaharat sau la pacienții cu insuficiență renală. Ca și în cazul oricărui medicament antihipertensiv care conține diuretice, trebuie efectuată o monitorizare regulată a concentrațiilor plasmatice de potasiu.

Excipienți:

PERIDASAN 4 mg/1,25 mg conține lactoză. Pacienții cu probleme ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.

Aplicabil perindoprilului

S-a raportat tuse uscată cu utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei. Se caracterizează prin persistența și dispariția sa după întreruperea tratamentului. Pentru acest simptom trebuie luată în considerare o etiologie iatrogenă. Dacă este totuși preferat prescrierea unui inhibitor ECA, trebuie luat în considerare continuarea tratamentului.

Copii și adolescenți:

Eficacitatea și tolerabilitatea perindoprilului în monoterapie sau în asociere la copii și adolescenți nu au fost stabilite.

Riscul de hipotensiune arterială și/sau insuficiență renală (în caz de insuficiență cardiacă, de epuizare a apei și a electroliților etc.)

Stimularea semnificativă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron a fost observată în special în timpul epuizării severe a apei și a electroliților (dietă strictă fără sare sau terapie diuretică pe termen lung) la pacienții cu tensiune arterială scăzută inițial, stenoză a arterelor renale, insuficiență cardiacă congestivă sau congestivă insuficiență cardiacă.ciroza cu edem și ascită.

Blocarea acestui sistem de către un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei poate determina, prin urmare, în special în timpul primei administrări și în primele două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale și/sau o creștere a nivelului plasmatic de creatinină, indicând insuficiență renală funcțională. Acest lucru poate avea uneori un debut brusc, deși rar și cu un timp diferit de debut.

În astfel de cazuri, tratamentul trebuie început cu doze mici și crescut treptat.

Pacienți vârstnici:

Funcția renală și nivelurile de potasiu trebuie examinate înainte de începerea tratamentului. Doza inițială trebuie ajustată pe baza răspunsului tensiunii arteriale, în special în cazurile de epuizare a apei și a electroliților, pentru a evita hipotensiunea bruscă (vezi pct. 4.2).

Pacienții diagnosticați cu ateroscleroză:

Există un risc de hipotensiune arterială la toți pacienții, dar este necesară o atenție specială la începutul tratamentului cu doze mici la pacienții cu boală cardiacă ischemică sau circulație cerebrală insuficientă.

Hipertensiune renovasculară:

Tratamentul pentru hipertensiunea renovasculară este revascularizarea. Cu toate acestea, la pacienții cu hipertensiune renovasculară care așteaptă corecția chirurgicală sau la pacienții pentru care corecția nu este posibilă, utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei poate fi avantajoasă.

Când se prescrie PERINDASAN 2 mg/0,625 mg pacienților cu stenoză renală cunoscută sau suspectată, tratamentul trebuie inițiat la o doză mică într-un spital și funcția renală și nivelurile de potasiu trebuie monitorizate, deoarece unii pacienți pot prezenta insuficiență renală, care este de obicei reversibil după oprirea tratamentului.

Alte grupuri de risc ale pacienților:

Tratamentul pacienților cu insuficiență cardiacă severă (gradul IV) sau la pacienții cu diabet zaharat insulino-dependent (asociat cu o tendință spontană la niveluri crescute de potasiu) trebuie inițiat la o doză inițială mică, sub supraveghere medicală strictă. La pacienții hipertensivi cu insuficiență coronariană, tratamentul cu beta-blocante nu poate fi întrerupt: un inhibitor ECA trebuie adăugat la beta-blocant.

Pacienții cu diabet zaharat:

La pacienții cu diabet zaharat, înainte de tratamentul cu medicamente hipoglicemiante orale sau insulină, în special în prima lună de tratament cu inhibitori ai ECA, nivelurile de glucoză din sânge trebuie monitorizate îndeaproape.

Diferențe etnice:

Ca și în cazul altor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, perindoprilul este aparent mai puțin eficient în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de culoare decât la caucazieni, probabil datorită unei prevalențe mai mari a condițiilor scăzute de renină în populația hipertensivă de culoare.

Chirurgie/anestezie:

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot provoca hipotensiune sub anestezie, mai ales dacă anestezicul administrat este o substanță cu potențial hipotensiv. Prin urmare, se recomandă tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cu acțiune îndelungată, cum ar fi de ex. perindopril, de preferință întrerupt cu o zi înainte de operație.

Stenoza valvei aortice sau mitrale/cardiomiopatia hipertrofică:

Inhibitorii ECA trebuie utilizați cu precauție la pacienții cu obstrucție a fluxului ventricular stâng.

Insuficiență hepatică:

Inhibitorii ECA au fost rareori asociați cu un sindrom care începe cu icter colestatic și se dezvoltă în necroză hepatică severă și (uneori) se termină cu moartea. Mecanismul acestui sindrom este necunoscut. La pacienții tratați cu inhibitori ai ECA care dezvoltă icter sau creșteri marcate ale enzimelor hepatice, terapia cu inhibitori ai ECA trebuie întreruptă și trebuie instituită îngrijirea medicală adecvată (vezi pct. 4.8).

Hiperpotasemie:

Au fost observate creșteri ale potasiului seric la unii pacienți tratați cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Factorii de risc pentru hiperkaliemie includ pacienții cu insuficiență renală, afectarea funcției renale, vârsta (> 70 de ani), diabet zaharat, afecțiuni recurente, în special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică și utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, eplerenonă, triamteren sau amiloridă), suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu; sau acei pacienți care iau alte medicamente care cresc potasiul seric (de exemplu, heparină). Utilizarea suplimentelor de potasiu, diuretice care economisesc potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu poate duce la o creștere semnificativă a potasiului seric, în special la pacienții cu insuficiență renală. Hiperpotasemia poate provoca aritmii severe, uneori fatale. Dacă se consideră necesară utilizarea concomitentă a medicamentelor de mai sus, acestea trebuie utilizate cu precauție și cu monitorizare regulată a concentrațiilor plasmatice de potasiu (vezi pct. 4.5).

Aplicabil indapamidei:

Echilibrul apă-electrolit:

Acestea trebuie stabilite înainte de începerea tratamentului, apoi verificate la intervale regulate. Toate tratamentele diuretice pot determina scăderea nivelului de sodiu, ceea ce poate avea consecințe grave. Scăderea nivelului de sodiu poate fi asimptomatică la început și, prin urmare, este necesară o monitorizare regulată. Testul trebuie efectuat mai frecvent la pacienții vârstnici și la pacienții cu ciroză hepatică (vezi pct. 4.8 și 4.9).

Principalul risc cu diuretice tiazidice și diuretice asociate cu tiazidele este depleția de potasiu asociată cu hipokaliemie. Riscul de scădere a nivelurilor de potasiu (120 g/m2 la bărbați și> 100 g/m2 la femei) trebuie evitat prin tratamentul cu combinația de perindopril 2 mg/indapamidă 0,625 mg sau 10 mg enalapril o dată pe zi timp de un an de tratament. Dozele au fost ajustate pe baza controlului tensiunii arteriale până la 8 mg perindopril și 2,5 mg indapamidă sau 40 mg enalapril o dată pe zi. Doar 34% dintre pacienți au rămas cu 2 mg perindopril/0,625 mg indapamidă (comparativ cu 20% dintre pacienții cu 10 mg enalapril).

La sfârșitul tratamentului, LVMI a fost semnificativ redusă în grupul perindopril/indapamidă (-10,1 g/m2) comparativ cu grupul enalapril (-1,1 g/m2) în întreaga populație de pacienți randomizați. Diferența în LVMI între grupuri a fost de -8,3 (95% Cl (-11,5, - 5,0), p